|

Radu Anton Roman despre bucatarie si femei (3)

Continuarea unei conversaţii neconvenţionale cu un atlet al bucătăriei şi un poet al trupului feminin, care  destăinuie  legătura excitantă dintre hrană şi sex, precum şi modul subtil în care se ajunge aproape de sfinţenie prin orgasm.

Ce mănînci cînd scrii?

Nu mănînc. Cînd nu gătesc pentru televizor sau pentru prieteni sau pentru o întîlnire sentimentală, mănînc lucruri foarte simple, de o simplitate care ar putea să contrarieze: pîine cu salam, cartofi prăjiţi, pîine cu brînză şi cu roşii, mămăligă cu smîntînă… Simplific extraordinar…

Asta m-a uimit, în romanele tale nu se vorbeşte foarte mult despre mîncare şi despre ritualul acesta sau nu atît cît s-ar aştepta lumea.

Mîncarea a apărut în scrierile mele destul de tîrziu, abia prin 1996. Apoi, o dată cu cartea de bucate, de antropologie culinară, ca s-o numesc preţios, mi-am găsit tema!

În prima carte pe care am citit-o, „Precum fumul“, nici pomeneală, nici nu te-ai fi gîndit la o asemenea legătură.

Acolo sînt un om al limbii române, fac limba română cu un anumit patetism, disperat, am senzaţia că limba română este o limbă care dispare, se pierde, iese din uz şi rămînem cu foarte puţin, cu un limbaj laconic şi simplist, construit pe marginea bucătăriilor fast-food. Or, de limbaj fast-food sînt sătul. Eu fac pledoarie disperată pentru limba română.

O limbă care e foarte expresivă în a exprima mîncarea, senzualitatea, emoţiile, erotismul…

Atît de mult încît am descoperit sărăcia altor limbi. Mi-am tradus două cărţi în limbi străine (una chiar cu mintea şi cu mîna mea) şi am descoperit sărăcia limbii franceze prin comparaţie, lipsa de nuanţe, dar am descoperit şi golurile limbii române; româna şi franceza sînt limbi asemănătoare, care au goluri şi plinuri asemănătoare. La engleză însă nu poţi face nimic, limba română şi engleza nu-şi vorbesc.

Care sînt cele mai senzuale cuvinte din limba română? Care au cea mai multă carne?

Este evident că adjectivele sînt cele care dau acestei limbi farmecul şi originalitatea. Să poţi spune de exemplu în aproape 100 de noţiuni şi locuţiuni: amărît, sărac, nu mi-s boii acasă, trist, apetisit, morocănos, mi s-au înecat corăbiile ş.a.m.d.

Dar vocabulele exuberanţei, ale voluptăţii?

Astea nu sînt numai ale limbii române. De exemplu, voluptuos nu-i cuvînt românesc, e împrumutat; senzual, exuberant, înfloritor, sclipitor, de asemenea, nu sînt numai cuvinte româneşti.

Dar „pohta ce-am pohtit“?

Poftă, da, în zona asta, da. Dar poftă şi apetit, lăcomie, cupiditate nu sînt greul limbii române. Nu aici este limba română. Dar, ca să exprimi virilitatea,  spui vîrlav, puternic, tare bărbat, cum spune Caragiale ş.a.m.d. sînt o seamă întreagă de adjective şi locuţiuni care dau sentimentul de forţă şi virilitate. Aici e limba română foarte puternică, în adjective. Ne putem picta cu cuvinte!

E o limbă masculină sau feminină?

Depinde cum o scrii sau despre ce scrii. La Rebreanu este masculină, dacă stăm să ne gîndim bine: cu excepţia unor prime pagini care sînt uşor calofile, din „Ion“. În schimb, la Caragiale sau Panait Istrati e feminină. Caragiale e feminin în limbă, e interesant, el este un satiric, dar cu o limbă feminină, cu o culoare extraordinară: maţe-fripte, zgîrîie-brînză, burtă verde, toată această lume este de fapt, cearta leliţelor de la poartă. Nu mai vorbesc de Panait Istrati, Ştefan Bănulescu, Vasile Voiculescu, toţi sînt de o feminitate şi o graţie, de o culoare şi o policromie extraordinară, de o densitate păstoasă pe care deja poţi s-o apuci, să o mesteci. În clipa în care citesc Voiculescu simt că mănînc limba cu lingura.

Dacă femeia este o asistentă în bucătărie, ce este ea atunci cînd scrii?

Subiectul. E o asistentă în bucătărie prin forţa împrejurărilor, că eu ei îi fac ce fac, ei şi prietenilor mei sau celor care se uită la televizor. Atunci, nu că mă încurcă, dar e momentul meu de concentrare, cînd gătesc profesional, mă concentrez pe gătitul acela, pe întîmplarea pe care vreau s-o dăruiesc, după care nu mă mai interesează. Starea a fost atît de puternică, încît mîncarea rămîne hrană. Atunci e o declaraţie de amor făcută şi femeilor şi bărbaţilor care se uită la televizor.

Şi bucătăresele, există această noţiune hibridă?

Au fost întotdeauna un soi de acces spre fericire. În tinereţe, în adolescenţă mai ales, ştii foarte bine, era viaţa de tabără şi apoi viaţa de student şi de blatist pe ici pe colo, în care bucătăreasa era regina balului, era femeia căreia i te adresai în speranţa de supravieţuire. Şi ea se comporta ceva între Regina din Saba şi Cleopatra, era fie persoana care te condamna, fie persoana care se sinucidea pentru tine. Era extraordinar. Cea care se sinucidea pentru tine, fura pentru tine. Au fost bucătărese care s-au îndrăgostit de noi, şi cînd spun noi mă refer la o gaşcă de blatişti ai marilor oraşe şi ai Costineştiului. Recunosc, prima mea amintire cu trăiri palpabile a fost o fată de la bucătărie, Vali, eu aveam 14 ani, ea avea 16. Era drăgălaşă, simpatică, o femeie atrăgătoare cu siguranţă, cel puţin în ochii mei de atunci şi o ţin minte foarte bine. Îmi dădea două ciorbe la masă mai ales că eu eram sportiv de performanţă – făceam volei (am mai făcut şi alpinism, rugby); femeia aceea avea tandreţe cînd îmi aducea ciorba, cînd mă întreba ce mai vreau. Eu ştiam foarte bine ce mai vreau, dar nu ştiam bine cum să ajung la acel ce mai vreau.

Şi, pînă la urmă ai ajuns?

Dragă Vali, iartă-mi indiscreţia: vag. Au fost şi întîlniri după aceea. Apoi, au fost anii din timpul facultăţilor, vreo opt ani buni, în care bucătăresele, vară de vară, au fost femeile care ne-au înfiat şi cu care am avut o relaţie incestuoasă.

Spune-mi cum era cu trasul la sorţi al băieţilor meniţi să înfrunte erotic bucătăresele!

Ai aflat? Se alegeau frumoşii grupului, de obicei fiecare grup are frumoşii lui. Camil Petrescu jr., Victor Sălăgeanu, Victor Mavrodineanu, Mircea Cujeliuc erau frumoşii şi profesioniştii grupului nostru. Se trăgea la sorţi şi, cînd soarta cădea greu şi păcătos pe cîte unul, el trebuia să-şi asume actul funcţionăresc de înfiere, el făcea demersurile de apropiere, noi urmîndu-l cu devotament şi înfometare. După aia, hrănea tot grupul.

Practica lui erotică însemna un supliment alimentar pentru toţi ceilalţi, nu?

Asta spun, el era operatorul. (va urma)

Citeste si:

Tags: , , ,

1 Response for “Radu Anton Roman despre bucatarie si femei (3)”

  1. Bucatarescu says:

    BUCATARESCU isi aminteste: Cu o zi inainte sa se stinga, Radu m-a sunat sa-mi propuna colaborarea la o revista de gastronomie…

Leave a Reply