|

O cina la Zurich / Restaurant La Salle: coquilles St. Jacques cu mango si avocado, friptura de cal cu sos de vin si usturoi, salata de ananas cu inghetata de wasabi, capuccino cu biscuiti de scortisoara

Dupa aventura de asta-vara la Zurich, m-am reintors in fascinantul oras elvetian (nicidecum doar un oras al bancilor, ci un loc de reala efervescenta a stilului de viata!), invitat tot de Zurich Tourismus. Insotit de prietenul meu, directorul de imagine Claudiu Mahu, am pornit in explorarea unei citadele a turisjmului sustenabil, unde preocuparea pentru regenerarea surselor de energie si reciclarea tuturor materialelor folosite a devenit o preocupare continua.

Astfel, am vizitat faimosul magazin Freitag, care ofera toata gama imaginabila de genti, rucsace, portofele si huse … produse, insa, numai din materiale uzate. Sursele de materii prime variind permanent, fiecare model este unic. Acest trend a prins in toata lumea si gentile Freitag se vand acum pana in Hong Kong. Magazinul este o structura de containere reciclate si ele…

Inainte de a merge la cina, ghida noastra, Elisabeth Brem, ne-a plimbat prin alte cateva locuri pitoresti. Am fost la Viadukt, inca functional (noi insine venind cu trenul de la aeroport pe acolo), sub arcurile caruia s-au amenajat felurite magazine, majoritatea de produse bio si eco-friendly, dar si o superba piata alimentara, in care gaseai tot, de la coriandru verde si sparanghel la mezeluri, branzeturi si fructe exotice. Apoi, am trecut printr-un fost garaj Peugeot, unde acum functioneaza un restaurant popular pitoresc, am admirat cateva spatii multiculturale provenind din reconvertirea unora industriale) si, in fine, am ajuns la tinta noastra finala – restaurantul La Salle (fix la masa de sub candelabru). Acesta este, de fapt, un cub impozant de sticla, amenajat intr-o fosta fabrica de barci, ale carei spatii le imparte acum impreuna cu un club de jazz, trei sali de spectacol si alte institutii culturale. Practic, nici o cladire veche nu se darama in Zurich, totul se preia de catre primarie si se transforma intr-un atelier cultural. Lucrul este valabil si pentru fosta fabrica Lowenbrau, pe locul careia se vor instala, pastrandu-se fatada originala, mai multe galerii de arta.

…Nu vreau sa va mai tin in suspense, asa ca va voi povesti si cina fabuloasa la care am luat parte!!! Pana sa ne dumirim bine ce e cu meniul, am baut o cupa de Prosecco si am rontait coaja feliilor de paine neagra, care aparusera, in cosulete, pe masa. Apoi, am ales ca aperitiv un platouas de “grilled scallops” sau, daca vreti, “coquilles St Jacques”, in fapt unele dintre cele mai delicioase moluste de pe Pamant (adica … din Apa). Ele au venit insotite de felii de mango si de un turnulet de guacamole (pasta de avocado), in care era infipt, falnic stindard, un fir de tarhon. Apoi, la felul principal, am devorat o friptura din carne de cal, de o rara fragezime. Era acompaniata de usturoi tras in unt si de un sos de vin . Fiindca am vorbit de vin, sa spun si ca am gustat un vin rosu elvetian bun, cu apelatiunea Ticino (Merlot cu un procent minoritar, 7%, de Cabernet Franc).  Evident, am cerut si desert, aleegand o salata de ananas cu inghetata de wasabi (da, chiar asa, pasta iute de hrean japonez se simtea pregnant in inghetata, amintindu-mi de ciocolata experimentala de la Zotter). Dupa desert, am vrut si un pahar de vin dulce, Domaine des Escaravailles, 16,5%  alcool. In fine, seara s-a prelins pe langa noi impreuna cu un capuccino bdublat de niste incredibili biscuiti cu scortisoara, permitandu-mi luxul de a-i inmuia in ceasca…

Revin mai pe seara cu alte detalii suculente. Ma asteapta un mic dejun in varful muntelui Uetliberg si alte preumblari gastronomice si nu numai!

Zürich Tourism, Tourist Service in the Main Station, CH-8021 Zürich

General information:

Tel. +41 44 215 40 00; Fax +41 44 215 40 44; information@zuerich.com; www.zuerich.com

Hotel reservations:

Tel. +41 44 215 40 40; Fax +41 44 215 40 44; hotel@zuerich.com; www.zuerich.com/hotel

SWISS International Airlines

www.swiss.com, Bucharest – Zürich from € 164

“SWISS Taste of Switzerland”-food concept: http://www.swiss.com/web/EN/services/on_board/food_beverages/Pages/swiss_taste_of_switzerland.aspx

Citeste si:

Tags: , , , ,

2 Responses for “O cina la Zurich / Restaurant La Salle: coquilles St. Jacques cu mango si avocado, friptura de cal cu sos de vin si usturoi, salata de ananas cu inghetata de wasabi, capuccino cu biscuiti de scortisoara”

  1. Dante says:

    Intradevar o cina fabuloasa,dar chiar era carne de cal?

  2. Bucatarescu says:

    Exact, carne de cal, mult mai buna decat cea de vita. Stiu ca nu intra in obiceiurile noastre culinare, dar…

Leave a Reply