|

Prânz ţărănesc de Sărbători – “mai” şi “rânză de galiţă” cu ceapă/Bucatele copilariei (7) …povestite de FLORICA BUD

Nu ştim, nu vrem sau nu doresc alţii… adică cei care alcătuiesc acel guvern universal – emanaţie a bogaţilor lumii – să mâncăm ceea ce… şi cum au mâncat bunicii şi părinţii noştri, măcar din respect pentru propria sănătate. Din păcate, nu ţinem la produsele tradiţionale. În schimb, îi îmbogăţim pe străini cu preţul vieţii şi devenim nişte eroi jalnici care se uită cu jind la produsele lor frumos şi mincinos ambalate, orânduite strategic pe rafturile boldurilor noastre. Ne amăgim şi ne cumpărăm pe bani grei boala, acasă sau peste hotare. Dar nu am de gând să vă fac morală, deoarece ştiu că nu vă place şi că vreţi să vă trăiţi viaţa la cote înalte… după cum se vede la televizor că fac americanii, care îşi burduşesc coşurile cu bunătăţi de la supermarket. Până la urmă, este viaţa voastră şi nu aveţi decât să o trăiţi aşa cum vreţi! Dar, să revin la turma mea…

În copilărie nu am fost prietenă cu mâncarea, deoarece timpul acordat mesei îmi fura din joacă şi din citit. De alergat şi de joacă nu am fost niciodată sătulă. Am fost des certată din acest motiv. Dar eu continuam să mănânc ceea ce îmi plăcea. Mai păstrez un timp tăcerea în legătură cu mâncarea mea preferată, adică gomboţii cu prune (găluşte cu prune). Acest fel de mâncare, al cărei reţept (reţetă) a fost furat de la doamnele din sat, o scotea din sărite pe mamica. Ea exclama: Gândeşti că eşti Ana gomboţilor! Ceea ce însemna că fusese în sat vreo Ană, care avusese aceeaşi înclinaţie ca şi mine, era fan gomboţi. Acum, când îi prepar eu, o înţeleg pe mamica, fiindcă pregătirea lor necesită o muncă laborioasă şi o răbdare pe măsură. Dar să lăsăm gomboţii în leagănul copilăriei şi să revin la prânzul nostru.

Acasă la noi mâncarea era gătită zilnic de către bunica sau mamica, vara, pe şporul (soba) cu lemne de afară, iar iarna pe cuptorul din bucătăria de vară. În general, leveşa sau zupa (supa) de galiţă (găină) era mâncare de duminică şi de sărbători. Am rămas până azi fidelă leveşei (supei), iar carnea de galiţă se află în topul preferinţele mele. De altfel, leveşa era considerată medicament, de aceea orice tratament sau ieşire dintr-o stare gravă de boală începea cu ea. Doar că acum galiţele s-au rărit atât de mult, încât bolnavul trebuie să se mulţumească şi cu supa pe piciorul de la scaun, care este o expresie folosită ca răspuns la întrebarea noastră sâcâitoare: Pe ce-i zupa?

Trecem peste faza cu tăiatul galiţei, ca să nu picăm în dizgraţia iubitorilor de păsări şi animale şi a Uniunii Evropene care ar putea să ne interzică acest act abominabil, de altfel. După ce biata pasăre a fost sacrificată, se aduna sângele scurs (curs) într-un blid (farfurie), iar puiul se opărea şi se cipilea (curăţa) de pene.

Duminica dimineaţa aşteptam cu nerăbdare să fie gata masa. Noi îi spuneam prânz micului dejun, iar la ceea ce se cheamă prânz, noi spuneam că mâncăm de amniază (amiază). La pregătirea prânzului participam şi noi copiii, adică sora mea Valeria-Ana şi eu. Mereu m-a întristat faptul că pe ea au botezat-o cu două nume frumoase şi mie mi-au pus un nume pe care nu l-am agreat niciodată. Mi-ar fi plăcut ca Ana să fiu eu. Las-o baltă, plângăcioaso!

Noi, fetele, curăţam ceapa. O tăiam fideluţe. Se turna oloi de floare (ulei) într-un laboş (cratiţă) şi se adăuga ceapa şi măruntaiele puiului, adică maiul (ficatul), inima şi rânza (pipota), dar şi labele şi partea inferioară a aripilor. Îmi amintesc că la început bunica adăuga şi sângele prăjit în prealabil, în oloi. Când, din motive necunoscute s-a renunţat la el, m-am bucurat. Se învârtea în laboş cu o lingură de lemn ceapa călită, la care se adăugau măruntaiele, iar când erau aproape fripte se spărgeau ouăle, direct proporţional cu numărul de meseni. La gătit ne foloseam doar de lingura de lemn. Se răzălea pe hroşnar (răzătoare) caş de oaie (pe vreamea aceea aveam şi oi). Peste tot şi toate se presăra pătrunjel, morar (mărar) şi cimbru, tăiate mărunt.

FLORICA BUD este scriitor, co-autor la “Mancaruri de altadata”. Alte titluri: “Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”( Premiul ASB, 2005), “Mariatereza sunt eu” (Premiul Cartilor Anului, 2008) si volumele de poeme “Pierd monopolul iubirii” si “Crucificat intre paranteze” (premiul revistei “Nord literar”, 2010). www.floricabud.ro

Citeste si:

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply