|

Istorii secrete: AURUL, uraniul si alte COMORI furate din ROMANIA & 30 FOTO inedite

Cloșca cu Puii de Aur – tezaurul furat și descompletat
Timp de aproape un secol, comoara uluitoare descoperită în 1837 la Pietroasa a fost considerat cel mai important tezaur arheologic al lumii modern, doar găsirea relicvelor din mormântul lui Tutankhamon în anul 1923 depășind-o ca semnificație și valoare.
Valoarea tezaurului era considerabilă chiar dacă jumătate din cele aproape 40 kilograme de aur descoperite inițial fuseseră pierdute, furate sau deteriorate (de pildă, tipsia de 7,6 kilograme fusese ruptă în patru și restaurată grosolan, iar 10 piese, cântărind aproape 21 kilograme, au fost furate de la bun început și n-au mai fost recuperate niciodată). Odobescu s-a ocupat de restaurarea celor 12 piese recuperate în 1842, după cinci ani de trecere vicioasă a comorii din mână în mână (de la cei doi țărani analfabeți, Stan Avram și Ion Lemnaru, socru și ginere, care au descoperit-o, la ruda unuia dintre ei, Gheorghe Baciu, apoi la antreprenorul albanez Anastasie Tarba Verussi și, parțial, la arendașul Gheorghe Frunză Verde, după care, în urma denunțului preotului Filotei, viitor episcop, piesele ajung în proprietatea statului, rămânând multă vreme în seiful din biroul lui Mihalache Ghica, Ministru de Interne și fratele domnitorului, cu mențiunea că, totuși, două piese se „rătăcesc” la vizitiul unui alt demnitar, postelnicul Dumitrache, iar altă rudă a lui Ghica-Vodă, Alecu Ghica, ține în custodie un număr nedeterminat de piese).
În dimineața zilei de 21 noiembrie 1875, tezaurul, care era expus într-una din sălile cancelariei Senatului, a dispărut. Deasupra vitrinei în care fusese expus se putea observa o gaură în tavan, suficient de mare pentru ca un om de constituție medie să se poată strecura prin ea, ceea ce se și întâmplase de fapt. S-a dovedit că „aurul străvechi găsit în coasta Muntelui Istrița a strălucit seducător în ochii lui Grigore Pantazescu, un fost seminarist și lucrător la circ, care, pătrunzând prin acoperișul clădirii, a furat piesele. Hoțul a fost descoperit după puțin timp, obiectele tezaurului s-au recuperat, inclusiv colanul și o bucata din taler pe care Pantazescu le pierduse în zăpadă, în noaptea furtului, 19 spre 20 decembrie 1875, zăpada fiind foarte mare în București. În acest nou periplu, unele piese din tezaur au suferit alte deteriorări. Autorul furtului a stat șase ani în pușcărie și, în mod misterios, cu doar câteva zile înainte de eliberare, a fost împușcat mortal în timp ce se pare că voia să evadeze”.
Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial și nu a mai fost niciodată returnat în întregime. A fost transportat în Rusia țaristă în timpul Primului Război Mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și, ulterior, al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituită…
Pe 12 iunie 1956, lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu etc.
Pe 19 aprilie 2004, se pare că firma germană Capital Consulting a transmis către Banca Națională a României o ofertă de retrocedare a celor 93,4 tone de aur din partea Moscovei, dar BNR nu a răspuns niciodată acestei oferte, venită pe canale private, din partea Kremlinului.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Aurul, uraniul și alte comori furate din România. Noi scenarii despre marile jafuri naționale” din colecția „Istorii secrete”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Războiul petrolului s-a dat în România

În Al Doilea Război Mondial, destinul României a coincis cu destinul petrolului. Între anii 1939-1940, soarta României a fost legată şi de petrol. România trece de la neutralitatea din septembrie 1939 la nonbeligeranţa părtinitoare începând cu mai 1940, aşa cum şi industria petrolieră trecea de la o industrie acomodată statului şi cerinţelor pieţei libere capitaliste la una încorsetată de celebrul Ol Pakt semnat între Bucureşti şi Berlin la 27 mai 1940.
Importanţa petrolului românesc pentru Reich-ul lui Hitler este foarte bine arătată de estimările marelui istoric german Andreas Hillgruber . Conform analizei sale, livrările de produse petroliere ale României către cel de Al III-lea Reich, au însumat în perioada 1939 – iulie 1944 o cantitate de 11.632.000 tone. Aceasta a reprezentat o treime din consumul general al Reich-ului.
Albert Speer, ministrul Înzestrării Reich-ului, a recunoscut faptul că retragerea României din Axă la 23 august 1944, a produs o „întorsătură decisivă” în economia de război germană. Producţia de petrol a României a înregistrat ritmuri nesemnificative comparativ cu perioada imediat precedentă. Industria petrolieră românească a înregistrat evoluţii şi involuţii ca rezultat al bombardamentelor aeriene anglo-americane. Pentru Hitler, zona petrolieră Ploieşti a fost un important obiectiv prioritar de apărat.
Alianţa româno-germană a avut încă de la început la bază livrările de petrol românesc. În contextul planificării invaziei din URSS (1941), rezervele de petrol din România erau cele mai apropiate. Ieşirea României din alianţa cu Germania Nazistă la 23 august 1944, a confirmat opinia lui Hitler expusă în mesajul din 18 iunie 1941: problema petrolului românesc era şi a rămas vitală pentru Reich-ul angajat într-un război general şi total.
Dacă în primele luni din 1940, petrolul reprezenta doar 30% din totalul exporturilor României, în prima parte a anului 1941 el va ajunge la 72,8% din valoarea exporturilor.
Bombadamentele aliate asupra zonei petrolifere Ploieşti. au continuat fără pauze majore până la ieşire a României din Axă la 23 august 1944. Aşa cum este menţionat şi în documentele oficiale a principalelor organisme militare din Washington şi Londra, pentru aviaţia anglo-americană bombardarea zonelor petrolifere româneşti era o „prioritatea absolută” .
Între 1944 şi 1945, petrolul românesc a ajuns să fie important şi pentru ofensiva Armatei Roşii spre Berlin. Cantităţile imense de petrol necesare sovieticilor în ofensiva lor din Europa au ajuns să fie furnizate de România, fără ca URSS-ul să se mai obosească să aducă petrol din Caucaz. Totul a fost trecut în contul reparaţiilor de război pe care România trebuia să le plătească URSS-ului conform Convenţiei de Armistiţiu din 12-13 septembrie 1944. Dacă, iniţial, reparaţiile au fost fixate la 300 de milioane de dolari, în realitate ele au ajuns să fie aproximativ 2 miliarde de dolari.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Aurul, uraniul și alte comori furate din România. Noi scenarii despre marile jafuri naționale” din colecția „Istorii secrete”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.


Bomba atomică sovietică hrănită cu uraniul din Bihor

S-a făcut mult tam-tam în ultimii ani despre aurul moţilor şi proiectul Roşia Montană, dar s-a trecut şi se trece sub tăcere absolută faptul că în Munţii Apuseni există şi un alt zăcământ mult mai valoros, mai important şi mai strategic decât aurul sau cuprul. Este vorba despre zăcămintele de uraniu, metal extrem de preţios, mai ales pentru producţia bombelor atomice.
Pentru a intra în posesia despăgubirilor de război datorate de România Rusiei Sovietice s-a semnat la 8 mai 1945 un acord economic între cele două state prin care se înființau companiile mixte cu participație română și sovietică denumite Sovrom-uri.
Sovromcuarțit s-a creat în 1952, fiind printre ultimele societăți de acest tip. Denumirea aleasă pentru acest Sovrom avea menirea de a camufla adevăratul scop de activitate, care nu era aceea de extragere a cuarțului ci a uraniului.A furnizat 18.000 de tone de uraniu destinat proiectului Uniunii Sovietice de a-și dezvolta propria bombă atomică, aceeași cantitate putând, de pildă, să alimenteze reactoarele de la Cernavodă timp de un secol.
Muncitorii erau prizonieri politici și nu beneficiau de nicio măsură de protecție atunci când manevrau materialele radioactive. Mulți mureau din cauza iradierii. În locul lor erau aduși uneori localnici pentru a scoate uraniul din mine, dar care de multe ori nu cunoșteau pericolul la care se expuneau. Principalele exploatări erau la Ștei și Băița în județul Bihor, zone ce și în prezent suferă de pe urma reziduurile radioactive.
Trenurile lungi cu vagoane de marfă, încărcate cu minereul de uraniu scos din mină, erau trimise în URSS. Fiecare vagon avea ca paznici soldaţi sovietici înarmaţi. Tot minereul de uraniu era transportat în afara României pentru a fi procesat, la început în Estonia. Concentratul de uraniu era mai departe folosit în exclusivitate de Uniunea Sovietică.
Gheorghiu-Dej afirma că, la nivelul consumului de atunci al energiei din România, întreaga cantitate de uraniu produsă şi livrată ar fi însemnat o rezervă de 100 de ani, „dar, dacă luăm în considerare şi produsele ce rezultă din uraniu, cred că ar ajunge pentru 1.000 de ani. Aceasta, în condiţiile în care o centrală de 500 MW are nevoie de 100 de tone la încărcare şi, apoi, pentru fiecare an, de 70 de tone. Ar fi fost cea mai mare rezervă energetică a ţării noastre”, a spus liderul comunist.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Aurul, uraniul și alte comori furate din România. Noi scenarii despre marile jafuri naționale” din colecția „Istorii secrete”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply