|

Sfinte moaste sau mumii? Un eseu de VALERIU GHERGHEL

Cronici verosimile spun ca intr-o catedrala din Germania se pastra, in secolul al XII-lea, craniul sfintului Ioan Botezatorul la virsta de 12 ani, in timp ce craniul omului matur era (si este) expus in biserica San Silvestro in Capite de la Roma. (articol preluat din Ziarul de Iasi)

In aceste zile fericite, in care in Bucuresti pelerinii pot venera o seama de sfinte relicve, mi-am adus aminte de o povestire amuzanta. In Decameronul lui Boccaccio se relateaza ca un preot vinzator de moaste ajunge intr-un sat din Italia, isi desface traista si prezinta musteriilor pretioasele produse. As aminti in treacat ca Boccaccio a redactat vestita lui culegere de povestiri la putina vreme dupa cumplita epidemie de ciuma care a lovit Florenta in anul 1348. Preotul lui Boccaccio e un impostor, cum au fost atitia in Evul Mediu, dar enumerarea lui are haz. Voi explica indata de ce.

Vinzatorul declara ca pune la dispozitia satenilor interesati, la un pret convenabil, urmatoarele marfuri binecuvintate: o pana din aripile arhanghelului Gabriel; citeva fire din tarina pe care Mintuitorul a facut semne cu degetul, in momentul in care fariseii l-au intrebat in ce mod trebuie pedepsita femeia adultera (Ioan, 8: 6); scrisoarea pe care Pilat din Pont a trimis-o imparatului roman indata dupa ce a discutat cu Iisus despre esenta adevarului; o frunza din maslinul de care s-a spinzurat Iuda Iscarioteanul, cind si-a inteles vinovatia. In sfirsit, vinzatorul de moaste pretinde ca are (probabil intr-o sticluta pecetluita) una din lacrimile care au curs pe chipul Maicii Domnului in timpul Rastignirii.

Pentru cititorul neinhibat care deschide un autor neinhibat, precum Boccaccio, enumerarea e amuzanta, in primul rind, pentru ca fiecare dintre aceste obiecte este perfect neverosimil ori chiar imposibil. Preotul lui Boccaccio e un farsor lipsit de scrupule, care exploateaza naivitatea si buna credinta a musteriilor, intr-un timp obsedat de prezenta sacrului.

Cine a vazut vreodata pene de arhangheli plutind prin vazduh, in bataia vintului? Cum poti verifica faptul ca un pumn oarecare de tarina (care putea fi luata, la o adica, de pe drumul urmat de vinzator) mai poarta semnele degetului divin? Cind a putut nota procuratorul Pilat acea epistola despre care nu pomeneste nici un cronicar roman, nici o scriere apocrifa, nimeni, nimeni? Si, mai ales, cum poti pastra o lacrima (doar o lacrima!), atita vreme cit orice lacrima se usuca sub actiunea agentilor termici si a timpului? Mai mult: cine va fi avut prezenta de spirit sa culeaga acea lacrima de sub ochii Maicii Domnului? Totul e dubios in aceasta insiruire. Mai interesant este insa un alt fapt, si anume indrazneala nemaipomenita a lui Boccaccio. Caci, am spus deja asta, el nu a fost contemporan cu agnosticul prozator José Saramago (care a luat premiul Nobel in 1998), nu a fost contemporan cu noi, ci a scris Decameronul pe la 1350, acum mai bine de sase veacuri si jumatate.

Daca enumerarea preotului din povestire e fictiva si, ca atare, ne putem indoi foarte bine de realitatea ei, enumerarea care urmeaza nu e deloc fictiva. Citez pentru exactitate cartea lui Umberto Eco, Vertigo: Lista infinita, tiparita la Editura RAO acum citeva luni. Moastele nu au fost in Evul Mediu doar surse de sfintenie si tamaduire sufleteasca, dar si “marfuri” expuse intr-un scop turistic. O biserica avea mai multi vizitatori in masura in care se lauda cu bogatia moastelor. Spre exemplu, in catedrala Sf. Vitus din Praga pot fi venerate fata de masa a Cinei celei de Taina, un dinte al sfintei Margareta, mandibula sfintului Eubanus, cirja lui Moise. Un dinte al sfintului Ioan Botezatorul s-ar afla, in schimb, la Viena. In domul din Milano, spun cunoscatorii (si avem, de aceasta data, temei deplin sa-i credem pe cuvint), se pastreaza citiva spini insingerati din cununa lui Iisus, dar si moaste felurite ale sfintelor Agnes, Agata, Caterina si Praxedes.

Cronici verosimile sustin, de asemenea, ca intr-o catedrala din Germania se pastra, in secolul al XII-lea, craniul sfintului Ioan Botezatorul la virsta de 12 ani, in timp ce craniul omului matur era (si este) expus in biserica San Silvestro in Capite de la Roma.

Nu insist. Paralelismul dintre cele doua enumerari sare imediat in ochi. Pe cit de incredibila e pima lista (lista lui Boccaccio), tot pe atita pare a doua, desi nu mai e vorba, in acest caz, de fictiune. Dar nu are rost sa ne miram foarte mult. Problema de principiu e urmatoarea. Atita vreme cit oamenii vor crede cu adevarat in moaste, sint sigur ca moastele vor face in continuare minuni. Nu atit autenticitatea moastelor conteaza, cit credinta celor care se pleaca in fata lor si sterg cu bucati de vata sticla raclei de la Mitropolie.

Mai putem pricepe oare, in secolul XXI, acest adevar?

VALERIU GHERGHEL este eseist, universitar iesean, unul din discipolii lui Constantin Noica.  In anii ’70-’80, a fondat o scoala  ad-hoc de jurnalism in jurul revistei Opinia Studenteasca. A publicat volumul Porunca lui Rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la Sfantul Augustin la Samuel Pepys. Eseuri si autofrictiuni exegetice, Polirom, 2005.

Citeste si:

Tags: , , , ,

2 Responses for “Sfinte moaste sau mumii? Un eseu de VALERIU GHERGHEL”

  1. Alice says:

    E o adevarata placere sa citesc, pe acest site, un eseu de Valeriu Gherghel, un scriitor pe care il apreciez si stimez inca din studentia mea ieseana si pe care am avut privilegiul sa-l cunosc pe cind faceam si eu parte din redactia Opiniei Studentesti. I-am citit cu incintare cartea cind a aparut, eseurile pe care le scrie sint absolut sclipitoare. Pacat ca Valeriu Gherghel e atit de zgircit cu publicarea lor!

  2. alexandru paduraru says:

    Aici am o problema, draga Valeriu. Nu stiu daca acest mesaj va ajunge la tine, dar prefer acest spatiu decit cel de pe Facebook. Iti dai seama ca n-am ce face. Dar in toata nebunia asta umana, a ramasitelor de care ne agatam cu atita osirdie spirituala, materialul, palpabilul joaca rolul determinat. Aven inca nevoie de moaste ca de aer. Prefer un impostor care sa-mi vinda un smoc din barba Sfintului Petru decit unul care sa-mi livreze o poza porno cu Lady Gaga. Ce-ar fi sa te gindesti la treaba asta?

Leave a Reply