|

SAN PELLEGRINO – ape minerale si bauturi racoritoare pentru gastronomie

Apele premium San Pellegrino și băuturile răcoritoare reprezintă sinonimul gastronomiei rafinate la nivel mondial
Produsele San Pellegrino, care definesc stilul italian, sunt distribuite oficial în România de PPD și pot fi savurate în cele mai cunoscute restaurante sau acasă.

Stilul italian și cultura internațională a gastronomiei rafinate sunt sinonime cu apele și băuturile răcoritoare San Pellegrino, care se servesc în cele mai cunoscute restaurante din lume. De peste un secol, încă din anul 1899, produsele San Pellegrino, care se produc în Milano, reprezintă excelența în calitate, în special apele minerale S. Pellegrino și Acqua Panna. Datorită unei formule echilibrate, apele au o capacitate naturală de a intensifica savoarea mâncărurilor și a vinurilor și, din acest motiv, bucătari și somelieri renumiți la nivel mondial aleg să folosească în activitatea lor apele S. Pellegrino.
Începând cu anul 2003, Acqua Panna este apa plată oficială a Asociației Internaționale a Somelierilor. Izvorul natural al apei Acqua Panna se află la o altitudine de 900 de metri peste nivelul mării, la poalele muntelui Gazzaro, la 25 de kilometri nord față de Florența. Important de știut este faptul că înainte de a ieși la suprafață, apa are o perioadă de 15 ani de tranziție în acvifer. Astfel, apa ajunge la un nivel înalt de puritate și o formulă echilibrată, astfel încât nu domină gustul mâncării, ci din contră, îl pune în valoare.
Din 1899 până în prezent, apa minerală S. Pellegrino a ajuns pe mesele celor mai renumite restaurante din peste 120 de țări. Izvorul apei S. Pellegrino se află la poalele Alpilor italieni. De acolo, după o călătorie de 30 de ani prin rocă, apa este îmbogățită natural cu 14 minerale, inclusiv calciu și magneziu. Din acest motiv, în cele mai cunoscute restaurante internaționale din lume, apa S. Pellegrino este considerată un ingredient esențial alături de un vin de calitate și în rețetele faimoșilori bucătari.
Băuturile răcoritoare S.Pellegrino definesc gustul natural al stilului de viață rafinat specific italienesc. În anul 1932, produsul Aranciata a fost lansat ca o extensie a apei minerale S. Pellegrino. Misiunea companiei a fost să ofere consumatorilor versiunea “gata să fie servită” a băuturii tradiționale italienești, Aranciata făcută în casă. Prin folosirea unei tehnologii inovatoare, sucurile S.Pellegrino garantează conservarea optimă a produsului, fără să altereze gustul plăcut de portocală. Aromele sunt la alegere: portocale – Aranciata, lămâi – Lemonata, portocale roșii – Aranciata Rossa, grapefruit – Pompelmo și apa tonică – Tonic.
Cu note fructate distincte de lămâie și piersică, cele două ceaiuri San Pellegrino dezvăluie un gust echilibrat și răcoritor fiind o plăcere italienească pe care oricine trebuie să o savureze.
Sanbitter este un aperitiv special non-alcoolic, o băutură reconfortantă, de culoare roșie, cu un gust ușor amărui. Servit individual sau ca mix într-un cocktail, băutura oferă o savoare rafinată într-un stil italienesc autentic. Filozofia Sanbitter este: ”Trăiește viața ca pe un aperitiv: cu oamenii dragi alături și un pahar care este mereu plin.“
Brandurile San Pellegrino, disponibile în cele mai rafinate restaurante din România, sunt oficial distribuite la nivel național, începând de anul acesta, de PPD România, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice premium și super-premium.

Citeste si:

Tags: , , ,

Leave a Reply