|

Un basm cu ceapa / Basme culinare romanesti (12) …repovestite de DANUT UNGUREANU

Marii maeștri ai gastronomicului știu că arta culinară nu înseamnă doar cocoș cu vin sau homar. Mai poate însemna și brânză telemea, mămăliguță ori ceapă. Ceapa verde, de pildă e pătrunsă de un intens fior național. Crește din pământul patriei și intră în alcătuirea multor mâncăruri tradiționale românești. De-aia sărim ca arși să-i luăm apărarea de câte ori ni se pare că vin alții să ne-o cultive și să ne-o recolteze.

Vecinătatea cu unii care au o cultură de ceapă mai frumoasă devine uneori infernală. Dacă ei și-au făcut o casă mai înaltă, e jale. Dacă în ograda lor cotcodăcesc găini mai multe, mândre și/sau cornute, surâd mai mulți purcei, nu ai somn nopțile. Dacă în grădina lor de legume plouă mai mult, suflă un vânt mai finuț, trece soarele de mai multe ore pe zi, viața n-are sens.

Ei bine, am pus mâna, după câțiva ani de procese, pe o scamă de teren pe care bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, fost mecanic de locomotivă și un mare admirator, ca să nu zic iubitor de ceapă verde, reușise să o cumpere cu banii din singura primă a vieții lui. (Pe vremea când intraseră rușii în țară, oprise la timp locomotiva, observând că sabotorii burghezo-moșierimii sustrăseseră ditamai tronsonul de șină pentru a-și fabrica armele cu care loveau pe la spate clasa muncitoare. Clasa muncitoare, având spinarea lată, era lesne de țintit, deci vulnerabilă)

Abia ce apucaserăm să punăm trei răsaduri cu ceapă, respectând instrucțiunile ca la carte, când lângă noi s-au mutat niște nemți, care au cumpărat un teren de șase ori mai mare. Ăștia au adus o mașină care a săpat grădina în zece minute și a amenajat două sute de mii de răsaduri cu ceapă. Ceapă verde nemțească, înaltă ca stuful. „Nu-i nimic, ne-am zis, avem tradiția muncii de partea noastră. Punem osul la treabă, primim și din partea occidentalilor ăștia niște ajutoare, că doar suntem vecini, așa-i frumos”. Și-am pus osul la treabă.

Dar era o arșiță îngrozitoare, iar când nu era arșiță, ghinion, ploua. Osul trebii s-a-nmuiat cât ai zice pește. Nemții sorbeau răcoritoare prin frunzele cepei deja răsărite, iar mașina săpa în continuare. „Nu-i nimic, ne-am zis, nu merge cu munca, dar niște ajutoare tot or să ne dea, căci sunt occidentali civilizați, nu-i rabdă inima să aibă vecini săraci, și ceapa verde, simbol al ființei naționale, în pericol de ofilire”.

Nemții nu ne aruncau nimic peste gard. Ceapa lor se făcuse cât codrii. „Nu-i nimic, ne-am zis, nu ne dau ceapă, dar poate că or să ne primească la ei în curte”. Am bătut la poartă. „Wo ist deine Zwiebel? Unde-i ceapa voastră?” ne-au strigat nemții fără să se urnească. „Kaput. A crescut invers, în pământ”, i-am mințit noi.

DANUT UNGUREANU abordează o paletă largă de genuri, de la populara literatură science-fiction, care i-a adus câteva volume personale, zeci de povestiri publicate şi un premiu european – până la sutele de articole, interviuri, anchete, editoriale şi reportaje incluse în paginile unor publicaţii prestigioase. Portofoliul său cuprinde, de asemenea, numeroase scenarii de televiziune şi radio, ori texte dramaturgice. Nu are un blog personal, dar poate fi întâlnit frecvent pe www.srsff.ro, site-ul Societății Române de Science Fiction, al cărei președinte este și care a câștigat recent premiul întâi la Eurocon, congresul european al fanilor genului.

Citeste si:

Tags: ,

Leave a Reply