|

ROMANI celebri în America & 30 FOTO inedite

Alexandra Nechita, „Micuța Picasso”

Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, și mica Alexandra au reușit să i se alăture abia după doi ani. Alexandra a devenit cunoscută din primii ani de viaţă: a desenat de la doi ani şi a pictat în ulei de la şapte. A avut prima expoziţie la Los Angeles la numai opt ani. Operele sale sunt expuse în diferite locaţii din toată lumea şi sunt se regăsesc în colecţii private ale unor vedete precum Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Oprah Winfrey, Calvin Klein, David Letterman sau Whoopi Goldberg.
La numai 16 de an, tablourile ei se regăseau deja în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități. Cea mai scumpă pictură a Alexandrei Nechita s-a vândut cu 400.000 de dolari.
Arta creată în cantităţi considerabile, de la o vârstă foarte fragedă, apariţiile în talk-show-uri, pe afişele Galei Grammy, în lumea mondenă i-au erodat creativitatea, reclamau dezamăgiţi unii critici de peste Ocean. Apoi, absolventă a Facultăţii de Arte la Universitatea din Los Angeles (UCLA), Alexandra s-a apucat de experimente. „Am ajuns la un stadiu de confort şi lux în care pot să creez doar ce vreau”, spunea pictoriţa într-un interviu acordat Evenimentului Zilei.
La 26 de ani, şi-a cumpărat o casă alături de iubitul ei şi s-a mutat împreună cu el.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Români celebri în America” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Singurul Premiu Nobel al românilor: George Emil Palade

George Emil Palade (19 noiembrie 1912, Iași, România – 7 octombrie 2008, Del Mar, SUA), a fost un medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. În 1986, i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science pentru „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
S-a născut la Iași în 1912, într-o familie de dascăli, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu. Familia sa locuia pe stradela Sărărie.
În 1930, s-a înmatriculat ca student la Facultatea de Medicină a Universității din București. A absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.
În 1946, s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina (fosta iubită, de tinerețe, a Regelui Mihai), cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. A plecat cu soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie.
Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Români celebri în America” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

„Big Ghiță” Mureșan, povestea „Uriașului meu”
Gheorghe Dumitru Mureșan (14 februarie 1971, Tritenii de Jos, Cluj) este un baschetbalist român, fost jucător în NBA. Cu o înălțime de 2,31 m, deține împreună cu Manute Bol titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA.
Având o înălțime peste medie la vârsta junioratului, a fost remarcat de către responsabilii de la Clubul Sportiv al Universității Cluj. De aici, datorită aptitudinilor sale, jucătorul a evoluat și curând a atras atenția selecționerului echipei naționale și mai apoi echipelor din străinătate: Pau-Orthez, Washington Bullets și New Jersey Nets.
A încercat și actoria, fiind un personaj principal în filmul Uriașul meu din 1998, în care a jucat împreună cu Billy Crystal.
Recordul său pentru naționala României este de 42 de puncte, reușite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992. În 1993, a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) și două pentru New Jersey Nets (1998-2000). În sezonul 1995-1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award.
Ghiță Muresan e un om împlinit. Baschetbalistul român, stabilit de ani buni in America, are o viață de familie perfectă și doi copii de care este foarte mândru.
Este căsătorit de peste 20 de ani cu Liliana, pe care a cunoscut-o în vremea tinereții, într-un cămin de studenți. Căsnicia lui merge cum nu se poate mai bine, secretul fiind unul deloc complicat: nu pot sta certați mai mult de câteva minute. Liliana este și ea o fostă jucătoare de baschet. de-a lungul anilor, sportivul și-a ascuns cât a putut soția de ochii curioșilor. Deși este și ea înaltă, Liliana pare mignonă pe lângă uriașul Ghiță. Liliana are o înălțime de 1,81 metri.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Români celebri în America” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply