|

Dovlecei de iulie/Serial de DOINA RUSTI: Terori culinare (3)

Mâini de bărbaţi

Pe cât de neplăcută mi se pare munca în bucătărie, pe atât de mult mă impresionează un bărbat care găteşte. Unul dintre ei este şi Dan-Silviu Boerescu. Dar n-o să povestesc despre el, ci despre bărbaţii din familia mea, care se amestecau adeseori printre oale.

Bunicul avea un şorţ de muşama, vernil, pe care îl purta în perioada conservelor de toamnă. El era specialist în sucuri. După-amiaza ori când se rostogoleşte soarele spre apus, mi-l aduc aminte aruncând legumele şi fructele într-un storcător manual, care semăna cu o uriaşă maşină de tocat carne. Cu ochelarii pe nas, turna în sticle sucul de roşii, de morcovi, de cireşe, de coacăze ori de struguri, apoi fierbea clondirele la bain marin, le sigila cu dop de plută şi le mozolea drăceşte prin smoală.

Spre deosebire, tata ştia să facă salate, iar uneori prăjea cartofi, pe care-i tăia atât de subţiri, încât chiar îşi meritau numele de cartofi pai.

 Bineînţeles, mie îmi plăcea să-i privesc, să mă uit la mâinile lor păroase, plutind pe deasupra vaselor, mai ales până la întâmplarea care m-a decis să nu mai clac printr-o bucătărie. Dar până acolo, mai este încă mult de spus.

Memoria mea păstrează cu fidelitate ochelarii aplecaţi peste sticlele de sucuri, degetele îndoite peste cuţitul care încă taie cartofii şi chiar mirosurile care urcau din bucătăria de vară, peste măciuliile nalbelor şi peste tufele de zmeură, până la fereastra camerei mele, care îşi are şi ea povestea ei, desigur, culinară.

 Iulie vechi

Iar într-o zi, pe când n-am mai putut să-l văd nici pe bunicul şi nici pe tatăl meu şi când îi credeam şterşi din amintirile mele, am întâlnit un bărbat care, înduioşat de foamea şi de oroarea mea de-a intra în bucătărie, şi-a suflecat mânecile cămăşii de poplin şi-a deschis frigiderul. Într-o pungă de plastic zăceau doi dovlecei tineri, uitaţi acolo de-o prietenă care tocmai trecuse pe la mine. Era vară adevărată, de iulie. Când mă gândesc la dovlecei îmi vin imediat în minte, în ordine, ziua albită de praful verii şi acei ochii înduioşaţi de terorile mele.

 M-a privit doar cât să-l ţin minte şi, apucând legumele cu mâini bărbăteşti, le-a spălat şi le-a tăiat rondele. Vă imaginaţi cuţitul cu prăsele roşii, clămpănind stins pe tocător? Atunci înseamnă c-aţi intrat în atmosferă şi că vedeţi şi mărgeluşele incolore, care ies din miezul fiecărei felii de dovlecel.  Le-a sărat şi le-a perpelit în puţintel ulei. Aşa am aflat că dovleceii nu trebuie prăjiţi de-a binelea. Le e de-ajuns să-i înmoi, deşi mie-mi plac şi cruzi, de exemplu, daţi pe răzătoare şi amestecaţi în salate.

După ce şi-au pierdut orice urmă de viaţă sub apăsarea uleiului încins, i-a aruncat într-un castron, împreună cu usturoi ras şi cu oţet de vin. Era un castron de sticlă verzuie, pe care el îl ţinea cu amîndouă mâinile. Mi-era foame, evident, dar aş fi vrut să mai stau aşa şi să privesc mâinile frumoase ale unui bărbat, coatele îndoite şi mâneca albă, strânsă deasupra încheieturii. De fapt, nu mai ţin minte cât a durat scena asta, care este nesfîrşită numai în amintirile mele. În realitatea bucătăriei de atunci, el şi-a ridicat ochii spre mine, albaştrii, victorioşi şi atât de încăpători, încât încă îninte de-a gusta din salata aia de dovlecei, nu mai rămăsese mare lucru din mine.

La scurtă vreme, m-am măritat cu el.

DOINA RUSTI este specialist in  simbologie, profesor universitar si scriitor de succes. Intre romanele ei: Zogru (2006) si Lizoanca la 11 ani (2009). http://doinarusti.ro

Citeste si:

Tags: , ,

6 Responses for “Dovlecei de iulie/Serial de DOINA RUSTI: Terori culinare (3)”

  1. Cuisinette says:

    Sa fiti fericiti… si la mai multi dovlecei.

    Si barbatul meu intra in bucatatrie, mi-a venit si mie randul sa am ajutor uneori. Stie sa gateasca dar nu se mai baga acum decit la tocat si la spalat de vase.

  2. Adriana Parissi says:

    Eu sint foarte fericita sint cind gateste el. Gateste mai mult decit mine si unele chiar le face mult mai bine, asa incit nici nu ma bag. Exemplu sarmalutele in foi de vita care ii ies subtiri, cit degetul mic… Eu n-am atita rabdare. O singura data ne-am certat pe… retete de muraturi. Pina la urma am facut un numar de borcane ca la la turci si alt numar de borcane ca la noi :) Evident le-am miincat pe toate :)

  3. Bucatarescu says:

    Asadar, care e diferenta intre muraturile turcesti si cele romanesti?

  4. Adriana Parissi says:

    Ei pun doar sare si usturoi. Nu hrean, nu marar. Adreii capia la fel. Discutia a plecat de la temerea lui ca daca punem hrean vor fi prea iuti si neputinta de a-si imagina de ce pun si zahar in lichidul pt adrei capia pe care culmea, il mai si fierb! Ok, o sa revin cu retete de muraturi turcesti, caci tot se apropie sezonul :)

  5. Bucatarescu says:

    Adriana, abia astept retetele! Mai ales ca Nana nu vrea muraturi in otet, ci numai in saramura!

  6. Florica Bud says:

    Bunicii Valeria ii placea sa ne dea o pilda, cum se spune la tara, legata de iubire. Doi tineri saraci, Anuca si Patru se casatoresc. Patru pleaca la coasa( la cosit) dis de dimineata. Se intoarce la amiaza mort de foame. Anuca statea pe treptele casutei lor cu ochii carpiti de somn, impletindu-si cozile. *Gata-i dhemancarea*, intreaba proaspatul insuratel.Anuca da din cap cascand somnoroasa. Ana… Ana, ai noroc ca mi-esti draga… c-altfel ce mama de bataie ti-as trage. Cine este de vina ca nu am dat importanta pildelor bunicii?

Leave a Reply