|

DIVELE controversate ale Bucurestilor!

DIVELE controversate ale Bucurestilor! Volumul III din colectia SECRETELE BUCURESTILOR, de la Ed.Integral, powered by Libertatea, in InMedio si la toate punctele de difuzare a presei – 14,99 lei!

Istoria României din ultimii 150 ani a fost jalonată de câteva femei profund neasemănătoare dar unite atemporal prin voluptatea cu care au trăit clipa, intensitatea cu care au consumat energia bărbaților de stat și inventivitatea cu care și-au croit destinele acceptând toate provocările lumii.
În fața acestor 11 femei magnifice, noi, bărbații dependenți de ele nu doar emoțional, nu putem spune decât „Jos pălăria, Doamnelor!” (chiar dacă, nu rareori, ne gândim că nu ar strica să lase ele jos ceva… poate garda, inclusiv pe cea vestimentară!). Le-am iubit, le-am adorat, le-am divinizat chiar, asemenea marilor figuri masculine din Panteonul național. Suntem atât de îndrăgostiți de ideea că România este de genul feminin, încât, atunci când aceste femei nu există, ne simțim datori să le inventăm. Ceea ce nu ne face mai puțin bărbați, nu-i așa?
11 femei magnifice:
Măruca Cantacuzino – prințesa nefericită înșelată de toți iubiții ei
Zaraza & Doamna Mona – legende urbane create cu mijloace pur literare
Missy – Regina Maria, englezoaica frumoasă de care se îndrăgosteau toți bărbații
Elena Lupescu, o „Duduie” senzuală îmblânzește Suveranul
Maria Mihăescu – „Mița Biciclista” iubită de trei Regi ai Europei
Elvira Popescu - visul imposibil al unui rege
Eleganta Cella Delavrancea și vulgara „boală a lui Calache” lovesc adânc, parol!
Agentul secret Maria Tănase: cine iubește și lasă… pe Brâncuși, pe Gheorghiu-Dej și pe alții
Kera Calița, femeia cu o mie de pălării
Belle de Nuit. File din istoria secretă a literaturii române

Citeste si:

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply