|

Dupa schi …in Austria

Magia cabanelor

După aventura pe munţii austrieci, unii abia aşteaptă să se caţere pe scaunele de bar din cluburi, iar alţii se adună într-un grup intim și vesel în jurul sobelor calde sau îşi oferă o cină excelentă la unul dintre restaurantele gourmet din apropierea pârtiei. În munţii Austriei „après ski“ începe încă de când se pun schiurile în picioare: nenumăratele cabane şi baruri de pe marginea pârtiilor sunt prea îmbietoare pentru a fi trecute cu vederea.

Balsam pentru suflet

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care ți-l oferă o vizită la Spa după o întreagă zi pe pârtie. Apa termală din bazine, mâinile magice a maseurului și aromele revigorante din saună, realizează minuni asupra corpului care a stat întreaga zi în aerul răcoros de afară. Austria se mândrește cu o multitudine de centre termale în special în apropierea pârtiilor de schi, care impresionează atât prin serviciile oferite, cât și prin arhitectura deosebită și inovativă și ambientul corespunzător. O cură de wellness în Austria înseamnă deconectare totală, relaxare și o stare de binefacere de neegalat.

Variante în aer liber

Cum ar fi ca voi doi să porniți la o drumeţie romantică pe cărările șerpuite, oprindu-vă să luați prânzul la o cabană cu o panoramă de o frumusețe inegalabilă? Sau să vă plimbați seara cu sania trasă de cai admirând luminile care împodobesc munții din jur? Sau la săniuş prin pădure sau cu patinele pe lacul îngheţat? Cel mai important este ca din multitudinea de opţiuni să alegeţi ce vi se potrivește cel mai bine. Aceasta este reţeta pentru o vacanţă perfectă!

Tradiție și cultură

Magia Crăciunului sub cerul liber

Săptămânile de dinaintea Crăciunului aduc în Austria romanticele Pieţe de Crăciun şi farmecul Adventului. Întreaga atmosferă este cuprinsă de mirosul de scorțișoară, castane coapte și de o urmă de nostalgie. În timp ce te delectezi cu emoționantele colinde care răsună în aceste piețe, poți să achiziționezi obiecte unicat care se vând numai cu această ocazie cum ar fi diverse podoabe pentru pomul de Crăciun, lumânări, jucării din lemn și multe altele. Sau poți gusta din bunătățile specific austriece care le găsești doar în această perioadă: turtă dulce, mere coapte sau să te încălzești cu un punch de portocale.

Plimbare prin oraş

Fie că ești în Viena sau într-unul din celelalte orașe ale Austriei, fiecare are o poveste interesantă pe care merită să o descoperi. Poți să te simți pentru o seară ca un membru al familiei regale participând la unul din fastuoasele baluri care au loc în sălile palatelor, cetăţilor şi castelelor sau să asiști la un spectacol de balet, operă sau de ce nu muzicaluri contemporane. Nu poți rata nenumăratele expoziții cu opere de artă unice în lume adăpostite de muzeele din toată țara și răsfață-te seara cu un meniu de cinci stele. Și în nenumăratele boutique-uri ale designerilor autohtoni sau internaționali cu siguranță vei găsi cadoul potrivit pentru cei dragi de sărbători!

O singură experiență nu este de ajuns pentru a cunoaște cum trebuie farmecul special al Austriei. Dar această țară primitoare este atât de aproape încât merită din plin să-ți planifici mai mult de o vacanță aici!

Informații suplimentare găsiți pe www.austria.info

Intrați în comunitatea celor pasionați de Austria pe: www.facebook.com/DescoperaAustria

Copyright imagini:

© Österreich Werbung/Wolfgang Zajc
© Österreich Werbung/ Andreas Hofer

Citeste si:

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply