|

Mic indreptar pentru gurmanzii ocazionali

Michael Pollan este unul din autorii care a scris în ultimii 25 ani despre locuri unde natura şi cultura se intersectează: în hrana de zi cu zi, în mediul înconjurator şi în grădinile şi fermele din care se alimentează restaurantele şi supermarketurile. Este autorul a 4 best seller-uri: “Mâncarea: ghidul mâncăului” apărută anul acesta, “În apărarea mâncării: manifestul mâncăului”, “Dilema Omnivorului: istoria naturală a celor 4 mese” (tradusa si in limba romana de Curtea Veche), “Botanica dorinţei: lumea prin prisma plantelor”. Dintre acestea “Dilema omnivorului” a fost numită de ziarele The New York Times” şi  The Washington Post drept una din cele mai bune 10 carţi ale anului 2006, câştigînd numeroase premii în Statele Unite. Pollan, care pe bună dreptate, a fost numit de revista Time drept unul dintre cei mai influenţi 100 oameni ai  anului 2010, a revenit cu o carte care propune cititorului 64 de reguli pe care orice om căruia îi pasă de nutritiţie şi sănătate, ar trebui să le urmeze. Crezul sau? “Mănâncă nu prea mult şi, în special, plante”.

Fireşte, regulile lui pot semăna cu cele impuse de părinţii sau bunicii noştrii. După o scurtă vizită la supermarket însă, comparînd pachetele şi sosurile, pe care bunica mea – dacă ar trai- nu ar şti ce sunt, cu principiile lui Pollan, înclin să îi dau dreptate. Autorul recomandă să nu mâncăm nici un lucru pe care bunicile noastre nu l-ar recunoaşte drept mâncare. Iar daca bunica nu a fost pricepută în ale bucătariei, înlocuieşte-o cu bunica altcuiva, care s-a priceput.

Desigur, bunica ar avea dificultăţi în a înţelege ce sunt acelea cereale, sirop de porumb, majoritatea băuturilor răcoritoare sau a prăjiturilor preambalate care nu se strică nicodată. Aş avea în special dificultăţi să îi citesc lista ingredientelor de pe banala pâine, o listă care de cele mai multe ori e atât de lungă şi plină de compuşi chimici, încât poate fi luată cu uşurinţă drept reţeta unei bombe. O colegă de serviciu, franţuzoaică, cu care am mers la cumpărături în prima ei zi în Statele Unite, şi-a cumpărat o maşină de făcut pâine, zicîndu-mi că nu înţelege ce se întâmplă cu pâinea în ţara asta, când e ştiut ca sunt necesare numai 4 ingrediente ca să o faci: făină, sare, drojdie şi apă. Pe aceeaşi lungime de undă, Pollan recomandă să nu mâncăm lucruri care au mai mult de 5 ingrediente. Numărul de ingrediente e la latitudinea noastră, însă cu cât sunt mai multe, cu atât “mâncarea” în cauză a fost procesată mai mult. Tot legat de pâine, o alta maximă, al cărei adevăr îl ştiam încă din copilărie dar nu l-am înţeles decât mult mai târziu: cu cât e mai albă pâinea, cu atât vei muri mai repede. Fireşte şi in America şi în România există ceva adevăr şi în înţelepciunea populară. Există lucruri pe care nu le vezi scrise nicăieri însă la la coafor, sub cască, se discută despre poluarea cu mercur a crescătoriilor de peşti, cum se procesează industrial cremvuştii  sau alimentele care sunt recomandate în timpul sarcinii. În mod asemănător, am crescut auzind ca ouăle umplute sunt “grele” la stomac sau carnea grasă dăunează ficatului.

N-am înţeles niciodată vegetarienii, însă, după ce am făcut cunoştinţă cu bucătăria indiană, am înţeles că e posibil să mănânci o viaţă întreagă numai legume şi să nu simţi lipsa cărnii. Dacă mă gândesc bine, am rude la ţară care au trăit până aproape de o sută de ani mâncand legume din grădina proprie şi  bând un păhărel de ţuică în fiecare zi. Câţi dintre noi pot spune astăzi că ştiu pe cineva care aproape că a atins centenarul? Pe asta se bazează probabil şi Pollan când ne îndeamnă să mâncăm numai ce stă într-un picior (ciuperci, varză etc), precizînd că “un picior” este incomparabil mai bun pentru sănătate decât “două sau patru picioare”. De altfel, există şi un proverb chinezesc despre asta, ceea ce ignoră de fapt, peştele (care nu are picioare) şi despre care se ştie că este foarte nutritiv. Şi pentru că suntem la capitolul proverbe, există unul în folclorul olandez care spune că “o ţară cu mulţi heringi nu are nevoie de prea mulţi doctori.”

Fireşte, în copilarie nu am mâncat cereale cu lapte, precum face generaţia tânără acum. Îmi amintesc vag de pufarine şi fulgi de porumb, pe care însă îi vedeam atât de rar, încât îi mâncam ca desert, nu ca mic dejun. În multe ţări, însă, cerealele cu lapte au devenit un snack universal. Copiii le mănâncă dimineaţa la micul dejun, liceenii sau studenţii seara târziu, înainte de culcare, când a trecut prea mult timp de la cină şi li s-a făcut un pic foame. Colegul meu de birou, un gurmand înrăit – daca poate exista aşa ceva – ori de câte ori are chef de ceva dulce îşi toarnă o porţie generoasă de cereale cu lapte rece, pe care la mănâncă în faţa calculatorului. Mărturisesc că, proaspăt venită în America, am încercat toate cerealele posibile, cu nuci, miere, fructe, ciocolată, la gramadă. Marea majoritate au un conţinut ridicat de zahăr şi coloranţi chimici. Spune Pollan: nu mâncaţi cerealele care schimbă culoarea laptelui.

Cât despre “junk food” expresia există numai în limba engleză. Nicaieri în lume nu se mănâncă atâta “junk” – literalmente lucruri inutile – ca în America. Până şi Tony Bourdain e de părere că orice american ar trebui să aibă dreptul, garantat prin constituţie, să ceară un burger “în sânge” în orice restaurant. Numai că în lanţurile de “fast food” (alt termen importat ca atare în mai toate limbile) aşa ceva nu e permis. De ce? Pentru că numai la temperatură foarte înaltă şi  numai prăjind burgerul foarte bine pot fi distruse toate ingredientele rele din el. De aici, Pollan a dedus că “dacă un lucru se numeşte la fel în toate limbile, atunci nu e mâncare”. De exemplu Big Mac, Pringles, Cheetos etc.

Referitor la asta însă, acceptă ca uneori ne e poftă de “junk food”, în care caz e recomandabil să ne-o facem singuri. Nu mă vad tocînd carne şi pregăting burgeri după multitudinea de reţete de pe Food Channel. În cazul meu, “junkul” de preferinţă  sunt micii. Udaţi din belşug cu bere, căci e căldura mare.

ADRIANA GURAU este scriitor, corespondentul nostru special in Statele Unite.

Citeste si:

Tags: , ,

Leave a Reply