|

PROVOCATOARE vieti de doamne si DOMNITE din istoria pasionala a Romaniei/ 30 FOTO

Ecaterina Cercheza – cea mai frumoasă soție de domnitor român
Ecaterina (1620 –1666) a fost o nobilă cercheză(circaziană), care a devenit cea de-a doua soție a domnitorului moldovean Vasile Lupu, cu care s-a căsătorit în 1639.
Călătorul italian Niccolò Barsi da Lucca prezintă în detaliu călătoria Doamnei Ecaterina pe care o descrie ca având „toate calitățile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o numi frumoasă”. Nicolae Iorga afirma de asemenea că „Principesa [Ecaterina], circaziană prin naștere, era extraordinar de frumoasă”.
După moartea primei sale soții, Doamna Tudosca, Vasile Lupu a trimis o solie-oaste, condusă de vistiernicul Nicolae Catargie și formată din 60 de moldoveni și 150 de tătari, care să-i aducă o nouă soție. Viitoarea mireasă trebuia să fie frumoasă, de neam ales, virgină și de religie creștină. Ecaterina îndeplinea toate aceste condiții: era fiica unui „mârzac” (prinț) cerchez, avea o educație aleasă, vorbea patru limbi și, se pare, știa să citească.
Catargie a plătit 1.500 de ducați ca zestre părinților Ecaterinei înainte de a o lua în Crimeea. La 19 august 1639, ei au plecat din Bahcisarai pentru a merge la cetatea Oceacov. Cu permisiunea lui Bahadır I Giray care a primit 1.000 de ducați, sute de tătari și de oșteni moldoveni au însoțit prințesa cercheză către frontiera moldovenească.
La întoarcerea soliei, văzând cât de frumoasă era Ecaterina, Nasuh Hussein, Pașa de la Silistra , a dorit să o rețină pentru propriul harem. După multe tentative nereușite de eliberare, plătite cu bani grei (2.000 de ducați), abia după ce Vasile Lupu a intervenit la Sultan, solia a putut să treacă Dunărea. Delegația a fost întâmpinată chiar la punctul de trecere a frontierei în Moldova de o escortă specială formată din boieri și oșteni de rang înalt, pentru care primirea oaspeților străini constituia un ritual deosebit. La 28 septembrie 1639, Ecaterina a ajuns în cele din urmă în capitală. La intrarea în Iași, ea a fost întâmpinată chiar de Vasile Lupu. Domnul a cheltuit sume mari de bani pentru ceremonia de primire a viitoarei sale soții, iar Ecaterina a fost onorată cu numeroase daruri prenupțiale.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Provocatoare vieți de doamne și domnițe
din istoria pasională a României
” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Maria, fiica lui Dimitrie Cantemir și amanta lui Petru cel Mare
Dimitrie Cantemir a fost un maestru al traiului în exil, s-a adaptat la oameni şi la vremuri, a ajuns în cele mai înalte straturi ale societăților în rândul cărora a pribegit. A fost un Domn altfel, care a vrut să schimbe regulile jocului geopolitic, dar istoria i s-a împotrivit. Nu s-a ales decât cu un nou prieten: Petru cel Mare.
Armata lui Mehmed Paşa a înfrânt armatele ruso-moldoveneşti la Stănileşti, pe Prut, în 1711. Dimitrie Cantemir şi-a luat familia şi s-a refugiat în Rusia. Încheia o a doua domnie, ce durase numai opt luni. Schimbase briza Bosforului cu liniştea şi frigul înţepător ale stepei ruse. S-a adaptat şi aici, chiar mai bine decât s-ar fi putut bănui.
În perioada în care a stat în Rusia, s-a schimbat şi viaţa sa personală. Soţia sa, Casandra, a murit în 1713. Au urmat şase ani de văduvie, în care singurul său obiectiv a fost să-şi integreze fiii în societatea rusă, să le ofere o educaţie aleasă. Au fost atât de apropiaţi de Curtea Imperială, încât Maria, fiica cea mare a lui Cantemir, a reuşit să lege o idilă cu Petru cel Mare, cu care a avut un copil, a cărui soartă a rămas incertă – unii istorici susţin că a fost ucis la naştere. Abia în 1720 s-a recăsătorit Dimitrie, cu prinţesa Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, iar naşi de cununie au fost chiar Țarul şi Țarina.
Maria Cantemir, fiica domnitorului Dimitrie Cantemir, a fost una dintre cele mai frumoase şi erudite femei din epoca sa. A fost amanta ţarului Petru cel Mare, iar relaţia amoroasă extraconjugală dintre cei doi a fost încurajată chiar de fostul domn al Moldovei.. Istoricii ruși care s-ai ocupat de biografia familiei lui Dimitrie Cantemir, spunea despre prinţesa Maria că a fost „cea mai cultivată femeie din Rusia”.
Relaţia amoroasă dintre prinţesa Maria şi Petru cel Mare a început în iarna 1721-1722. Cei doi s-au îndrăgostit cu prilejul festivităţilor din iarna aceslui an, dedicate încheierii păcii de la Nystadt. Relaţia deveni în scurt timp de notorietate. A ajuns şi la urechile Țarinei Ecaterina, care îşi ura rivala şi se temea de ea pentru că era preferata supuşilor. Dimitrie Cantemir nu s-a opus relaţiei şi a sperat într-o posibilă căsătorie între cei doi. Se spune că domnitorul spera să obţină în urma căsătoriei sprijin de la Țar pentru a scoate Moldova de sub stăpânire otomană. Cercetările efectuate au scos la iveală faptul că Maria i-a dăruit un fiu Țarului Petru cel Mare. În ceea ce priveşte soarta copilului, există mai multe versiuni. Se spune că Prinţesa Maria, însărcinată, l-ar fi urmat pe Petru în Astrahan, în 1722, şi a fost forţată de acesta să avorteze. O altă ipotează susţine că fiul celor doi s-ar fi născut, dar ar fi fost otrăvit, câteva luni mai târziu de oamenii Ecaterinei. Relaţia dintre Prinţesa Maria şi Țarul Petru Cel Mare a continuat şi după moartea copilului.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Provocatoare vieți de doamne și domnițe
din istoria pasională a României
” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Marițica Ghica și istoria marelui divorț domnesc
Gheorghe Bibescu a fost Domn în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843 – 13/25 iunie 1848.
În anii 1843-1845, boierimea, clerul, cercurile diplomatice şi mai ales protipendada Bucureştilor au urmărit cu mare interes două divorţuri simultane: Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, se despărţea de soţia sa Zoe (născută Mavrocordat), iar Maria Ghica (născută Văcărescu) divorţa de Spătarul Costache Ghica, fratele lui Alexandru Ghica, fostul Domn. Ambele divorţuri erau coordonate: ele trebuiau să înlesnească lui Bibescu căsătoria cu frumoasa spătăreasă, de care era îndrăgostit.
Cu toată puterea de care Domnul, chiar la acea epocă, mai dispunea, cu tot sprijinul ferm al Puterii protectoare, dorinţa lui întâmpina obstacole serioase: Bibescu avea şapte copii, Maria Ghica avea şi ea patru. Apoi, Doamna ţării, Zoe, care era de multă vreme alienată mintal, apărea în ochii lumii cu aura de simpatie care înconjoară suferinţa. În sfârşit, domnul, anticipând asupra divorţului şi căsătoriei viitoare, se consola printr-o legătură notorie cu Maria Ghica pe care îşi îngăduise să o aducă în palat îndată după internarea soţiei. Ambele divorţuri au întâlnit rezistenţa Mitropolitului Neofit, care, în numele doctrinei creştine, a luat atitudine de cenzor al comportării Domnului.
Toate aceste frământări au sporit tensiunea politică deja existentă, amânând cu peste doi ani ambele divorţuri, ca şi căsătoria proiectată.
Ca să pară un tată iubitor, Bibescu a avut grijă să-şi mărite cele două fete înainte de a se recăsători el – pe Elisabeta în 1844, pe Ecaterina în 1845. Principala problemă de rezolvat rămânea însă divorţul. Deşi Bibescu avea răbdare, evenimentele păreau să-l grăbească. În 1844, Mariţica rămăsese însărcinată. Copilul care urma să se nască era adulterin. Demersurile făcute de domn pe lângă Mitropolitul Neofit au rămas infructuoase.
Bibescu a recurs la mijlocul extrem. Prin bani (desigur mulţi), a reuşit să obţină de la Divanul otoman înlocuirea Patriarhului de la Constantinopole cu un altul, mai „mlădios”. Acesta a admis divorţul, cerând numai mărturia a trei boieri care au jurat că, în menajul Ghica, singur soţul a fost vinovat.Acelaşi Patriarh a pronunţat şi divorţul Domnului de soţia sa Zoe.
Poziţia morală a lui Bibescu era şubredă în procesul de desfacere a unei căsătorii care dăinuise 19 ani, cu o soţie care născuse şapte copii, bolnavă de o nebunie blândă, dar destul de perfidă ca să-i îngăduie la intervalele lucide să măsoare dimensiunile nefericirii ei. Cu toate acestea, Bibescu avea temei legal de despărţenie. După vechile legiuiri, nebunia unuia din soţi constituia motiv de divorţ. Singura îngrădire pusă de pravile era ca soţul sănătos să aştepte un timp însănătoşirea celuilalt: femeia, cinci ani, bărbatul, numai trei. Dacă boala persista, despărţenia era admisă. Bibescu, care aşteptare zadarnic mai mult de trei ani însănătoşirea Zoei, îndeplinea condiţia pravilelor.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Provocatoare vieți de doamne și domnițe
din istoria pasională a României
” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply