|

ANCA TURCASIU (42), ADINA BUZATU (35) si CRISTINA CIORAN (35) – sexy in TABU! Interviuri si FOTO

Trei frumuseti din Romania, avand impreuna …112 ani, s-au reunit pentru coperta Tabu de noiembrie. Anca Turcasiu, Adina Buzatu si Cristina Cioran au pozat dezinvolt si au vorbit fara niciun fel de complexe sau prejudecati despre irelevanta varstei biologice, sex, parteneri, familii, cariere si pasiuni. Interviurile complete si celelalte imagini – numai in Tabu de noiembrie.

(c) Tabu, 2012. FOTO: Corina Olaru. STIL: Isabela Hentiu. PRODUCATOR: Cristi Petrescu. TEXT: Dan-Silviu Boerescu.

ADINA BUZATU

-Cum e să fii mamă singură?

Sunt mamă singură, dar o mamă singură fericită. Fericită cu fiica mea! Dar ea nu se simte ca un copil cu o mamă singură. Tatăl o iubeşte, o ajută, este mereu în contact cu ea. Nu am idei preconcepute, dacă Sara vrea să doarmă o noapte la tatăl ei, o las fărăprobleme.

-Cum de eşti mamă singură?

Pur şi simplu! Am făcut-o pe Sara foarte devreme, la 20 de ani, din dragoste. Dar, după trei ani, nu am mai putut continua relaţia cu tatăl ei şi m-am despărţit. Cred că nu trebuie niciodată să faci o tragedie din asta, trebui să ai puterea să o iei de la capăt singură.

-Cine te ajută? La cât eşti de ocupată, cum te descurci cu o adolescentă în casă?

În primul rând, orice clipă liberă i-o dedic ei. Dar mă ajută, cât pot, şi părinţii mei. Mama are 70 de ani, tata -80, dar sunt foarte activi. Tocmai şi-au renovat casa de la Sinaia. Tata a fost militar de carieră, şef de unitate şi dascăl al mai multor promoţii de ofiţeri. De la el, am disciplina, rigoarea fără de care nu aş fi făcut nimic în viaţă. Dar am învăţat că, dacă am o problemă, trebuie să încerc să mi-o rezolv singură. În clasa a noua, am făcut singură toate demersurile şi m-am mutat de la un liceu la altul, de la “George Coşbuc” la Economic 2. Mi s-a părut mai potrivit acolo, apoi am făcut ASE-ul. Dar părinţii mei nu au ştiut nimic despre mutare, deşi mătuşa mea era profesoară în liceul la care m-am mutat.

-De câte ori ai luat-o de la zero?

Cu adevărat, de două ori. Prima oară, când, la 23 de ani, m-am desărţit de tatăl Sarei, a doua oară când, după prima tentativă de afaceri, m-am trezit, într-o bună dimineaţă, fără nimic. Asociata mea mă lasase doar cu datorii. Atunci, am stat două săptămâni închisă în casă, întorcând problema pe toate feţele, analizând şi încercând să înţeleg ce greşisem. Cea mai importantă decizie pe care am luat-o a fost să fac totul singură. Şi m-am hotărât să schimb, să fac modă pentru bărbaţi. Am cercetat piaţa şi am observat că, într-un fel, bărbaţii erau neglijaţi. Mi-am fixat, iniţal, ca ţintă un mare brand pentru bărbaţi – Vakko. Cei care, în neştiinţă de cauză, mă acuză de “turcisme” ar trebi să zie că acesta este un brand internaţional de lux, la care se ajunge greu. Eu am reuşit, după aproape un an, prin intermediul unei prietene care ştia pe cineva care, la rândul său, cunoştea pe cineva etc. În fine, când trebuia să am întâlnirea finală de la Bucureşti şi să prezint locaţia, pe care o închiriasem şi o renovasem special pentru acest eveniment, m-am trezit, dimineaţa, cu magazinul inundat! Culmea ghinionului! Noroc cămanagerii care veniseră au dat mai multă importanţă strategiei de afaceri decât acestui “detaliu” şi am putut încheia o înţelegere.

ANCA TURCASIU

-Te-ai născut frumoasă, pur şi simplu?

Da, semăn cu mama mea, care a fost o femeie superbă, o combinaţie între Claudia Cardinale şi Gina Lollobrigida. Avea un echilibru cu adevărat divin, lăsat de Dumnezeu. De la ea am luat aproape totul, dar şi ceva de la tata, care, şi el, e chipeş încă, foarte arătos. Am gene bune şi, da, se poate spune că m-am născut frumoasă. Când am debutat, la 16 ani, atrăgeam toate privirile pe scenă, la Mamaia.

-…Iar, la 20 ani, sânii tăi goi atrăgeau toate privirile pe ecrane, în Miss Litoral!

(râde) Nu regret nimic! Era prima comedie de după Revoluţie, mă convinsese regizorul Mircea Mureşan să joc un pic topless.

-Acum, de ce nu mai apari în filme?

Fiindcă multe sunt nerealiste. Uite, am primit recent un scenariu şi l-am returnat destul de repede. Nu-mi venea săcred: acţiunea era pe timpul lui Ceauşescu, dar, ştiu sigur, noi, pe vremea aia, nu vorbeam atât de vulgar.

-La ce vârstă te-ai măritat?

La 28 de ani. Am fost sedusă, între noi doi a existat un magnetism la prima vedere.

CRISTINA CIORAN

-Care e preţul tău psihologic? Ce compromisuri ai face până la urmă?
Compromisuri facem cu toţii zilnic: albastru în loc de verde şi aşa mai departe. Trebuie să am motivaţii puternice pentru a face ceva. “Sânii mei fără sutien?” Am cerut justificare, nu mi s-a oferit ce aşteptam, aşa că am jucat scena cu sutienul pe mine. Nu suport nici ideea de a mă ascunde în spatele unor justificări penibile. Ce e aia să te dezbraci pentru calendare de calitate?!? Te dezbraci sau nu! De pildă, aş poza unui pictor …dar nu mi s-a propus încă.
-La voluptatea pe care o emani, bănuiesc că au cam tăbărât regizorii pe tine…

Da şi nu! La un casting, un mare regizor m-a întrebat: “Ce rol vrei? Una frumoasă, care apare foarte puţin? Sau una urâtă căreia i-o trage Mihai Călin pe un birou?”. I-am răspuns: “Îmi pare rău, nu mă interesează”. Şi ţine cont căeram după un casting mamut, care durase trei luni. Un casting la care, adesea, m-am simţit, alături de colegele mele, material de masturbare. La un moment dat, la Buftea, am fost aliniate toate în fuste mini şi cu ciorapi cu bandă!Iar, la probe, unele şi-au luat bătaie nu glumă. Dan Piţa i-a spus unui tânăr actor, care era vizibil intimidat, cum să joace cât mai veridic o scenă: “Trage-i o palmă! Tare!”. Actriţa eram eu. Şi mi-a spart buza. Altele s-au ales cu arcada spartă sau tăiate pe picior.

-Tu ai bătut vreodată pe cineva?

(râde) Nu-mi aduc aminte. Mi-am apărat interesele!

Citeste si:

Tags: , , , ,

Leave a Reply