|

Zamuca pe pthitoi / Bucatele copilariei (11) …povestite de FLORICA BUD

Din zilele neuitate ale copilăriei îmi fac cu ochiul alte şi alte bunătăţi, cum ar fi pthitoaile sau hiribele (hribele) fripte şi zămuca pe pthitoi. Bunica sau mamica târguiau (cumpărau) hiribele de la Măria Joşki sau de la alţi ţigani din Thelinţa (Chelinţa) sau Ţicău. Mai rar, pregăteau hiribele adunate de noi, copiii, plecaţi veseli într-o cruciadă organizată de către doamna Finuca. Doamna Fina era vecina noastră, iar cruciadele se sfârşeau mai puţin eroic, la locul numit Căsuţa, aflat în pădurea Chelinţei.

Femeile casei dădeau culegătorilor de ciuperci, în schimbul hiribelor, fărină (făină) de grâu şi mălai, slănină, unsoare (untură de porc), lapte şi groşthior (smântână). După ce fuseseră târguite (negociate) din greu, femeile le spălau cu atenţie, separând pălăriile de picioruşe. Le cotau (căutau) de dhermi (viermi) şi apoi le demnicau (tăiau) mărunt. Puneau un strop de oloi (ulei) în thepşe (tigaie). Storceau bine pthitoii şi îi ţâpau (aruncau) în tigaie. Se mai adăuga puţină sare, ai (usturoi) zdrobit în mojolaul de lemn, cozi de ceapă verde şi pătrunjel tocat mărunt. Este o mâncare deosebit de gustoasă şi hrănitoare, nu degeaba preţul acestor ciuperci, numite hiribe sau pthitoi, este până în ziua de azi destul de mare. Hiribele sunt mai bune decât carnea, dar şi mai scumpe decât aceasta.

Pentru a fi suficiente unei familii mai numeroase, la o cină,  hiribele se înmulţau (dublau) cu ajutorul îngroşalei, rezultând zămuca de încins pe pthitoi. Zama şi zămuca sunt două lucruri diferite. Zama este felul întâi, iar zămuca felul doi sau cina. Peste an (în timpul anului) femeile gătau (găteau) zămucă de încins cu pthită, din roşii, la care se adăuga îngroşala sau hoboraşul (sos alb), iar vara trona pe masa noastră regele verii, lecio (ghiveciul) şi mărtaşul de roşii. În schimb, iarna, după tăiatul porcului, lucrurile luau o întorsătură serioasă. Rânza (stomacul) nostru se îngreuna cu porcării (produse din carne de porc), mai mult sau mai puţin afumate. Este vorba de zămucă pe cărnaţ (cârnaţi), zămuca pe coaste şi sor (şorici) şi zămucă pe piţă (carne). În dimineţile de iarnă, ne trezea mirosul de slănină, cărnaţ şi coste (coaste) fripte, ce veneau dinspre şporul cuptorului. Mămăliga făcea bulbuci în laboşul ei, numit laboşul tocănii. Apoi, bunica sau mamica, tomneau (clădeau) mămăliga în blide. Dar… nu mi-am propus să termin cu porcăriile chiar atâta de iute (atât de repede), fiindcă voi reveni asupra lor.

Dar, să ne întoarcem la îngroşală. Îngroşala se pregăteşte astfel: într-un vailing (castron) mai mic se pune o lingură de fărină nulaş. Se freacă cu o lingură de lemn şi se adaugă treptat apă călduţă. Se amestecă voiniceşte, ca să nu rămână boboloaze (cocoloaşe). Se pune smântână, după cum are gospodina. Îngroşala de nota zece, obţinută de priceputele găzdoaie (gospodine), se adaugă ciupercilor şi întreaga compoziţie se dă apoi în clocot. Întotdeauna găzdoaiele foloseau linguroiul (lingura de lemn), la învârtitul în laboşe (cratiţe) şi oale. La pregătitul ciupercilor, nu se foloseau nicioadată linguri de metal, fiindcă ciupercile se înverzeau.

Şi din nou turcii se băteau de zor la gura noastră!

FLORICA BUD este scriitor, co-autor la “Mancaruri de altadata”. Alte titluri: “Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”( Premiul ASB, 2005), “Mariatereza sunt eu” (Premiul Cartile Anului, 2008) si volumele de poeme “Pierd monopolul iubirii” si “Crucificat intre paranteze” (premiul revistei “Nord literar”, 2010). www.floricabud.ro

Citeste si:

Tags: , , ,

2 Responses for “Zamuca pe pthitoi / Bucatele copilariei (11) …povestite de FLORICA BUD”

  1. Rodica Eizikovits says:

    O alta delicatete literara din condeiul d-nei Florica Bud, scriitoare sensibila atat la nostalgia anilor de odinioara cat si la dulceata graiului local.

    Apetitul o data deschis, astept si alte “bunatati” literare.
    Cu drag,
    Rodica

  2. Florica Bud says:

    Draga Rodica, multumesc pentru aprecieri. Te astept la o *zamuca pe pthitoi*. A fost un an bun pentru pthitoi (hribe) si am pus la congelator pentru zilele de iarna si chiar de primavara Salutari de la toti… Iti doresc o saptamana buna, Florica

Leave a Reply