|

Povestea Cascavalului HOCHLAND …aflata de la sursa!

Zece familii de consumatori au aflat cum se face Cașcavalul Hochland, în cadrul unei vizite la una dintre fermele de văcuțe și la fabrica Hochland Sovata!

Hochland, liderul pieţei de brânzeturi din România, şi-a invitat consumatorii să vadă cum se face caşcavalul Hochland. În cadrul unei vizite la fabrica de la Sovata şi la una dintre fermele de văcuţe din Zona Târnavelor, 10 familii de consumatori au avut ocazia să descopere cum se face Cașcavalul Hochland: cu rigoare germană, din ingrediente naturale, pe baza reţetei autentice locale folosite încă din 1976.
Vizita consumatorilor a fost ultima etapă a campaniei de relansare a caşcavalului Hochland, care a debutat la începutul anului şi a invitat publicul larg să descopere pas cu pas povestea produsului, de la fermele de văcuţe cu care Hochland colaborează pentru colectarea laptelui şi până în momentul în care acesta ajunge pe mesele românilor.
În cadrul vizitei, cele 10 familii câştigătoare ale concursului desfăşurat pe site-ul www.caşcavalulhochland.ro au avut ocazia să descopere întregul parcurs al Caşcavalului Hochland, începând cu una dintre cele 230 de ferme de unde laptele este colectat şi continuând cu fabrica de la Sovata. Aici, au aflat toate detaliile, de la recepţia laptelui şi până la linia de ambalare şi la încărcarea în camionul frigorific cu care este transportat către magazine, de unde ajunge în bucătăriile consumatorilor din toată ţara.
“Atât eu şi soţul meu, cât şi cei mici, ne-am bucurat să vizităm fabrica Hochland de la Sovata și să vedem cu ochii nostri cum se face caşcavalul pe care îl consumăm cu plăcere în familie. Copiilor le-au plăcut văcuţele de la fermă și apoi vizita la fabrică, iar pentru noi, părinții, a fost o reconfirmare a încrederii în produsele Hochland”, a declarant una dintre participantele la vizita organizată de Hochland.
Prin acţiunile din cadrul campaniei de relansare a Caşcavalului Hochland – noul spot TV, activităţile de degustare desfăşurate în magazine, site-ul şi filmuletul dedicat campaniei, comunicarea constantă pe Facebook şi vizita la fabrica din Sovata – consumatorii au putut afla în amănunt povestea Cașcavalului Hochland, produs cu rigoare germană, pe baza unei reţete românești autentice, care folosește numai ingrediente naturale.

Citeste si:

Tags: , , , ,

Leave a Reply