|

Zeitele nu poarta lauri /Nud.Proiectie de stare (3) …de RAZVAN VOICULESCU

Venise in urma unui anunt de-al meu.

Aproape complet tacuta si cu privirea neincrezatoare.

In tot acest timp cat am stat de vorba, am incercat, cum fac de obicei, si anume sa aflu, de la tanara pretendenta de ce-si doreste aceasta sedinta de fotografie. Mi-a raspuns deschis ca este un pariu cu ea si ca isi doreste sa-l castige pentru propria ei incredere. Un pariu cu propriile-i prejudecati, temeri, frustrari, timiditati… N-am insistat sa aflu, dar mi-a placut sinceritatea ei.

Se uita rar la mine. Avea o privire care parea ca nu focalizeaza. Si, cu toate astea, se uita placut la cele ce-o inconjurau. Albumele si in general obiectele din studioul meu. Cand vorbea cu mine insa, isi tine privirea in jos.

Nu avea decat 20 ani. Neimpliniti.

Peste cateva zile, a revenit pentru sedinta efectiva de fotografie. Nu ma decisesem ce fel de imagini doream sa fac. Mi se intampla destul de des sa nu stiu decat in ultimul moment, conceptul de fotografie… O data corpul descoperit, mi se contureaza si ideile.

Dupa ce s-a lepadat de haine, am inteles ce ascunde privirea ei. Avea un corp parca de neatins. Soldurile pline, dar fara o arcuire adanca…  Sanii mici, dar suficient de rotunzi pentru a-si gasi volumul senzual, buricul discret, buzele pline si conturate. Pletele de Lorelei.

Am stiut atunci ce-mi doresc de la acea fotografie.

O fecioara… care se pregatea sa simta. Dorinta, amarul iubirii si frumusetea ei… Care-si cauta intrebarile fara sa stie ca ele nu-si pot gasi raspunsul decat prin suferinta. Un corp curat, plin de bucurie, care se deschidea incet si cu sfiala durerii, intuindu-o parca.

Intr-un colt de studio, am gasit o “catipolia” uscata, uitat, pe care-o stransesem de pe malurile Portitei. I-am pus-o pe cap. Coroana, ornament…  Amandoua. Dar parca isi asteptase dintotdeauna acel loc.

Am rugat-o sa-si tina fruntea cum o facea de obicei, inclinata si cu buzele triste. Sa-si indoaie un genunchi, iar laba piciorului drept s-o tina ascunsa in spatele celuilalt. I-am cerut sa inchida ochii si sa incerce sa simta liniste. O vedeam ca intr-un ritual. Un fel de zeificare intru feminitate.

Pentru cateva minute nu s-a mai auzit nimic. Am folosit o singura sursa de lumina. Clickurile aparatului s-au declansat doar de cateva ori.

Apoi, fara sa se uite direct la mine, s-a imbracat si a plecat asa cum venise. Mi-a multumit incet, cu aceeasi privire coborata si linistita.

De atunci, n-am mai vazut-o niciodata.

Razvan Voiculescu

(blog.razvan-voiculescu.ro)

Invitatie la o noua poveste pentru a te fotografia pe tine:

In toata aceasta cautare de frumos si inedit, am colaborat si continui sa colaborez cu persoane obisnuite care, prin naturaletea si expresivitate, sa poata da imaginii mele talcul dorit. E o colaborare mereu deschisa la care nu am ezitat niciodata sa raspund, atata vreme cat persoanele interesate ar putea incarna persoanjele fara de care povestile fotografiilor mele nu ar exista. Pentru toate doamnele/domnisoarele interesate de astfel de colaborari imi pot scrie la: office@bucatarescu.ro

Citeste si:

Tags: , , ,

Leave a Reply