|

Dieta lui Nietzsche

Nu stiu daca Woody Allen a inventat chestia asta ca un posibil scenariu de film sau daca el chiar a descoperit jurnalul gastronomic al lui Nietzsche, insa afacerea – oricum ai tine furculita – este una extrem de suculenta.

Pe www.newyorker.com a fost aruncata o bomba cu condimente: in fine, dupa un secol si jumatate de incertitudini filosofice ale papilelor gustative, tractul digestiv se exprima niebelungic, asa cam ca in Wagner. Dumnezeu a murit dar bucatarul Sau inca nu! Cel mai radical dintre ganditori – ei bine! – manca si el, avea chiar preferinte culinare extrem de nuantate, nu-i loc de aporii in farfuria lui. Povestea lui Woody Allen incepe cam asa: “M-am dus de curand la Heidelberg sa-mi fac rost de niste cicatrice rare din secolul XIX si am dat peste o comoara”. Tezaurul este, la limita fictiunii sau nitel mai departe de ea, cartea de bucate a marelui om. Dupa ce  face o amuzanta dar instructiva incursiune printer paradoxurile grasimii iluminate, de la pre-socratici la unii post-moderni avant le letter, punctand savuros climaxurile oragnoleptice & hermeneutice (“Toma d’Aquino a tradus mai multe meniuri din latineste si tot atunci s-a deschis primul bar cu stridii realmente profesionist. Biserica inca dezavua cina in oras, iar valet parking-ul era considerat un pacat major”), mentorul lui Annie Hall  – dar si al lui Soon Yi! – ajunge inspre autorul lui “Tannhauser” ( caruia ii atribuie o pasiune nestavilita pentru cartofi frantuzesti, branza prajita si nachos, admitand, totusi, cu un sughit,  ca muzica lui e sublima), realizand  suplimentar un compendiu fastfood pentru operele lui Schopenhauer (excurs despre alune si chips) sau Kant (considerat obsedat de faptul ca “prin stabilirea unei modalitati universale de a se comanda masa, s-ar putea ajunge la legea morala”).

Fiindca deja frematati, nu voi mai prelungi suspense-ul si voi dezvalui teribilele descoperiri pantagruelico-cognitive. Asadar, ce manca Friedrich Nietzsche dimineata, la pranz si seara? Puneti-va tacticos un servet bine scrobit, pozitionati cutitul in mana dreapta iar furculita in cea cu care musulmanii se spala dupa, caci, iata, suntem foarte aproape de cateva revelatii. Mic dejun: suc de portocale (stors, probabil, de Siegfried), doua feliute de bacon prajit, scoici la cuptori, paine prajita, profiterol, ceai de ierburi. Ei, cum vi se pare? Ca unul care mi-am desavarsit educatia culinara la bufetul suedez al hotelurilor internationale, admit ca e destul de stilat dar – in acelasi timp – satios. Apoi, la pranz, vin urmatoarele: un castron mare cu spaghetti cu rotii si busuioc (nu e clar daca “al aglio”, nu este mentionat divinul si obligatoriul usturoi), paine alba, piure de cartofi si copioasa dar nu neaparat indigesta Sacher Torte (adica acea prajitura cu multa ciocolata dar in care maestrii confiseri nu uita sa adauge o dara subtila de gem de caise). La cina, festinul este finalizat en fanfare, cu sunet de alamuri grele mai degraba beethoveniene decat wagneriene: friptura sau carnati, cartofi la cuptor, homar si inghetata cu frisca.

Si, cand ma gandesc ca, dupa o marturie a lui Plesu, bietul Noica punea direct boabele la fiert cand vroia sa le ofere discipolilor o cafea, mai ca inteleg de ce filosofii romani – spre deosebire de cei germani – nu prea au acces la sistem…

Citeste si:

Tags: ,

1 Response for “Dieta lui Nietzsche”

  1. Woody Allen poate sa faca un film bun din orice idee de scenariu.

Leave a Reply