|

COQ AU VIN – Reteta de weekend

Unul dintre motivele pentru care carnea de pasare este atat de populara este pretul scazut. In plus, exista putine limitari religioase sau culturale pentru a manca acest tip de carne. La nivel mondial se sacrifica anual peste 58 miliarde de gaini, alte zeci de miliarde de rate si gaste, 1.4 miliarde de porci si doar 300 milioane de bovine.
In Romania, conform unei cercetari de piata realizata anul acesta de iSense Solutions, 7 din 10 romani o utilizeaza pentru pregatirea meselor de mai multe ori pe saptamana. 93% dintre respondenti au indicat pieptul de pui la gratar ca fiind cea mai des gatita reteta de pui in gospodarie. Pe locul doi este snitelul de pui, cu o diferenta de doar 1%. Romanii si-au exprimat de asemenea o preferinta crescuta pentru tocanita de pui (91%), ciorba de pui cu taitei (88%) si supa de pui cu galuste (88%). Lista continua cu o serie de alte retete de pui: pui cu orez, ficatei de pui la tigaie, pulpe de pui cu legume la cuptor, friptura de pui cu mujdei si mamaliga, salata beuf cu carne de pui sau mancare de mazare cu pui.
Chef Liviu Balint, ambasadorul Podravka Romania, va prezinta o reteta simpla chiar daca suna sofisticat -„Coq au vin” sau, pe romaneste, „cocos in vin” – realizata cu Vegeta gust de gaina.
Pentru friptura ai nevoie de pulpele superioare si inferioare de la un cocos, precum si pieptul, 250 g sunculita, 3 linguri mari de unt, 800 ml vin rosu (in ton cu sarbatorile de iarna), 400 ml supa de pui, o lingura pasta de tomate, 2-3 frunze de dafin, un sfert de lingurita de cimbru, 3 catei mari de usturoi, sare, 2 linguri Vegeta gust de gaina, piper si 2 linguri de amidon.
Garnitura e la fel de sofisticata si se obtine din 12 cepe esalote mai mici, 2 linguri ulei, 150 ml vin rosu, 1 frunza mica de dafin, 4 tulpini patrunjel, 1 crenguta cimbru, 450g ciuperci champignon proaspete, 2 linguri de unt, una de ulei, din nou sare, jumatate lingura Vegeta gust de gaina, piper si frunze de patrunjel pentru ornat.
Sa incepem cu inceputul – mai intai spala bine cocosul si portioneaza-l! Incalzeste untul intr-o tigaie sau un wok mare si caleste putin sunculita. Dupa ce este rumenita, scoate-o din tigaie. E randul bucatilor de carne sa capete o culoare aurie pe ambele parti, in acelasi ulei. Ai ajuns in momentul acela in care ai nevoie de ajutorul de bucatar: Vegeta gust de gaina, alaturi de piper si sare vor face tot ce stiu mai bine pentru a pune in valoare gustul carnii de cocos. Adauga deasupra sunculita si lasa cam 10 minute sa se cunoasca mai bine, dupa care poti turna vinul si supa pana e totul acoperit. Asezoneaza cu cimbru, usturoi zdrobit, dafin si pasta de tomate si lasa la fiert, sub capac, pana se inmoaie carnea.
Iar acum te poti ocupa de garnitura – ceapa curatata, dar intreaga, se caleste pe ambele parti astfel incat sa ramana intreaga. Adauga peste ea 150 ml din vinul in care cocosul fierbe de zor si lasa la fiert impreuna cu condimentele. Caleste, printre picaturi, si ciupercile, intr-un dans de ulei, unt si condimente. Dupa ce si acestea capata o apetisanta culoare aurie, se adauga cepei impreuna cu carnea scoasa din vin si cu sunculita. Din amidon si putin vin in care a fiert carnea, se face un amestec pe care il vei rasturna inapoi in sosul de vin. Lasa la fiert pana se leaga si serveste-l alaturi de carne si garnitura!
Coq au vin e gata si umple casa cu mirosul lui imbatator…

Citeste si:

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply