|

Băutura, prietenul credincios al românului… de BOGDAN ULMU

„Ce înnobilează omu’? Ţuica, vinul şi cu romu’!”

Dacă mioriticul nu ar iubi beutul, nu ar căuta – şi găsi – atîtea sintagme , dezmierdări, metafore, comparaţii, perifraze etc. pentru arta căreia i se dedică, încă din fragedă pruncie! Da, da, unii-s înţărcaţi cu ţuică! Fericiţi bebeluşi! (păcat că longevitatea lor lasă de dorit).

Se ştie : concetăţenii noştri nu beau decît în trei situaţii : la necaz, la bucurie şi între ele. În rest, sunt abstinenţi…Un actor de la Timişoara, Buju Ternovits, şi el luptător de nădejde pe frontul degustărilor, spunea că a fost repartizat – norocosul! – în Recaş, unde omul nu se-mbată decît o dată pe an : de la 1 ianuarie, pîn’ la 31 decembrie. Dar tot românul se-mbată doar o dată pe an, cam în aceeaşi perioadă calendaristică!…(cei cărora doctorul le-a prezis că la prima votcă dau cotu’, nu intră-n sfera de interes a acestui articol).

Am fost, în ani, destul de des, prin diferite instituţii de cultură – teatre, redacţii, universităţi, biblioteci, şcoli, case de cultură etc. Mai rar, prin fabrici, uzine, primării, unităţi militare, ferme, şantiere, spitale, pompe funebre ş.a.m.d. Fără să-mi propun, am observat cu cîtă ingeniozitate erau găsite pretextele de libaţie : pe lîngă numeroasele sărbători religioase, pe lîngă zilele de aniversare, românii beau că s-au căsătorit, le-a născut nevasta, au divorţat, au un deces, şi-au luat mobilă, le-a ars casa, au luat un premiu, intră-n şomaj, au cîştigat la loto, şi-au cumpărat maşină, şi-au pus termopane, sunt bunici, sunt la o nuntă, au găsit un portofel, ies la pensie, sunt la botez, le-a apărut o carte, le-a dispărut o iluzie, le-a venit în vizită o rudă din Australia, le-au spart casa, au apărut la televizor, i-a lăsat nevasta…

Şi actul în sine, cîte nume conspirative capătă! Doar cei lipsiţi de fantezie mai zic, azi, bem şi noi ceva, ori mergi la una mică ( 50 de grame, cum zic basarabenii)?

Nu!…Imaginaţia & dragostea faţă de sfîntul obicei, capătă parole demne de mari poeţi/spioni ai lumii! În lumea deliciilor filologice, sunt deja consacrate verbe complicate, precum : a pili, a te matoli, a fi matroz, a te machi (cu varianta, agreabilă, machia), a te ciupi, a te face mangă, a fi clampă, a te turmenta, a tiutiuncăni, a o lua pe pilot automat, a fi luat de flamă, a te face muci, a te vopsi/vărui, a şumeni, a trece la pompe, a redeveni sugaci, a găsi scăpare-n mişelie; plus consecuţiile accidentale – a te răsti la bocanci, a da la boboci, a spune tot…

Şi licorile capătă porecle : doi ochi albaştri, lacrima lui Dobrin, distilat de electrod, zeamă de creangă strîmbă, sîngele Mariei (asta-i traducere!), apă de pufoaică, cocîrţ treimiist, sîngele/busuiocul Domnului, ginsengul balcanic, aghiasma cîrciumarului, nectarul pivniţei d’anţărţ ş.a.m.d.

De altfel, cărţi despre abstinenţă n-am citit. De ce? Simplu: fiindcă abstinenţii nu scriu!…

Preluare din volumul de “atitudini, amintiri si voluptati culinare” intitulat NU TRAIM CA SA MANCAM!?…semnat de BOGDAN ULMU,  om de teatru, profesor universitar si gastronom impatimit. www.bogdanulmu.eu

Citeste si:

Tags: , ,

Leave a Reply