|

Scoici crude:delicii mai putin obisnuite recomandate de ADRIANA PARISSI

Nu-mi vine să cred că am făcut-o şi pe asta. În condiţiile în care am încercat odată şi nu mi-au plăcut. Mai mult, mi-am promis atunci că nu voi repeta figura niciodată în viaţă. Cu toate acestea, căldura sau vinul ori pur şi simplu atmosfera gălăgioasă din restaurantul “Philips”, unul dintre cele mai renumite restaurante din Ocean City, Maryland, m-au făcut sa-mi calc promisiunea făcută cu mulţi ani în urmă şi … am mâncat scoici. Tot felul de scoici şi crude şi gătite. Midii, stridii, desfăcute, pe pat de legume, cu puţină lămâie şi pinot grigio la gheaţă. Veţi spune că de vină a fost insolaţia sau pur şi simplu influenţa cărţii citite pe plajă, şi anume ultimul roman al Sofiei Kinsela, în care protagonista e învăţată de stafia bunicii ei cum să mănânce stridii.

 Nu ştiu ce a fost însă am urmat sfaturile din carte: se ia stridia, se desface delicat carnea cu cuţitul de pe cochilie, se toarna lămâie sau sosul dorit şi se dă pe gât, urmată în mod inevitabil de vin alb la gheaţă. E drept că am tras cu ochiul la Didi, care, cu un aer versat,  probabil ca a consumat majoritatea stridiilor de pe platou, în timp ce eu încercam să desluşesc aromele, de parcă scoicile ar fi avut, asemeni vinului, nuanţe subtile…

 Ştiu, a mânca stridii în cochilie e un gust ce trebuie cultivat. Nu se învaţă peste noapte. Însă am perseverat, cu ajutorul selecţiei oferite de restaurant: scoici crude, afumate, în diverse sosuri, sau scoici Rockefeller, la cuptor. Totul la discretie, în regim de buffet, cu preţ fix: midii crude sau fierte în abur cu cele mai îmbietoare sosuri de legume sau pur şi simplu unt topit, urmate de picioare de crab din Alaska şi crab albastru de Maryland.

 Nu cred că am văzut în viaţa mea picioare de crab lungi de 50cm. Dacă picioarele erau atât de lungi, animalul întreg trebuie să fi fost urias! Crabii albaştri se servesc întregi şi se mănâncă cu un cuţitaş special, după ce în prealabil se zdrobeşte cochilia cu ciocanul. Gustul e divin, de peşte dulce, suculent; un gust de care nu te saturi.

 Mărturisesc că niciodată în viaţă nu am stat la o masa în care alături de tacâmuri fiecare mesean era dotat cu un ciocanel de lemn. În timp ce ne ospătam am tras cu coada ochiului la mesele vecine: toată lumea mânca cu mâinile, se lingea pe degete, sugea picioarele crabilor sau scotocea  după carne în fiecare cotlon al cochiliei, aşa cum bunica mea sugea oasele din ciorba când îşi punea în farfurie ditamai ciolanul.

 Fireşte gândul mi-a alunecat apoi spre filmul “Vacanţa domnului Bean”, în care Ronald Atkinson s-a străduit – fără success- să manince stridii în restaurantul gării, termnînd prin a le vărsa pe toate în poşeta unei doamne de la o masă alaturată. Eu însă le-am înghiţit, după  ezitări şi nesiguranţă, ca să constat în cele din urmă că nu au fost tocmai rele. Aş mai încerca experienţa? Cu siguranţa că da.

 Marea majoritate a americanilor nu mănâncă pate de ficat, crispîndu-se instantaneu la auzul cuvintului. Asemeni lor, ani de zile am avut fobie de stridii, motivînd că mâncarea trebuie să fie gătită cât de cât, măcar acolo, puţin afumată. Idea aceasta cred că s-a înfiripat înainte de a experimenta cu sushi şi sashimi, pe care pur şi simplu le ador. Perseverenţa e totul. Fireşte că în cele din urmă am terminat masa tot cu crab cakes şi file de peşte umplut, însă scoicile ca aperitiv au fost delicioase şi le recomand cu căldură tuturor iubitorilor de fructe de mare. Şi nu vorbesc de cele afumate sau în sos de roşii.

 Stridii crude cu sos de castraveţi

Ingrediente

24 stridii

Gheaţă pisată

Sos de castraveţi , reţeta mai jos

Preparare

Curăţaţi stridiile cu o perie în special pe muchii, unde se adună nisip. Puneţi pe o mână o mănuşă de bucătarie sau un prosop împăturit (pentru a vă proteja palma),  şi ţineţi strida bine în timp ce cu cealalată mână introduceţi un cuţit în crăpătură. Mişcaţi cuţitul puţin, suficient de energic pentru a deschide scoica dar nu aşa de puternic pentru a sparge cochilia. Sub mâna ţineti un castron în care scurgeţi zeama stridiilor. Puneţi jumătaţile de stridii desfăcute pe geaţă, turnaţi zeama din castron pe deasupra apoi serviţi cu sosul dorit. Noi vă sugerăm sos de castraveţi.

Sos de castraveţi

1 cană de oţet de orez

1 ceapă mică tocată mărunt

1 bucată de ghimbir (circa 2 cm) dat pe răzătoare

1 castravete mic dat ras

Sare şi piper după gust

Câteva fire de pătrunjel tocat

Într-un castron combinaţi toate ingredientele şi dati la frigider pentru cel puţin o oră astfel încât să se amestece toate aromele. Serviţi cu stridii şi midii crude.

ADRIANA PARISSI este scriitor, jurnalist si corespondent special in Statele Unite.

Citeste si:

Tags: , , , , , ,

2 Responses for “Scoici crude:delicii mai putin obisnuite recomandate de ADRIANA PARISSI”

  1. moon cat says:

    stai ca nu inteleg: cand zici scoici crude, zici scoici VII? adica iei scoica vie si o bagi in gura?

  2. Bucatarescu says:

    Crude inseamna negatite, nu vii! Stridiile proaspete se pastreaza la rece si se servesc cu zeama de lamaie sau cu o vinegreta cu ceapa rosie etc. Ideea e ca nu se fierb sau prajesc.

Leave a Reply