|

MENIUL SAPTAMANII la restaurantul Bucurestiul Insular (5) /Salata Grizetelor – frigarui de creveti, ton rosu pe vinete, salata de fructe in ananas / 24 FOTO tentante

Iata-ma, din nou, la restaurantul Bucurestiul Insular, insotit de fotografii Maria Musat si Bogdan Costea, pentru o alta propunere de degustare din meniul a la carte propus de chef Tatian Aldea si Mircea Poenaru, proprietarul frumoasei cladiri monument istoric din spatele Halei Traian (str. Prof. Mihail Georgescu, nr.  24), unde se cultiva “gusturi rafinate din vremuri apuse” si unde, de la jumatatea lui martie, voi lansa un program de happening-uri culinare, degustari de vinuri, cooking show-uri cu vedete…

De aceasta data, am zis sa ma joc un pic cu pescaria. Mai intai, m-am lasat ispitit de “Salata Grizetelor”, adica de cateva frigarui de creveti cu feliute de lime si  rosii cherry, in salata asortata care le insotea fiind azvarlite insinuant si seminte de susan. Evident, uleiul de masline era unul extravirgin (din prima presare la rece), iar sarea era de mare – intotdeauna, asemenea detalii conteaza enorm si imi place sa le regasesc conform asteptarilor mele. Apoi, am continuat cu un mixaj de ton rosu pe vinete. Chef Tatian a folosit file de ton pe care l-a taiat in cubulete si l-a calit usor in tigaie, apoi l-a “botezat” cu un sos rosu sweet&sour. Separat, a pus pe gratar felii rotunde de vinete. Apoi, a asamblat cubuletele de ton pe suportul de vinete, a presarat piper verde proaspata rasnit si feliute lamelare de usturoi tras putin in ulei, pentru a incununa compozitia cu o ramurica de rozmarin. Minunat! Gust pe gust!

La asa fel principal, se cerea un desert racoros. Si a venit: salata de fructe in ananas. Ananasul a fost decupat artistic, pe jumatate, si a fost umplut cu cuburi de kiwi, portocale rosii de Sicilia si cantalup (adica …pepene galben). Pentru aroma, in varf au fost cocotate si cateva frunzulite de menta…

Daca am reusit sa va fac pofta, puteti regasi meniul live. Numarul de telefon pentru rezervari este 021.326.30.36; http://www.facebook.com/Bucurestiul.Insular ; bucurestiulinsular@yahoo.com

Citeste si:

Tags: , , , ,

Leave a Reply