|

Pthita …unsa cu ceva/Bucatele copilariei (6) …povestite de FLORICA BUD

Am crescut într-o gospodărie cu multă, multă heredie (muncă), cu un odor (curte) mare şi o ogradă ce numără mai mulţi pomi fructiferi, grădiniţă de legume, în care ai mei samână (seamănă) primăvară de primăvară: picioici (cartofi), pepeni porceşti (dovleci), napi şi mălai (porumb). În grădiniţa de legume cultivă porodici (roşii), poprici (ardei), curethi (varză), cărălabe (gulii), păstăi, pepeni (castraveţi), ceapă, ai (usturoi), pătrunjel, zeler (ţelină), cimbru şi morar (mărar). Gospodăria părintească cuprinde casa mare, cu trei soabe (camere), casa mai mică, având etajul din lemn cioplit în stilul caselor din Maramureşul Istoric, bucătăria de vară, şura cu grajdul marhălor (vacilor). În ogradă mai avem acareturile, adică lemnăria, coşconarele (coteţele) păsărilor, coştheiele (hambarele) de ţinut grâu şi cucuruzi (ştiuleţi), fârciturile (claiele de fân) şi un huţuţ (leagăn). Părinţii mei, Ioan şi Cornelia Trif, ţărani harnici, au avut grijă – de-a lungul celor şase decenii de când îşi mănâncă împreună sacul cu sare – de cai, de mărhăi (vaci), de porci, de galiţe (găini), de raţe, de gâşte şi de thiurcani (curcani).

     În afară de mniere (zahăr), sare… nu cumpărau mai nimic de la bold (magazin). După ce ai mei au intrat în colectiv (C.A.P), cu tot ceea ce au avut, a trebuit să renunţăm la mai multe alimente pe care le produceam în gospodărie. Pe primul loc, nedorit, a fost oloiul de floare (uleiul de casă din floarea-soarelui), pe care am început să îl târguim (cumpărăm) de la bold. A fost o perioadă foarte tristă pentru noi. Nu ne plăcea deloc cel cumpărat. Nu eram obişnuiţi să merem (mergem) prea des la bold, nici să vorovim (să vorbim) domneşte, adică literar.

               Noi, copiii, fiind grăbiţi să ajungem în uliţă, la joacă, ceream mereu pthită (pâine) unsă cu ceva, care nu ne stingherea, mai ales jocul nostru preferat, tupu (de-a v-aţi ascunselea). Pthita (pâinea) unsă cu ceva era sandvişul nostru, al copiilor, adică scrijele (felii) groase din pthită de casă coaptă în cuptor, unsă cu oloi de floare şi presărată cu mniere (zahăr). Scrijelele de pthită puteau să fie unse şi cu unsoare (untură) de porc, peste care se aşezau felii de ouă fierte, de la galiţele noastre, şi felii de porodici (roşii), poprici (ardei) sau pepeni (castraveţi) şi ceapă, vara, iar iarna, pepeni moraţi (castraveţi muraţi). Mai rar primeam pâine unsă cu unt, făcut de bunica, sau bundaskenyer, pâine tăvălită în ou şi prăjită în ulei. O altă bunătate sau bunăciune, cum ar spune cei ahtiaţi după bombe-sexi, era pâinea unsă cu silvoiţ (magiun de prune). Silvoiţul îl făceam toamna, din prune bistriţene, soiul pe care îl aveam noi, în căldări (cazane) de cupru, confecţionate de către căldărari. 

                Pe vremea bunicilor, pthita din nulaş (făină albă) se făcea doar pentru duminica şi pentru sărbători. Noi am prins timpuri mai bune. Mai rar mâncam mălai (pthita din făina de porumb), care putea fi: mălai pe post de pthită sau mălaiul în lapte, pe post de coptătură (prăjitură). El avea în plus de cel obişnuit, lapte, mniere (zahăr), vanilie şi coajă de ţitrom (lămâie) rasă prin hroşnar (răzătoare). La fel de gustoasă era şi o scrijea (felie) de mălai prăjită şi aită, adică dată cu ai (usturoi) şi unsă cu oloi. Mălaiul în lapte, adică mălaiul pe post de coptătură (prăjitură), era foarte gustos dacă se ungea cu groşthior (smântână) sau silvoiţ. Am încercat recent să regăsesc gustul plăcut al pâinii cu oloi de floare (ulei) şi mniere (zahăr) dat de ciudata combinaţie, dar, din păcate, nu l-am mai regăsit şi nu îl voi mai simţi niciodată, fiindcă toate alimentele şi-au pierdut savoarea, devenind doar umbra a ceea ce au fost şi păstrându-şi doar numele. Şi noi şi ele… am devenit nişte derivaţi compuşi, plini de e-uri, nedorit de moderne.

FLORICA BUD este scriitor si a primit numeroase premii literare. Co-autoare la “Mancaruri romanesti de altadata”.  www.lifestylepublishing

Citeste si:

Tags: , , ,

15 Responses for “Pthita …unsa cu ceva/Bucatele copilariei (6) …povestite de FLORICA BUD”

  1. Adriana Parissi says:

    E bine de retinut cit de sanatos se minca pe vremea aceea: faina alba doar odata pe saptamina, iar dulciuri, numai la ocazii. Pariu ca magiunul nu continea zahar tos, ci numai pe cel din prune…
    din pacte in sua – nu stiu cum e in Europa- produsele din asa zisa ‘faina integrala’ sint facute tot din faina alba, in care se adauna ceva graunte macinate si… colorant sintetic, sa iasa piinea maro!!!
    Din aceasta nu puteam sa-mi explic diferenta foarte mica intre carbohidrati in piinea alba si ce asa zisa “integrala”. Numai la libanezi am gasit ceva mai sanatos si sint inca in cautarea unei faini integrale (adica griu macinat si atit) ca sa fac piine in casa.

  2. Cuisinette says:

    Adriana,
    Gasesti grau peste tot… dar daca vrei uite aici la saci de 50 lb… tot ce-ti trebuie este o rasnita si atata, iti faci tu faina cum vrei.
    http://store.honeyvillegrain.com/browseproducts/Hard-Red-Wheat-50-LB.HTML
    Si dupa cum spune pe prima lor pagina nu conteaza cantitatea platesti doar $4.49 S&H

  3. Cuisinette says:

    Offf… ce ma doare la suflet acest articol, pt ca de multe ori mi se spune ca sint prea pretentioasa si ca astept sa gasesc in alimentele de astazi gusturile din trecut. in oamenii de astazi cultura si spiritul din trecut… si la fel ca si doamna Bud stiu ca acele vremuri nu se vor mai intoarce.

    Multe din retetele trecutului au plecat cu cei ce au facut parte din viata mea si pot spune ca au fost comori nepretuite sub forma unor multumiri sufletesti fie de natura alimentara, culturala sau spirituala.

    Mai sint oameni pe ici pe colo, ca mine, doamna Bud, Dan-Silviu, Adriana, Liviu A… insa uite cit de rasfirati sintem.
    Eu mai am un vis sa pot deschide o scoala undeva, sa dau mai departe ce mi-au dat si mie bunicii.

  4. Bucatarescu says:

    Imi aduc aminte, cu nostalgie si cu pofta, de painea neagra de la brutaria din satul bunicilor: acolo, chiar se folosea faina integrala. Am aflat recent, la evenimentul de la Bibliotheque (cand am gatit flori de dovlecel umplute), ca exista in Bucuresti un loc in care se macina cerealele cu moara de piatra, iar painea se face numai din aceasta faina. Voi reveni, poate, cu un reportaj de acolo!

  5. Florica Bud says:

    Sunt Florica, pentru toata lumea. Ar fi atatea de spus despre ceea ce a fost si ce a devenit hrana noastra.Eu ma simt cu atat mai mult neputincioasa cu cat m-am nascut si mai traiesc, prin parintii mei, la tara. Mama are 76 si tata 85 dar se incapataneaza sa mai lucreze pamantul. Sunt zile in care numai ei si alti cativa oameni in varsta sunt pe camp in caldura celor 38 de grade. Dar eu m-am resemnat, noi romanii am ales sa mancam nesanatos si din cauza ca am deveni foarte comozi. Sa importam noi faina cand Baraganul nostru zace pustiu? De multe ori imi spun… macar painea daca ar fi facuta sanatos, asa cum pana nu demult era. Ai mei nu erbicideaza buruienile din grau ci le smulg manual. Se duc cu faina la moara dar din pacate nu primesc faina din graul lor ci mare parte faina este din graul celui dinaintea lor.Si daca respectivul si-a ierbicizat graul… ai mei au muncit degeaba. Morile noastre nu mai macina faina neagra fiindca scot taratele din ea…nu stiu de ce…poate fiindca nu mai e la moda sau poate au diparut vechile mori.. Ceea ce este in comert paine semi sau integrala este colorata pur si simplu. Ca sa nu mai spun de obiceiul barbar de a ucide painea( cica din grija fata de om!!!!) punand-o calda de cele mai multe ori in pungi de plastic mai ales cea feliata. Daca sta o zi incepe sa devina lipicioasa. Daca vrei paine nefeliata trebuie sa comanzi cu o zi inainte.Zice vanzatoarea, nu riscam sa cerem nici macar o paine nefeliata caci toate lumea vrea paine feliata. Am ajuns atat de rau ca ne este lene sa taiem o felie de paine! Am o cunostiinta mic intreprizator care a avut un cuptor de paine cu lemne. Painea era aproape ca cea de casa cu coaja groasa. Dupa intrarea in Uniune au aparut tot felul de legi care dau in cap micului producator. Daca dorea sa faca painea in acel cuptor cu lemne ar fi trebuit sa se declare Brand dar pe multi bani. A fost mai ieftin sa isi construiasca alt cuptor pe gaze dupa regulile noi. Ei, in acest cuptor painea nu creste daca o faci asa cum se facea painea, musai trebui sa adauge porcaria aceea sintetica care umfla painea. Am fost si am vazut cu ochii mei cum arata o paine neumflata, pur si simplu nu a crescut.Cunostinta mea traind la tara a vrut sa faca o paine buna sa nu-l arate consatenii cu degetul.dar sistemul nu i-a dat voie! Cand alegiti o paine daca este doar din faina trebuie sa fie grea. Cea umflata cu pompa (cum iispun eu) este usoara si daca o strangi intre degete ramane fara miez. Asta daca avem posibilitatea sa alegem. Pana la urma merita efortul de ati face o paine.Vi se pare normal sa silesti un mic producator care a strans niste bani ca sa isi construiasca alt cuptor iar noi sa mancam paine nesanatoasa?Vrei sa mananci mamaliga, faina mai ales cea grisata sufera tot felul de transformari. Rosiile! Cand ma uit la rosiile mici rotunde facute parca din cauciuc care stau cu zilele pe masa fara sa se strice ma apuca jalea. Nu stiu daca voi ati mancat rosiile acele mari si carnoase, numite inima de bou, sau cele roz din gradina bunicilor si a parintilor.(se mai gasesc pe piata vara cand vin femeile de la tara sa vanda ce le prisoste… dar in curand le vom temina si pe aceste…daca le vom cere casa de marcat) Culmea acele rosii cresteau mari fara de ingrasaminte chimice ci doar cu gunoi de grajd. Desi stau in oras m-am incapatanat sa imi fac o gradinita mice de legume.Si am avut rosii frumoase fara sa pun nimic pe ele, din samanta luata de la rosiile de anul anterior. Asa faceau gospodinele inainte. Acum cumpara rasadul de la piata niste plante mari si viguroase care fac acele rosii mici perfect rotunde pe care eu le numesc rosii trase la xerox. culmea obraznicii rasadurile de rosii bune romanesti sunt mici si amarate si nu le cumpara nimeni iar producatorul de rasaduri s-a adaptat pietii… cumparand samanta de afara.Am nepotii de sora a sotului meu care fac agricultura si au fost in Olanda in schimb de experietnta. Stiti ce numesc normele internationale legume ecologice? Adica la un hectar de pamant se adauga doar o tona de ingrasaminte! ( ai nostri nu isi permit sa puna atata caci aceste ingrasaminte sunt scumpe…asa ca avem noroc inca) Ma mananca pielea cand ma gandesc.Ma tot intrebam de ce trebuie sa fie mai scumpe legumele ecologice decat celelalte(ma intreb cata ingrasaminte se pune pe aceste) cand eu stiu ca la tara nu te costau nimic.E adevarat ca gunoiul de grajd era din gospodarie proprie.Asa am aflat ca afara in lumea buna rosiile cresc cu radacina pe vata de sticla ca sunt inrosite cu o substanta nutritiva de culoare rosie. Asa ca mancati legumele doar in sezonul lor ca altfel va cumparati boala cu bani grei. Stiu ca sfatul este sa consumam multe legume si fructe! Am citit cu bucurie un articol din care am aflat ca avem un institut de pastrare a semintelor noastre. Cercetatorii de acolo umbla prin tara din casa in casa si aduna seminte.Ei trimit doritorilor prin posta cate cinci seminte naturale gratuite. Tot din acel articol (intamplator era vorba de Maramures) am aflat ca la noi din 100 de soiuri de fasole au ramas doar doua. Ca samanta de in romanesc a disparut iar canepa romaneasca au gasit la o localnica din zona Lapusului.Noi semanam canepa in fiecare an fiindca mama tesea panza iarna.Ar fi multe de spus dar eu incerc sa ma consolez cu idea ca felul nostru sanatos de a trai si manca a apus ca producatorii nostri agricoli nu sunt ajutati ca cei de afara au tot interesul sa ne sufoce cu produsele lor si ca strainii profita si ne cultiva dorinta noastra de a trai ca domnii si de a muncii cat mai putin si de a cumpara de-a gata. Ar trebui inceput din clasa intai cu dezvoltarea cultului muncii si a respectului fata de ceea ce a insemnat valoare pentru noi…(nu indraznesc sa spun noi romanii ca sa fiu etichetata) scuze pentru greseli de exprimare dar m-a luat valul

  6. Bucatarescu says:

    Florica, “valul” tau este emotionant! Multumesc pentru pledoaria ta in favoarea agriculturii traditionale si a mancarii derivate din ea. Planuiesc si eu, impreuna cu o casa de productie, o emisiune de televiziune pe tema asta. Cu siguranta, te vom vizita in Maramures. Te rog sa te apuci de munca de documentara, mizam pe sprijinul tau!

  7. Adriana Parissi says:

    Florica exact despre asta se vorbeste si la noi. Citeam de pilda in cartea “fat that heals and fat that kills” a lui Udo Erasmus, o carte publicata prin 1985 dar valabila si in ziua de azi in care explica, i ntre altele, ce se intimpla cu mincarea noastra. In lumea civilizata grinele se macina, substantele bune sint scoase si apoi piinea e umflata cu chimicale iar substantele scoase din grine sint vindute publicului sub forma de pastile/vitamine!!! Se intreaba omul pe buna dreptate de ce aceasta prelucrare cind e mai simplu si sanatos sa mincam natural, sa luam vitaminele “as God intended”.
    Din fericire lumea i ncepe sa se trezeasca. Foarte multe restaurante incep sa aiba gradina proprie si sa serveasca legume din acea gradina. Multe publicatii importante au pagina despre nutritie si mincare. Dupa parerea mea nutritia ar trebui invatata in scoala.

  8. Cuisinette says:

    @Florica
    Foarte emotionant, multumesc din suflet pt cele scrise.
    Consider ca munca la camp a fost si inca este serul celor care traiesc o viata lunga si sanatoasa. E greu, dar asta ii tine in putere.
    Si bunicii mei au smuls buruienile cu mana si au dat la sapa toata viata, am vazut cu ochii mei sudoarea de pe fruntea lor… dar nu a mai contat cand seara cadeau franti cu dureri de shale (spate) pt ca roadele de mai tarziu erau mandria lor.
    N-au folosit chimicale si pesticide, pt ca toti culegeam balegar pt ingrasamant, chiar si de pe ulita.
    Aveau cea mai frumoasa gradina de zarzavaturi din comuna, unde pe langa faptul ca proprietatea era inconjurata de pomi fructiferi de toate soiurile, aveam si vie, porumbi cu fasole, dovlegi, pepeni. Cartofii nu erau niciodata singuri si nu de multe ori mergeam desculta prin gradina unde stiam ca sint napii pe care ii mancam ca pe mere.
    Paturile de ceapa si usturoi pe ale carui margini cresteau laptucile (salata).
    Se mai mandrea si cu cei mai lungi dovlecei din lume (asa credea el, erau seminte aduse de unchiul meu capitan de vas) a caror seminte le-a plantat pe langa gard ca sa poata sa se cocoatze si care cresteau cam de 1,5 metri, si pe care ii usca ca sa faca bureti de baie :)
    Sa nu uit de gutuile care se coceau la soare pe privazul ferestrei, un soi de mere cit o minge de volei, erau verzi si acrisoare dar daca le lasai la soare deveneau galbene si malaioase.
    Cit despre rosii erau atat de mari incat nu puteai sa mananci una de singur. Ardeii erau atat de carnosi si de dulci ca nu iti mai trebuia nici sare dar nici piper.

    Ma gandesc cu nostalgie la zilele de claca cand ne strangeam gramada fie sa culegem recolta fie de a o preparam de iarna, de odaia plina de femei si copii decojind nucile sau torcand lana… in cor si in surdina cantau cantece si balade vechi pe cand noi copii invatam sa fecem ce faceau ele.

    Si acum stiu sa crosetez, sa torc lana, sa impletesc, sa cos cruciulite si alte mestesuguri. Nu ma dau la o parte nici de a repara pt ca bunicul m-a invatat sa ma descurc si la asa ceva. Si de multe ori chiar daca nu shade bine, ma falesc ca stiu sa fac de toate.

    Paradisul acela este neschimbat in memoria mea, l-as putea reface cm cu cm.

    Scuzati ca m-a luat si pe mine valul :)

  9. Bucatarescu says:

    Pastrand proportiile, asta incercam si noi sa facem la tara, la Ileana: o gradina cu de toate! Unele ne reusesc, altele nu. Dar nu punem ierbicide, ingrasaminte chimice si alte alea. E adevarat, la un moment dat, prin iulie incepem sa pierdem lupta cu pirul si alte buruieni, dar nu ne pasa. Taranii din jur se minuneaza ca nu dam cu ierbicide “de la Bucuresti” si ne incapatanam sa smulgem cu mana sau sa dam la sapa. Am ajuns sa nu ne mai bazam pe munca lor si incercam sa facem totul singuri, in weekend. Si, de la an la an, ne iese mai bine…
    Intrebarea e de unde gasesc seminte de napi? Ca rasaduri nu am vazut niciodata!

  10. Cuisinette says:

    Asa si trebuie, pt ca nu trebuie sa pui in cantitati industriale ca sa ai o recolta destula pt toata familia.
    Ai mei puneau mai mult din ce stiau ca se mananca mai des, cum ar fi varza, cartofii, fasolea, si bineinteles din moment ce mamaliga era painea de baza, porumbul si graul sa nu ducem lipsa.
    Dar secretul era sa culegi si sa pui la borcan atunci cand este momentul. La noi conservarea incepea din primavara si pana inainte de inghet.

    Pt ca bunicul era si pescar pasionat, pestele era si carnea de baza… pt ca era conservat in toate felurile de la marinata pana sub forma de pudra pt supe.

  11. Cuisinette says:

    Si pt ca tot vorbim de amintiri astazi fac coliva. Mi s-a facut pofta de coliva, am mai facut de citeva ori.
    Am descoperit bulgur (grau) care este macinat dar mai mare… il folosesc mereu in loc de orez pt umpluturi.
    Iese o coliva foarte buna… astazi fac coliva cu lapte asa cum facea bunica in zilele de dulce.

  12. Bucatarescu says:

    Cred ca simtim nevoia de mai multe detalii legate de coliva! Cel putin, pentru mine, a fost una din preferatele copilariei…

  13. Adriana Parissi says:

    Cuisinette voi nu aveti biserica romaneasca in zona? La noi se fac parastasuri destul de des, cu coliva si mese intinse si sint anumite doamne care fac colive foarte, foarte bune, cu ciocolata si nuca, o bunatate. Eu nu stiu sa fac.

  14. Bucatarescu says:

    Ciocolata in coliva? Eu nu am mai auzit!

  15. Cuisinette says:

    Eu nu merg la biserica, dar coliva fac si iese foarte buna… am sa scriu reteta asa cum o fac eu. Data trecuta americanul meu a mancat singurel toata coliva ca eu am fost ocupata si el a crezut ca mai fac si maine :) )

Leave a Reply