|

PERISOARE de CARTOFI cu smantana ca la 1812, in maniera KERA CALITA

La 1812, Bucureștii se închinau unui nou voievod, după cum ne povestește> KERA CALIȚA de la Locanta Jariștea:„Caragea-Vodă a purces în țară la domnie după obicei și a intrat în oraș de Sfântul Spiridon, a coborât încet cu ighemonicon pe podul Beilicului, și în sunetele clopotelor întregului oraș s-a închinat la Sfântul Spiridon cel Nou; apoi cu pas domol, urmat de cei dintâi boieri ieșiți la cherofilima (sărutatul mâinii), s-a îndreptat spre biserica de la Curtea Veche, unde a fost miruit cu marele mir de taină, și numai atunci a devenit voievod cu adevărat, uns al Domnului.

O dată cu domnia, Caragea Vodă, a adus și două feluri de mâncări de pe țărmurile Mediteranei; perișoare de carne pentru veliții boieri și perișoare de cartofi pentru omul de rând.

Bucătarul domnesc se ostenea mai cu osebire pentru perișoarele de cartofi cu brânză și smântână cerând stolnicului următoarele cantități: 12 cartofi mari; 3 ouă bătute separat; 3 linguri mari cu vârf de brânză rasă (lingurile de pe vremea aceea erau mari); o jumătate de chilă de făină albă de grâu; 2 legături de pătrunjel; 400 grame smântână; o linguriță de chimion; sare și piper;

Maniera gătitului din vechime este aceeași cu deprinderea din zilele noastre (cu deosebirea cuhniei și a vaselor). Se fierb cartofii în coajă…”CITIȚI >REȚETA COMPLETĂ aici: http://keracalita-jaristea.ro/perisoare-de-cartofi-cu-smantana/#more-1411

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply