|

PRINCIPELE NICOLAE – Teorii ale conspiratiei & 33 FOTO inedite

Micul Prinț – Când Regele Mihai apare la balcon cu un băiețel…
Aprilie 1990. După 43 de ani de exil, Regele Mihai anunţă că vrea să vină în România cu ocazia sărbătorilor de Paşte. La 11 aprilie, Guvernul îi propune să-şi amâne vizita. Autorităţile au spus atunci că deţin informaţii privind pregătirea de demonstraţii antimonarhiste care ar fi periclitat viaţa membrilor suitei regale. Regele Mihai primeşte vestea pe aeroportul din Zurich, unde se pregătea pentru îmbarcarea spre ţară. Pe 25 decembrie 1990, membrii familiei regale aterizează în România pe Aeroportul Otopeni, cu paşapoarte daneze. Autorităţile le-au acordat o viză de 24 de ore dar poliţia a organizat ulterior o ambuscadă pe autostrada Bucureşti – Piteşti. Regele Mihai şi suita sa au fost duşi sub escortă armată înapoi la Aeroportul Otopeni şi expulzaţi. Pe 23 aprilie 1992, Regele Mihai a revenit, însă, cu ocazia Paştelui, în România, cu acordul Guvernului Român. Aproximativ un milion de bucureşteni au ieșit în stradă să-l vadă…

În 1992, cu ocazia vizitei sale istorice, Regele Mihai a apărut în balconul de la Continental împreună cu nepotul său Nicolae, primul dintre descendenții săi de sex masculin (fiul Principesei Elena, cea de-a doua fiică a sa), pe atunci un copil. Românii care și-au omagiat Suveranul revenit vremelnic în țară au fost convinși că acesta este „Moștenitorul”, fiind primul descendent băiat al familiei regale.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu BoerescuPrincipele Nicolae – Teorii ale conspirației” din colecția „Regală”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Ținut departe de țară
Povestea Micului Prinț care saluta România alături de bunicul său, Regele, s-a cam împotmolit după momentul atât de dătător de speranțe din aprilie 1992. Anii au trecut și Nicolae a rămas (sau a fost ținut?) departe de România, neînvățând nici măcar limba română(!?!). Apoi, după 2007, când Casa Regală a abrogat Legea Salică și a numit Principesă Moștenitoare pe ASR Margareta (femeie și măritată cu un român fără ascendență dinastică), treptat Nicolae a fost reinclus în sistemul dinastic, devenind Principe și intrând oficial în linia de succesiune. Nicolae s-a întors în țară și a devenit parte a activităților oficiale. A devenit chiar foarte foarte popular iar asta, se pare, nu prea i-a făcut fericiți pe mulți, inclusiv pe o parte dintre rudele sale. Apoi, în vara lui 2015, sub pretextul unei posibile sarcini a uneia dintre colaboratoarele sale, Nicolae este decăzut din toate drepturile sale. Și „scandalul regal” abia începea…

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu BoerescuPrincipele Nicolae – Teorii ale conspirației” din colecția „Regală”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Departe de România și de bunicul său
Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills (1 aprilie 1985, Meyrin, Elveția) este nepotul cel mai vârstnic al Regelui Mihai I. Născut și crescut în străinătate, a vizitat România în aprilie 1992, de Paște, cu ocazia primei vizite a Regelui după exilul început în 1948.
La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală. Ulterior a participat la diverse activități publice ale familiei sale și a fost implicat în acțiuni caritabile.
Este fiul Principesei Elena a României (15 noiembrie 1950) și al profesorului doctor Robin Medforth-Mills (8 decembrie 1942 – 2 februarie 2002). Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune la tronul României conform ultimului Statut Regal din 2007. În schimb, conform ultimei Constituții Regale, cea din 1923, Nicolae era exclus de la succesiune. În anul 2009, s-a înscris la Universitatea din Londra, urmând cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, specializându-se în management, unde a absolvit în anul 2012, anul în care s-a hotărât să se dedice cauzei României preluând unele din activitățile Casei Regale.
Nicolae susţine că ultima data când s-a întâlnit cu Regele Mihai a fost în 18 septembrie 2015, după ce a fost scos din linia de succesiune. „Am vorbit cam tot timpul despre maşini, avioane. Avem mai multe pasiuni comune. Am vorbit despre asta, despre experienţe. Ce distracţii am avut eu, el. A fost fără cuvinte, am stat în pace, aşa. A fost suficient. Am vorbit un pic despre ce s-a întâmplat în august, dar el a întrebat cum e în România. Cine ar întreba asta dacă ar lua o decizie? (…)Cât am stat împreună nu am fost Rege şi Prinţ, ci bunic şi nepot, am vorbit, ne-am jucat, ne-am certat, ca o familie. Ca doi oameni”, a mai spus nepotul Regelui.
Anterior, mama lui, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, a transmis un comunicat de presă în care se declara „dezamagită şi îngrijorată” de comportamentul fiului său, după ce acesta a încercat să forţeze uşa de la reşedinţa din Elveţia a Regelui Mihai, în încercarea de a-şi vedea bunicul.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu BoerescuPrincipele Nicolae – Teorii ale conspirației” din colecția „Regală”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply