|

HOMAR cu BLANC DE BLANCS / Meniu festiv ARMAND DE BRIGNAC (1)

FIŢI SPUMOŞI DE SĂRBĂTORI!
CU ŞAMPANIA ARMAND DE BRIGNAC
IMPLETIŢI SPIRITUL SĂRBĂTORILOR CU DISTRACŢIA!

Perioada sărbătorilor este un moment care trebuie impărtăşit cu cele mai importante persoane din viaţa dumneavoastră.  Cum altfel puteţi sărbători decat cu Armand de Brignac, şampania numărul unu din lume.

Patriarhul casei Armand de Brignac, Jean-Jacques Cattier, impreună cu bucătarul şef Matt Hoyle, au colaborat pentru a crea un meniu festiv care să se potrivească perfect cu fiecare dintre cele trei tipuri de cuvees ale casei: Armand de Brignac Brut Gold, Rose şi Blanc de Blancs.  Meniul se impleteşte perfect cu distracţia, permiţand gazdei să obţină succesul absolut … fără stres!

Fiind alegerea perfectă pentru acest anotimp festiv, Armand de Brignac este considerată cuvee de prestige – o şampanie foarte distinsă – şi este produsă pe o moşie de familie din Chigny-les-Roses, in Franţa, folosind exclusiv metode şi valori tradiţionale ale artizanilor, acordand o foarte mare atenţie detaliilor.

Jean-Jacques Cattier, a cărei familie a deţinut viile din teritoriul Montagne de Reims din anul 1763, supraveghează fiecare etapă.  De la culegerea strugurilor Premier Cru şi Grand Cru, umplerea, remuage (strecurare), şi aplicarea fiecărei etichete din aliaj pe sticlele opulente, fără etichete din hartie, fiecare proces este realizat manual, şi numai opt membri din personalul castelului au voie să se ocupe de producţie, care este limitată la numai 50.000 de sticle (4.000 de cutii) pe an.

Cand a creat şampania Armand de Brignac, scopul domnului Cattier a fost acela de a crea ceva cu adevărat luxos, care innobilează evenimentele unice la care şampania este prezentă atat de des.  Armand de Brignac este alegerea perfectă pentru aniversarea acestor momente cu un toast demn de amintiri speciale.

MENIUL FESTIV ARMAND DE BRIGNAC (1)

Homar shiso cu pepene roşu
alături de şampanie Armand de Brignac Blanc de Blancs

Şampania Armand de Brignac Blanc de Blancs este delicată, uşoară şi limpede; seacă şi răcoroasă, cu accente de Chardonnay pur şi arome de vanilie şi citrice. Şampania cu Chardonnay 100% are o aciditate savuroasă care se potriveşte perfect cu aroma şi textura cremoasă a homarului. Notele de citrice ale soiului Blanc de Blancs completează menta şi pepenele roşu, creand un perfect echilibru acid la dulceaţa fructelor.

Ingrediente:
1 pepene roşu fără seminţe
500 gr de homar intreg
1 lămaie verde

Pentru marinata de pepene roşu:

2/3 ceaşcă de oţet de orez
1/4 ceaşcă de sos de soia
1/4 ceaşcă de suc de lămaie verde
1/4 ceaşcă de zahăr tos
4 frunze de shiso
Un varf de cutit de  sare

Pentru sosul de shiso:
2 uncii de tofu
1/4 ceaşcă ulei de măsline
2 linguri de suc de lăm‚ie verde proaspăt
4 frunze de shiso
Un varf de sare

Pasul unu:
Tăiaţi lămaia verde pe jumătate şi stoarceţi sucul pentru marinată şi sos, păstrand coaja pentru mai tarziu.

Pasul doi:
Tăiaţi o bucată mare de pepene roşu fără seminţe in 12 cuburi cu latura de 2,5 cm.  Apoi, intr-un castron mare, combinaţi toate ingredientele pentru marinată şi amestecaţi uşor. Tăiaţi fin frunzele de shiso şi adăugaţi-le peste marinată. La final, aşezaţi cuburile de pepene roşu in marinată şi lăsaţi timp de o oră.

Pasul trei:
Pentru sosul shiso, aşezaţi branza tofu intr-un castron mediu şi amestecaţi treptat cu uleiul de măsline, pană se omogenizează. Amestecaţi sucul de lămaie verde şi sarea. La final, tocaţi fin frunzele de shiso şi adăugaţi-le peste amestec.

Pasul patru:
Umpleţi un castron mare cu gheaţă şi apă rece. Apoi, umpleţi o oală mare cu apă şi daţi-o in clocot. După ce apa a fiert, adăugaţi homarul intreg şi fierbeţi timp de 5 minute. Scoateţi-l imediat şi răciţi-l in apă cu gheaţă timp de 5 minute. După ce homarul s-a fiert complet, indepărtaţi toată carnea de homar de pe carapace şi tăiaţi coada in 8 felii, picioarele in 2 felii şi cleştii in 2 felii (12 bucăţi in total).

Pasul cinci:
Răzuiţi coaja de lămaie verde şi puneţi-o deoparte. Apoi, aranjaţi dreptunghiurile de pepene roşu marinate pe un platou sau in farfurii individuale. Apoi, adăugaţi carnea de homar in sosul de shiso şi amestecaţi uşor, aşezand cate o bucată pe fiecare dreptunghi de pepene roşu. La final, stropiţi fiecare bucată cu suc de lămaie verde şi serviţi. Veţi obţine 12 porţii.

Citeste si:

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply