|

Ultimele clipe ale Regilor și Reginelor României

Regele Carol I – un sfârșit controversat. Strania ipoteză a sinuciderii

Întemeietorul monarhiei române moderne a fost un Principe german care, în timp, s-a românizat total, identificându-se afectiv cu țara de adopție, pe care a reușit să o elibereze din chingile feudalismului întârziat, a dus-o în sincronie europeană, i-a obținut independența de stat și, călcându-și pe inimă, i-a indus drumul corect la începutul primei conflagrații mondiale, alegând să nu se solidarizeze cu rudele sale de sânge german.
pe fundalul tumultuos al conflictelor europene care au condus finalmente la izbucnirea Primului Război Mondial, ultimii ani ai Regelui nu au fost lipsiţi de cumpene sufleteşti: omul de onoare şi militarul german înclinau să intre în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale.
Regele României a ştiut însă să respecte voinţa covârşitoare a poporului său: alianţa cu Franţa, Anglia și, vai, Rusia în vederea eliberării Transilvaniei de sub dominaţia austro-ungară. Soluţia temporară a fost neutralitatea. Timp de trei decenii, România gravitase în jurul Puterilor Centrale, după ce Imperiul Țarist, sprijinit indirect de marile națiuni occidentale, îi aplicase un tratament umilitor la Congresul de la Berlin din 1878, care consfințise câștigarea independenței de stat și a deplinei suveranități dar și cedarea unei părți istorice a țării, Sudul Basarabiei, în favoarea Rusiei.
Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Ultimele luni de viață ale Suveranului nu au fost lipsite de o teribilă luptă cu sine însuși. După ce la Consiliul de Coroană din vara lui 1914 s-a hotărât neutralitatea, Regele, conform mărturiei lui I.G. Duca, „stătea închis în cabinetul său de lucru și nu vedea pe nimeni. Pe noi, miniștrii, nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană și până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre care au cerut anume să-i vorbească”.
Suferind de ficat, slăbise mult, puterea îi scăzuse, astfel că a renunțat la plimbările zilnice prin pădurea din preajma Peleșului. În timpul crizelor se chircea de durere, dar nu se văita, pentru a nu fi auzit de cei din jur. Bătrânul Suveran, rănit în onoarea sa, efectiv și-ar fi putut dori să facă într-un fel să dispară chinurile și umilința. Sinuciderea ar fi putut fi o opțiune aproape logică…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Ultimele clipe ale Regilor și Reginelor României” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Carmen Sylva: „De ce nu mă lăsați să mor?”

Obosită și afectată de pierderea soțului, Regina Elisabeta („Carmen Sylva”) nu i-a supraviețuit multă vreme. După moartea Regelui Carol I în septembrie 1914, toată lumea se temea de tot ce poate fi mai rău. Toți se așteptau ca Elisabeta să-i acuze pe pro-antantiști că sunt răspunzători de moartea prematură a soțului său. Dar, o dată terminate funeraliile, ea avea să se retragă pentru totdeauna din viața publică. Fără gânduri de răzbunare, și-a ales ca reședință Palatul episcopal de la Curtea de Argeș „pentru a fi cât mai aproape de mormântul” soțului ei. Îmbrăcată în negru din cap până în picioare, asemenea unei călugărițe, și-a petrecut cea mai mare parte din timp în compania nepoatei sale preferate, Elisabeta, sau făcând planuri ca să pună bazele unui orfelinat la Curtea de Argeș.
S-a întors la București în 1915, înainte de Crăciun, pentru o nouă operație de cataractă, a patra. A fost o reușită. Și totuși, niciunul dintre proiectele ei nu reușea să-i mai redea bucuria de a trăi. La sfârșitul lui iaunuarie 1916, ea i-a mărturisit ministrului cultelor, I.G. Duca, venit într-o vizită de curtoazie pentru noul an, dorința de a se sfârși cât mai repede. „-De ce nu mă lăsați să mor, nu vedeți că nu-mi mai găsesc locul pe lumea asta, nu mai am niciun rol de jucat?”
Doctorii considerau că Elisabeta era destul de sănătoasă deși refuza să umble și stătea în fotoliu. În timpul ultimului sejur la București a refuzat să stea în vechile ei apartamente deoarece probabil îi trezeau prea multe amintiri. A preferat să se instaleze în atelierul ei de pictură, la mansarda Palatului, unde era greu de încălzit. Din pricina asta a făcut o răceală care s-a transformat în congestie pulmonară. După două zile de chin, pe 18 februarie, în zori, pe o zi cenușie și ploioasă, și-a dat sufletul. A vegheat-o doar camerista.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Ultimele clipe ale Regilor și Reginelor României” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Maria – cea mai frumoasă dintre Reginele României. Răzbunarea fiului i-a fost fatală!

Regina Maria a României și Barbu Ştirbey au alcătuit, în ciuda tuturor obstacolelor, o pereche atipică dar superbă. Fiul Regelui Ferdinand, Carol al II-lea, extrem de iritat de relația apropiată pe care Barbu Știrbey a avut-o mereu cu mama sa l-a exilat pe amantul regal în 1930, la întoarcerea sa pe tron. Atunci are loc controversatul „complot de la Balcic”, prin care Regina Maria ar fi încercat, potrivit acuzațiilor generalului Averescu, răsturnarea lui Carol al II-le și proclamarea ei ca șef al statului. Complotul a fost dejucat prin trădarea Prințului Nicolae, fratele lui Carol, care-l considera pe Știrbey inițiatorul acestui joc de culise. Prințul Știrbey va pleca atunci la Paris, unde a stat vreme de zece ani, răstimp în care s-a simțit permanent urmărit de agenții lui Carol și în care a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu.
Cu toată opoziția fiului cel mare al Mariei, Carol, povestea de iubire dintre „Missy” și Barbu Știrbey a continuat până la moartea Reginei, în 1938. Spre crepuscul, Regina Maria se afla, practic, într-un soi de exil interior, fiul ei, Carol al II-lea, izolând-o fără menajamente. După repetate analize, medicii i-au recomandat să se interneze la o clinică din Germania. Regele nu a aprobat deplasarea cu avionul, socotindu-l prea costisitor, astfel că a trebuit să ia trenul, asta în timp ce Elenei Lupescu nu i se refuza vreun capriciu. (Aflând de întâmplare, Adolf Hitler s-a oferit să îi trimită propriul avion, însă invitația a fost declinată!) Tratamentul s-a dovedit inutil deoarece Regina suferea de cancer la ficat și varice esofagiene, toate în stadiu final.
La 27 iunie, deşi medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi şi obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în ţară spre a-şi găsi liniştea la reşedinţa sa din Sinaia. S-a întors tot cu trenul, iar zdruncinăturile i-au provocat din nou crize cu pierderi masive de sânge. Refuzul fiului de a-i plăti o călătorie cu avionul s-a dovedit a-i fi fatal.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Ultimele clipe ale Regilor și Reginelor României” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply