|

Gratarul pe disc / Amintiri culinare din copilarie (2) de FLORICA BUD

În timpul când eram elevă la Şcoala Generală din Ulmeni nu o dată am participat la acţiuni şcolare. Pe atunci era un lucru firesc. Acum se vorbeşte mult despre lupta împotriva poluării, despre protecţia mediului… dar se face puţin. Cu cât se vorbeşte mai mult despre asta, cu atât semenii noştri strâmbă mai des din nas… în goana automobilelor care ne-au înrobit şi ne otrăvesc în mod constant cu gaze de eşapament…  de lux. Cât despre acţiuni colective… ce să mai vorbim? Cine să pună osul? Dar să nu pic în ispită, devenind didactică… mai bine să mă întorc la oile mele.

Porneam din faţa clădirii văruite în alb, care timp de opt ani mi-a legănat visele, mie şi colegilor mei. Aliniaţi doi câte doi, mărşăluiam către satul Ţicău. De aici treceam Someşul cu podul plutitor pe malul celălalt, în satul Chelinţa. Nu ştiu câţi dintre voi aţi traversat un râu cu podul. Este o experienţă plăcută, mai ales într-o zi frumoasă de primăvară târzie, când abia scăpasem de teze şi lucrări de control.  Pentru un sfert de ceas rămâneam prizonierii podarului şi ai naturii. Dacă la Ţicău malul Someşului este abrupt şi plin de sălcii, pe malul drept te întâmpină îmbietor o plajă cu nisip fin. De cum se termină plaja, se ridică domol dealurile. Uşor ameţiţi părăseam vasul nostru primitiv. Ar fi fost bună o scaldă în Someş, dar scopul nostru nu era să facem baie, ci împreună cu dascălii noştri să sădim puieţi pe dealurile golaşe, în vremea aceea. Chiar dacă la început, înconjuraţi de vastitatea spaţiului neîmpădurit, ne speria puţin acţiunea la care eram invitaţi, uitam repede, luând totul ca pe o joacă; cine sapă mai repede o groapă sau cine plantează mai mulţi puieţi.

 Şi, fiindcă orice armată are o popotă, noi o aveam pe a noastră, improvizată ad-hoc în aer liber, în jurul unui foc de tabără. O parte din mâncare era pregătită la bucătăria internatului şcolar şi era adusă de către unul dintre părinţi, în căruţă. Partea pitorească a mesei era pregătită pe loc. Pentru asta era nevoie de un disc de metal. Discul se aşeza pe câteva thegle (cărămizi), iar sub el se făcea foc. Când era încins, bucătarii îl populau cu dărăburi (bucăţi) de slănină, coapse (pulpe de pui), flechene (grătare de porc) şi scrijeli (felii) rotunde de picioici (cartofi). După ce aceste bunătăţi erau gata, venea rândul la prăjit a scrijelilor (feliilor) de pthită (pâine) în unsoare. Aceste bunătăţi meritau efortul depus.

De câte ori trec prin acele locuri, nu uit niciodată să mă minunez ce falnici au crescut copacii sădiţi de către noi. În astfel de momente chiar mă simt importantă!  

          Acum, oraşul Ulmeni, aparţine judeţului Maramureş, deşi el îmbină armonios datinile, obiceiurile şi tradiţiile a trei zone, Codru, Someş şi Chioar, o trăsătură ce îl apropie mai mult de Sălaj şi, oarecum, îl delimitează de tradiţiile specifice Maramureşului Istoric. Alături de orăşelele Seini şi Tăuţii Măgherăuş, actualul oraş Ulmeni este una dintre capitalele politice ale Colegiului Parlamentar Codru-Someş-Chioar. Din păcate, cei care ne conduc destinele au smuls dintre aceste aşa-zise capitale politice însăşi inima Chioarului, oraşul Şomcuta Mare. Ulmeniul a fost şi este un nod important de cale ferată. Şi… prin nostalgicul pod plutitor din lemn – ce poartă alene de pe un mal pe altul oameni, vite, căruţe şi maşini, în concurenţă cu Podul de Fier, care susţine pe spatele său bătrân calea ferată peste râu – este şi primul orăşel-port pe…  Someş. (va urma)

FLORICA BUD este scriitor si a primit mai multe premii literare. Colectionara de veche retete din Maramures, este ea insasi o talentata creatoare culinara. www.floricabud.ro

Citeste si:

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply