|

CE DACA… Alexander Hausvater la Integral/ LANSARE la Carturesti

Maine seara, marti, de la 18.30, la libraria Carturesti Verona, Editura Integral lanseaza volumul-album autobiografic “Ce daca…” al marelui regizor Alexander Hausvater. Cartea este disponibila pe www.eintegral.ro.
De asemenea, tot atunci va avea loc si vernisajul expozitiei de ilustratii-colaj realizate pentru aceasta editie bibliofila de artistul Dan Lacatus.
Confesiunile despre copilaria din Romania si adolescenta din Israel sunt, de fapt, un amalgam de schite si povestiri autoironice, care-l consacra pe omul de teatru si ca pe un prozator de mare talent, jongland incredibil cu nuantele si imprimand un aer dramatic neostentativ scenelor si detaliile.
Prefata si postfata volumului-eveniment sunt semnate de doua mari personalitati: Vasile Dancu si Nora Iuga. O carte ce nu trebuie ratata!

DALIA ȘI TAL

Dalia și Tal erau un cuplu de tineri recent căsătoriți și locuiau deasupra noastră la etajul trei în același bloc. El era tehnician dentar și lucra la o clinică în Ramat-Gan. Ea vindea pantofi într-un magazin de lux pe strada Weitzman în Bat-Yam. Erau prietenii mei. Mergeam des în vizită și mă alegeam cu cea mai bună înghețată de casă, de cafea mokka cu alune. Tal avea un zâmbet până la urechi și Dalia, blondă cu ochi albaștri, râdea de dimineață până seara. Întotdeauna se țineau de mână și una-două se sărutau. Adică, uite așa, fără nici o jenă, în public, că doar eu eram acolo, se pupau. Când am întrebat-o pe mama de ce ăștia își tot pasează microbii dintr-o gură în alta, ea mi-a spus că se iubesc foarte mult. Într-o bună zi și tu te vei îndrăgosti de o fată și o vei lua de soție. Eu nu prea trăiam bine cu visul ăsta feminin, vom vedea, vom vedea, dar un lucru e sigur, săruturile astea nu-s pentru mine.
Să tot fi fost luni sau poate marți. La radio Kol-Israel s-au oprit toate programele și s-au anunțat niște numere și cifre. Ăsta era codul de mobilizare generală. Hopa, mi-am zis, iar începe războiul. Pe strada mea, bărbații ieșeau din casă, spuneau la revedere femeilor și hop săreau în autobuze pe drum spre unitățile lor. Fir-ar a dracului să fie: de ce sunt eu mic copil, în loc să fiu și eu ca ei, soldat în toată firea pe drum spre război. Vroiam și eu să fiu erou, dar măsuram 1,55 m și aveam 37 la pantofi… Vecinul meu, Tal, a plecat și el. Avea un rucsac pe umăr și cu părul lui blond părea un cavaler medieval plecat la luptă contra forțelor întunericului. „Să ai grijă de Dalia! Ea e speriată rău! Contez pe tine!” mi-a spus el, zâmbind întruna.
În seara aia, strada mea Eilat era complet pustie. Ce să mai vorbim, tot orașul Bat-Yam era pustiu, poate toată țara. Bărbații erau duși la război și cine a rămas în spate? Femeile, bătrânii și, noi, copiii. În momentul acela, uram să fiu copil. Ce, eu nu puteam să trag cu mitraliera Uzi? Și încă cum. Adică, ce vârstă o fi avut David când l-a făcut praf pe Goliath cu praștia? Nu mai mult de 12. Dormeam, când s-a auzit o bătaie în ușă. Mama a deschis. Era Dalia în capotul acela frumos și înflorat… rămăsese singură în apartament fără Tal. Avea gânduri negre, cică i se va întâmpla ceva. Mama a găsit soluția pe loc cum să-i redea somnul. Eu. M-a trimis pe mine sus să dorm la Dalia, adică s-o protejez. N-am avut încotro, așa că, înarmat cu briceagul meu elvețian, am urmat-o pe Dalia în apartament. Nu era voie să aprinzi lumina, așa că o vedeam mișcându-se între cele două camere în reflecția lunii. Mi s-a părut cea mai frumoasă femeie din lume. Îmi plăcea enorm cum se mișca, adică, parcă plutea, într-un moment era aici, apoi, hop, dispărea și iar era aici. În fine, Dalia mi-a făcut patul pe divanul din sufragerie. Mi-a adus o porție babană de înghețată și dusă a fost în dormitorul ei. Eu mi-am zis, dacă sunt aici ca s-o protejez pe Dalia, nu trebuie să dorm în noaptea asta… Trebuia să fiu vigilent, dacă se cațără inamicul până la etajul trei, dacă intră pe fereastră s-o atace. Cu briceagul deschis, am început să patrulez prin fața ușii dormitorului. Probabil că am dormit în mers, când, deodată, am auzit un sunet din dormitor. Mi-am lipit urechea de ușă, nici un dubiu, Dalia plângea. Eu, protectorul, eram confruntat cu o problemă, de ce oare plânge Dalia, așa că mi-am luat inima în dinți… Am deschis ușa încet, camera era în întuneric, doar patul se vedea. Dalia, într-o cămașă de noapte bej, era întinsă în pat. Când m-a văzut, mi-a făcut semn să mă apropii… așa am făcut. Ea nu putea să se oprească din plâns. M-a luat de mână și m-a tras lângă ea în pat. Apoi m-a îmbrățișat, tare-tare… aproape m-a sufocat. Mi-a spus că îi era frică, sau poate că îi era dor de Tal, poate că n-avea pe nimeni să-l sărute. Și uite așa, parcă mi-a ghicit gândurile, Dalia a început să mă sărute pe frunte, pe păr, pe obraz. Eu mi-am zis că un cavaler adevărat trebuie să reziste, să suporte, să sufere. Așa că am lăsat-o. Lacrimile îi curgeau șiroaie și se rostogoleau pe mine. Apoi mi-a luat capul și l-a plasat între sânii ei. Care, vrei nu vrei, răsăreau din cămașa de noapte. Eu știam un lucru, aveam o sarcină și trebuia s-o îndeplinesc, altfel Tal s-ar supăra pe mine. Dalia și-a pus piciorul drept peste mine, cămașa i s-a ridicat până la popou. Pielea ei era așa de albă că mă orbea. Vroiam să dau bir cu fugiții și să mă car. Dar eram totuși curios. M-am ridicat puțin și m-am uitat la popoul ei, da, era frumos, dar mare diferență față de al meu nu era. După aceea am observat o pată întunecată. Nu știu de ce, dar m-am speriat. Brusc, i-am auzit respirația. Uite, dom’le, Dalia nu mai plângea. De ce? A ațipit. Acum era acum, orice mișcare a mea ar fi trezit-o, așa că am rămas stană de piatră până la răsăritul soarelui.
Când s-a trezit a doua zi dimineață, Dalia era din nou femeia încântătoare pe care o știam dintotdeauna. Râdea cu ochii, râdea cu buzele, ce mai, râdea cu tot corpul. Mi-a spus că a auzit știrile, nu mai era vorba de război, ci de o incursiune pe granița din Sud. Dușmanul a fost respins, așa că soldații se vor întoarce acasă în câteva zile. Dalia a umplut o plasă cu tot ce avea prin casă, ciocolată Elit, două guave și o pungă de fistic și m-a trimis acasă, ca să nu pierd autobuzul la școală. Eu am ieșit de la ea mândru că mi-am îndeplinit misiunea. Acum Tal se va întoarce acasă și își va găsi soția așa cum a lăsat-o. Probabil o va pupa și iar o va pupa și tot așa. Din atâtea pupături s-a născut Gadi după niște luni. Era un bebeluș gata cu păr blond și ochi albaștri. Dalia a spus tuturor şi chiar lui Tal că eu sunt tata, dar eu n-o credeam deloc. Era o mincinoasă. Eu n-o pupasem deloc. Nici măcar o dată.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply