|

“Cum ne construim dusmanul” de Umberto Eco la Polirom

Despre rasism, imigranti sau WikiLeaks,
in Cum ne construim dusmanul de Umberto Eco

Dupa succesul pe care l-a inregistrat in rindul iubitorilor de fictiune cu editia in limba romana a celui mai recent roman al lui Umberto Eco – Cimitirul din Praga –, Editura Polirom le propune cititorilor o noua traducere din opera reputatului scriitor si semiotician italian, unul dintre cei mai importanti ginditori contemporani.
Este vorba despre volumul Cum ne construim dusmanul, aparut de curind, in traducerea Stefaniei Mincu, in cadrul colectiei „Plural” – o lucrare de interes pentru iubitorii de eseistica.
Problema dusmanului colectiv a devenit un subiect predilect al lui Umberto Eco si face obiectul primeia dintre scrierile reunite in acest volum. Angajate sau pline de umor, celelalte texte ne ofera subtile analize pe teme ca absolutul, astronomiile imaginare, tezaurele catedralelor, insulele pierdute, destinul literar al lui James Joyce in epoca fascista sau chiar WikiLeaks.

Umberto Eco – Reflectii despre WikiLeaks

Odata, pe vremea lui Orwell, se putea concepe Puterea ca un Big Brother, un Frate Mare care monitorizeaza orice gest al fiecaruia dintre supusii sai, mai ales atunci cind nimeni nu-si da seama. Marele Frate televizual este o biata caricatura, pentru ca acolo toti pot monitoriza ce se intimpla cu un mic grup de exhibitionisti care se aduna tocmai pentru a fi vazuti – prin urmare, afacerea are o relevanta pur teatrala sau psihiatrica. Dar ceea ce pe timpul lui Orwell era inca profetie astazi s-a adeverit pe deplin, deoarece Puterea poate controla orice miscare a supusilor cu ajutorul telefonului mobil al acestora, orice tranzactie incheiata, orice hotel vizitat, orice autostrada parcursa cu ajutorul cartilor de credit, orice vizita intr-un supermarket cu ajutorul televiziunilor cu circuit inchis – si asa mai departe –, si, astfel, cetateanul a devenit victima totala a ochiului unui Frate Foarte Mare.
Cel putin, asa gindeam noi pina mai ieri. Dar acum se demonstreaza ca nici macar tainitele secretelor Puterii nu pot scapa unui hacker, deci raportul de monitorizare inceteaza sa mai fie unidirectional si devine circular. Puterea il controleaza pe fiecare cetatean, dar fiecare cetatean sau, oricum, hackerul ales drept razbunator al cetateanului poate cunoaste toate secretele Puterii.
Si chiar daca marea masa a cetatenilor n-ar fi capabila sa examineze si sa evalueze cantitatea de material pe care hackerul o capteaza si o raspindeste, iata cum se consuma un nou rol al presei (si deja ea il intruchipeaza in zilele acestea), care, in loc sa inregistreze stirile relevante – si care anume ar fi stirile cu adevarat relevante decideau altadata guvernele, declarind un razboi, devalorizind o moneda, semnind o alianta –, acum decide autonom care dintre stiri ar trebui sa devina relevante si care ar putea fi trecute sub tacere, pina la a hotari de comun acord (cum s-a intimplat) cu puterea politica ce secrete»dezvaluite sa faca publice si pe care sa le treaca sub tacere.
(Lasam la o parte faptul – dat fiind ca toate rapoartele secrete ce alimenteaza urile si prieteniile unui guvern provin din articole publicate sau din confidente ale unor jurnalisti catre vreun atasat de ambasada – ca presa capata acum si o alta functie: odata spiona lumea ambasadelor straine pentru a cunoaste intrigile lor oculte, acum ambasadele spioneaza presa, ca sa-i cunoasca manifestarile vadite. Dar sa nu pierdem firul.)
Cum se va putea mentine de miine incolo o Putere care nu mai are posibilitatea sa-si pastreze secretele? E foarte adevarat ca, dupa cum ne spunea Simmel, orice secret adevarat e un secret gol (deoarece un secret gol nu va putea fi niciodata dezvaluit) si a poseda un secret gol reprezinta maximum de putere; e foarte adevarat ca a sti totul despre caracterul lui Berlusconi sau al doamnei Merkel este efectiv un secret gol ca secret, pentru ca e materie de domeniu public; dar a dezvalui, asa cum a facut WikiLeaks, ca secretele lui Hillary Clinton erau secrete goale inseamna a-i lua Puterii orice putere.
Este evident ca in viitor Statele nu vor mai putea incredin ta Internetului nicio informatie rezervata – ar fi ca si cum ar publica-o pe un manifest afisat la coltul strazii. Dar e la fel de evident ca, odata cu tehnologiile actuale de interceptare, e zadarnic sa speri ca poti intretine relatii rezervate la telefon. Nimic mai usor, de altfel, decit sa descoperi daca si cind anume un sef de stat s-a deplasat cu avionul ca sa intre in contact cu un coleg, ca sa nu mai spunem de tirgul acela popular pentru contestatii care a devenit acum G8. Dar atunci cum vor putea sa se intretina in viitor raporturi private si rezervate ? Cum sa reactionam la triumful incontrolabil al Transparentei Totale?

Mai multe despre Umberto Eco, aici.

Umberto Eco, Cum ne construim dusmanul
272 p, 24,95 lei
Din cuprins:
Absolut si Relativ • Flacara e frumoasa • In cautarea comorilor • Delicii fermentate • Embrionii afara din Paradis • Grupul 63, dupa patruzeci de ani • Hugo, hélas! Poetica excesului • Cite bordeie, atitea obiceie • Eu sint Edmond Dantès! • Ulise ne mai lipsea… • Reflectii despre WikiLeaks

In pregatire in colectia PLURAL:
David Bentley Hart, Frumusetea infinitului. Estetica adevarului crestin
Camil Ungureanu (editor), Religie si democratie. Intre conflict si reconciliere

Citeste si:

Tags: , , ,

1 Response for ““Cum ne construim dusmanul” de Umberto Eco la Polirom”

  1. Alice says:

    O carte cu adevarat interesanta!

Leave a Reply