|

Radu Anton Roman despre bucatarie si femei (2)

Continuarea unei conversaţii neconvenţionale cu un atlet al bucătăriei şi un poet al trupului feminin, care  destăinuie  legătura excitantă dintre hrană şi sex, precum şi modul subtil în care se ajunge aproape de sfinţenie prin orgasm.

Cînd ai avut senzaţia că ai descoperit cu adevărat femeia?

Nu există aici un „cu adevărat“. Îmi vine foarte greu deoarece din cauza diversităţii descoperirilor, a eşalonării repetate şi îndelungate a unor descoperiri, nu mai pot pune „cu adevărat“. Pot spune că s-a rafinat în timp. Că, de la cei 2-3-4 ani în care mă uitam cu coada ochiului… Fac acum o paranteză. Făgăraşul era un orăşel mititel în care baia era comunală şi comună… Această baie comunală ne obliga la o anumită vîrstă extrem de incertă, nici măcar fete sau băieţi nu eram pe atunci, să facem baie cu mămicile. Mai erau şi mămici tinere sau chiar nemămici pe acolo. Şi, ţin minte cu o anume indignare tardivă, că mă uitam cu coada ochiului, cu curiozitate şi cu picul acela tulbure de excitaţie masculină la domnişoarele dezbrăcate. Deci, iată o descoperire. Sigur că mă amuz acum şi mă uit în oglindă şi rîd ca prostul de privirea mea translucidă, înceţoşată  vag de curiozitate şi nu numai. Apoi, au urmat alte descoperiri. Descoperirea goliciunii, a mîngîierii, a sexului, a bucuriei de a face amor, de a te împreuna, ba chiar de a face dragoste.

Cînd ai mîncat prima oară cu o femeie?

Dincolo de viaţa de familie de zi cu zi, a mînca cu o femeie în sensul pe care-l dai tu întrebării, s-a întîmplat, lucid, pe la vreo 21 de ani. M-am îndrăgostit, am dus o femeie în creierul munţilor, am salvat-o în creierul munţilor şi acolo am mîncat în doi pentru prima dată.

Mai ţii minte primele mîncăruri?

Ţin foarte bine minte totul. Era o chestie de picniceală, era mîncare rece: eram săraci şi studenţi, prea tineri şi prea în vîrf de munte. Toate aceste „prea-uri“ ne-au obligat să mîncăm pîine, un pic de slănină, brînză, ceapă. Nu masa a fost importantă, ci ritualul mîncării în doi. Terminam bucăţica de brînză, mai zbura un nasture de la bluză; terminam bucăţica de slănină, smulgeam elasticul – de la ştii tu ce – cu dinţii sau îi smulgeam cerceii cu pleoapele. Mîncarea şi apropierea s-au petrecut încet-încet, ca într-un ritual…

Şi nu te-ai săturat nici pînă în ziua de astăzi.

Recunosc, parcă aş fi în faţa unui aparat de filmat, da, recunosc, se pare că sînt un nesătul.

Citind cărţile tale m-a frapat că într-una din primele pagini din cea despre Cousteau, descriind primul contact cu ziarista franţuzoaică, aveai nişte consideraţii foarte tehnice şi foarte plastice despre sînii ei „superbi genul pară pergamută abia-abia coaptă“. Am senzaţia că e un lucru la care n-o să renunţi niciodată şi n-o să renunţi în mod frumos.

Mă tem că voi îmbătrîni urît, cu ochii pe poze.

Atunci era o privire foarte reală.

Atunci nu eram bătrîn. Am trăit cartea asta la o vîrstă cu pofte mari şi suculente.

Ai vorbit despre lucrurile astea cu Comandantul?

Da, am avut la un moment dat mici comentarii despre frumuseţea şi rolul femeii în societatea masculină. Mai mult, l-am auzit cîntînd şi cîntece deocheate. În vreo două seri, ne-am bucurat de Bordeaux amestecat cu Feteasca Neagră şi la capătul serii se întîmplau cîntecele deocheate. Au şi ei un cîntec fermecător care seamănă cu „Suflecată…“ şi cu „Fata mamii, ce-ai vrea tu?“. Nu sînt foarte mari diferenţe culturale între tradiţia noastră studenţească şi cea franceză. Am făcut schimburi culturale.

Femeia este interzisă în bucătărie?

Nici pe departe. Are roluri complexe în bucătărie. În cazul meu, de exemplu, femeia este o asistentă, un spectator, un auxiliar. În perioadele cînd filmez, pregătesc capodopera, ele sau ea mă ajută. Dar mă şi hrăneşte. Sînt perioade îndelungate în care nu am nici un chef să pun mîna pe vreo furculiţă altfel decît s-o bag în gură şi atunci găteşte şi mă hrăneşte, sumar şi în spiritul vremii. (va urma)

Citeste si:

Tags: , , ,

Leave a Reply