|

Milionarii romani de altadata: POVESTI si FOTO senzuale VINTAGE

Cine erau milionarii români de altădată: bani făcuți din spirt și bere

Cu excepţiile notabile ale câtorva familii boiereşti, mari latifundiare, averile câştigate în România luau calea Istanbulului ori erau pierdute la mesele de postav verde ale marilor cazinouri din Paris, Nisa, Karlsbad ori Viena de către moştenitori iresponsabili. Abia după Războiul de Independenţă şi, mai ales, după Marele Război, apar marile averi antreprenoriale, create într-o generaţie sau două.
Dumitru Marinescu-Bragadiru (1842 – 1915) a fost un om de afaceri care a devenit, la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, cel mai mare producător de bere din România. Dumitru Marinescu și-a început ucenicia la o vârstă fragedă în cofetăria și racheria negustorului Iancu Ștefănescu. Deosebit de harnic, cinstit și inteligent, Dumitru Marinescu a fost luat în tovărășie, iar, în 1866, Iancu Stefanescu îi predă negoțul său.
Lărgindu-și comerțul, în anii următori a luat în arendă mai multe fabrici de spirt. În 1877, în timpul Războiului de Independență, Dumitru Marinescu vinde armatei rachiu și spitalelor spirt pentru răniți. Cu capitalul astfel strâns, Dumitru Marinescu înființează prima fabrică de alcool rafinat în comuna Bragadiru. La 1 decembrie 1879, își adaugă la nume și Bragadiru, după numele proprietății mele din Ilfov.
Dumitru Marinescu Bragadiru a început să achiziționeze teren în jurul centrului Capitalei, în apropiere de Piața Principesa Maria (astăzi Piața George Coșbuc) și a înființat fabrica sa de bere pe data de 9 aprilie 1895. A strâns o avere uriașă, distrusă de comuniști după 1948. De pildă, Palatul Bragadiru a fost rebotezat „Casa de cultură Vladimir Ilici Lenin”…

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștenilor din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei, împreună cu Jurnalul Național. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Cantacuzino-Nababul a vrut să-și acopere unul dintre palate cu monede din aur
Milionarii români interbelici au fost precedați de un personaj atât de bogat încât contemporanii i-au spus pur și simplu Nababul. Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 septembrie 1832, București – 23 martie 1913, București) a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870) și numit prim-ministru al României în perioadele 1899 – 1900 și 1904 – 1907.
Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, între care Constantin Brâncoveanu. respectiv al împăraților bizantini.
Datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, astăzi muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent în ruină. Circulă mai multe legende în legătură cu acesta. Se spune că acoperișul era făcut din bănuți de argint și că Nababul ar fi vrut să acopere tot palatul cu aur, dar nu a fost lăsat de Guvernul acelor vremuri. Altă variantă spune că ar fi vrut să-i poleiască acoperișul cu monede de aur dispuse pe cant, ca să intre mai multe! Bătrânii șușoteau că Palatul ar fi avut 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului…

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștenilor din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei, împreună cu Jurnalul Național. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Malaxa – „locomotiva” industriei românești …și a lui Richard Nixon

De la Huși în New Jersey e o cale atât de lungă că unui mare industriaș român i-a luat vreo opt decenii să ajungă… Nicolae Malaxa (23 decembrie 1884, orașul Huși, județul Vaslui – 1965, New Jersey) a fost un inginer și mare întreprinzător român ai României interbelice. În același timp, Malaxa este o personalitate controversată datorită simpatiilor sale politice, care au mers de la Carol al II-lea la legionari și de la comuniști la viitorul președinte american Richard Nixon.
Pe un teren situat la periferia Bucureștiului, Malaxa a înființat la 3 august 1921 un atelier de fabricare de material rulant. Apoi, construiește din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan. Patru ani mai târziu, industriașul încheie un contract cu Căile Ferate Române, pentru fabricarea unor locomotive de concepție proprie românească, asumându-și riscuri suficient de mari. În anul 1928, după mai puțin de un an, fabrica a devenit operațională, pe porțile ei ieșind prima locomotivă cu aburi care purta numele constructorului român. În anul 1933, în plină criză economică mondială, uzina „Malaxa” livra locomotiva cu numărul 100. Producția cea mai ridicată a uzinei s-a realizat în anul 1935, cand s-au fabricat 93 de locomotive Malaxa. În anul 1936, s-a realizat prototipul primei locomotive Diesel de concepție românească, care a intrat în fabricație de serie. În anul 1945, a fost fabricat la Reșița un prim automobil românesc! Malaxa a fost acționar și la uzinele Astra Arad, Unio Satu Mare, IOR București (Industria Optică Română), Uzinele și Domeniile de Fier din Reșița (UDR).
Comenzile de stat se datorau bunelor relații menținute de Malaxa cu Casa Regală (în special cu Regele Carol al II-lea), iar o parte din profituri se întorceau la Rege sub formă de donații și acțiuni.
Constantin Argetoianu a afirmat că Nicolae Malaxa „și-a constituit un fond de rulment al corupției”. El îl citează pe Malaxa, care, în momentul în care i-a înmânat lui Carol al II-lea o servietă cu 100 milioane de lei, ar fi declarat: „Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce ați făcut și vă rugăm să primiți această sută de milioane de lei ca o modestă contribuție pentru operele de asistență ale Palatului”.
Malaxa a câștigat ulterior și favorurile regimului comunist, după intrarea României sub controlul acestuia, simpatia comuniștilor față de el provenind din faptul că fusese persecutat de regimul antonescian. Mulțumită acestui sprijin, a fost în măsură să transfere sute de milioane de dolari în bănci americane.
După naționalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menținut în calitate de consultant specialist. În 1948, a făcut parte dintr-o delegație comercială la Viena și nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele Unite și stabilindu-se în orașul New York. Malaxa a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război, întrucât producția de armament din timpul războiului a fost considerată în folosul agresiunii împotriva URSS. Malaxa a mai fost acuzat de cooperare cu legionarii.
Malaxa a cerut drept de rezidență permanentă în Statele Unite ale Americii. În anul 1948, senatorul republican Richard Nixon (viitor președinte al S.U.A.) a încercat să introducă în Congres o lege care să-i permită industriașului să obțină dreptul de ședere pe teritoriul american, dar Congresul s-a opus. La scurt timp, obține totuși cetățenia americană și începe noi afaceri.
După aflarea trecutului său politic (fiind acuzat că a colaborat cu Garda de Fier), autoritățile americane au încercat să-l expulzeze, însă fără success.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștenilor din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei, împreună cu Jurnalul Național. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply