|

Graz, ninsoare si savoare

Ninge neverosimil de frumos la Graz, in “capitala culinara a Austriei”, unde am fost invitat de Austria.info. Fulgii de zapada cad mari ca niste palesti sau ca niste …ravioli cu carne de mistret intr-un bol cu supa de topinambur. Topinambur? Ceva intre cartof si nap, o leguma incredibil de dulce, care se preteaza de minune in a fi transformata intr-o supa-crema (pe care am preferat-o cremei de dovleac; aici, dovleacul si semintele sale sunt ridicate la rangul de obiecte de cult – din seminte se face cel mai bun ulei si tot ele, semintele, pot fi tavalite senzual prin vanilie). Inainte de supa de topinambur, la intrarea in restaurantul Eckstein, sommelierul Albert Kriwetz ne-a intampinat cu o cupa de spumant, un Sekt local dulce, care a fost urmat de un Sauvignon Blanc din 2009, incredibil de parfumat. Degustarea de vinuri a continuat cu un cupaj rosu din Burgenland, avand la baza Cabernet Sauvignon si Blaufrankisch. Acest vin se potrivea cu ceea ce am comandat la felul doi, adica fabulosul surf & turf. Numai Adrianei Parissi i se datoreaza optiunea mea extravaganta! Daca va  mai amintiti, intr-o corespondenta americana din vara ea evoca savuroasa dar neverosimila combinatie dintre carnea de vita si homar. Aici, homarul a fost inlocuit de un crab, dar combinatia tot a reusit, in mare parte gratie sosului incitant pe baza de unt de arahide. De parca nu as fi fost mai mult decat satul, nu am zis nu nic ideii de desert. Iar desertul m-a rasplatit pe de-a-ntregul: o fabuloasa portie de Heiss und Eis (“Fierbinteala si Gheata”), adica felii calde de tangerina (o citrica mica) si kumquat (fruct exotic) separate cu un disc de susan de o portie generoasa de parfait de scortisoara, incununata la randul ei cu o dantelarie de ciocolata alba!!! In aceste conditii de suprasaturatie gastronomica, ajuns la hotel (Das Weitzer), am adormit instant. Trebuia sa recuperez cumva, fiindca azi ma asteapta un tur de oras, o vizita in piata de Advent, precum si – evident – alte si alte incursiuni in restaurante…Revin cu detalii spre amiaza, direct din “capitala savorii”!

Citeste si:

Tags: , , , , , , ,

3 Responses for “Graz, ninsoare si savoare”

  1. Adriana Parissi says:

    Bucatarescu m-ai facut sa zimbesc. Inteleg ca ai mincat surf N Turf a la Austria :) In SUA nu se pune sos pe baza de unt de arahide desi majoritatea lumii e innebunita dupa peanut butter. In surf N Turf se pune unt topit care se aduce la masa intr-un castronas separat :) OK daca ti-a placut, in fond asta conteaza :)

  2. Bucatarescu says:

    Sincer, mi-a placut!:::)))

  3. Adriana Parissi says:

    Perfect. La urma urmei asa se imbogateste arta culinara, improvinzind si schimbind retetele altora. Oricum cind vii in SUA esti invitatul meu la un Surf N Turf :)

Leave a Reply