|

Mutzner si Grigorescu la dubla licitatie Artmark

În premieră pentru piaţa de artă din România, Casa Artmark organizează pe 18 noiembrie două licitaţii cu opere de anvergură sub umbrela aceluiaşi eveniment. Zeci de picturi şi sculpturi, în valoare totală de aproximativ 700.000 de euro, vor fi scoase la vânzare în cadrul licitaţiei de pictură 12+1 Capodopere Impresioniste din Colecţii Particulare şi a Licitaţiei anuale de Sculptură Românească şi Europeană.

Intitulat O seara Pour les Connaisseurs, evenimentul pregătit de Casa Artmark are în centrul atenţiei Licitaţia 12+1 Capodopere Impresioniste din Colecţii Particulare, o licitaţie-fulger care propune un număr restrâns de opere spectaculoase, create de primele nume ale picturii româneşti: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Ion Theodorescu-Sion, Lucian Grigorescu, Samuel Mützner şi alţii.

Colecţia este extrem de aşteptată datorită caracteristicilor deosebite ale lucrărilor scoase la vânzare. Printre capodoperele prezente în Licitaţia 12+1, patru sunt importante nu numai pentru valoarea lor artistică deosebită, ci şi prin dimensiuni şi istoria lor interesantă: „Legendă antică” (130×256 cm), „Grădină japoneză” (180 x 86 cm) şi două panouri decorative cu flori (180 x 44 cm) realizate de Samuel Mützner. Picturile fac parte dintr-un ansamblu decorativ ce înfrumuseţa interiorul unei locuinţe bucureştene interbelice, finalizate în 1929. Operele au fost executate pe pânză specială pentru a fi montate pe pereţii interiori ai unei încăperi spaţioase, printr-un procedeu ce se numeşte „maruflare”. Dintre acestea, „Legendă antică” reprezenta cel mai spectaculos element al întregului ansamblu, tabloul fiind şi cea mai mare lucrare, din punct de vedere al dimensiunilor, semnată de Mützner.

O vedetă incontestabilă a licitaţiei este opera „Panseluţe”, semnată Nicolae Grigorescu, într-o realizare de excepţie, prezentată în numeroase expoziţii de-a lungul timpului, a cărei valoare este estimată între 75.000 şi 100.000 de euro.

O parte dintre lucrările prezente la licitaţia de pe 18 noiembrie provin din Colecţia Vasile Stoica, unanim recunoscută de către specialişti drept una dintre cele mai importante colecţii particulare din România, atât prin mărimea ei cât şi prin valoarea pieselor care o compun.

Seria picturilor va fi completată de o colecţie impresionantă de sculpturi care vor fi scoase la vânzare în cadrul  Licitaţiei anuale de Sculptură Românească şi Europeană. Cel mai important eveniment dedicat sculpturii din piaţa românească de artă oferă o selecţie de 70 de opere aparţinând unora dintre cei mai apreciaţi sculptori români ai tuturor perioadelor, precum şi piese excepţionale de artă europeană, care aduc în atenţia iubitorilor de artă valoarea şi prestigiul acestei arte în spaţiul românesc.

Licitaţia de pe 18 noiembrie, compusă din două evenimente semnificative pentru colecţionarii şi investitorii români, va avea loc la Palatul Ghika şi va fi completată de un al treilea eveniment surpriză pregătit de Casa Artmark.

Până atunci, iubitorii de artă vor putea admira operele înscrise la licitaţie în cadrul expoziţiei publice pregătite de organizatori la Palatul Ghika, începând de sâmbătă, 13 noiembrie până miercuri, 17 noiembrie.

Despre Artmark

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în iulie 2008 care evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere autentice, desfăşurând în acelaşi timp şi activităţi de galerie de artă. În luna mai a anului 2010, s-a lansat Indexul Artmark, primul instrument de pe piaţa de artă din România care măsoară randamentele anuale ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, în ultimii 15 ani.

Artmark a realizat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri din licitaţii dublă faţă de cea a anului trecut (1,92 milioane euro semestrul I/2010 faţă de 1,76 milioane euro în cuprinsul anului 2009), într-o piaţă românească a vânzărilor de artă prin licitaţie aproximativ dublă faţă de cea a anului trecut (3,69 milioane euro/2009 vs. 3,03 milioane euro semestrul I/2010).

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.artmark.ro.

Persoană de contact:

Valeriu Sângeorzan

Tel.:    021 210 30 16

Mobil:  0757 056 109
valeriu.sangeorzan@artmark.ro

Citeste si:

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply