|

Manti, ravioli pe turceste

Mantî e un fel clasic turcesc, înrudit cu ravioli. Spre deosebire de ravioli, reţeta aceasta e aceeaşi de sute de ani. Mincîndu-l la o terasă, în Istanbul, în cartierul Moda, am avut senzatia ca pentru o clipă timpul s-a oprit în loc. Sosul servit are usturoi şi iaurt, fiind total diferit de sosul de roşii italienesc. Există şi varianta rapida a acestui fel (numit yalangî mantî), în care în loc de foaia de tăiţei făcută în casă, se folosesc paste mici, ca nişte melci. 

Ingrediente:

Pentru foaia de tăiţei:

2,5 căni de făină

1 ou

2 linguriţe sare

Pentru umplutura de carne:

0,5 kg de carne tocată

1 ceapă medie

1/4 legatură de pătrunjel

1/4 linguriţă de piper

1/4 linguriţă sare

Pentru sosul de iaurt:

1 cană iaurt

1/2 linguriţă sare

1 caţel usturoi

1 lingură unt

1/2 linguriţă sumac

Preparare:

Pregătiţi sosul astfel: puneţi iaurtul, usturoiul pisat şi sarea într-un castron şi amestecaţi bine.

Separat pregătiţi umplutura de carne: tocaţi ceapa, pătrunjelul şi amestecaţi-le într-un castron împreună cu carnea tocată, sarea şi piperul.

Faceţi foaia de tăiţei astfel: din făină, ou şi sare frământaţi o cocă potrivit de moale. Întindeţi o foaie ca de tăiţei din care tăiaţi patrate cu latura de circa 4cm. Puneţi puţină umplutură de carne în mijlocul fiecărui patrat, pliaţi patratul în jumatate, obţinînd un triunghi, apoi uniţi colţurile triunghiului obţinînd un fel de tortelini. Pentru a tăia foaia de tăiţei se poate folosi o maşină ca cea de făcut ravioli. Puneţi toate cochiliile de mantî pe cqre le faceţi pe o tava presărată cu făină

Când le terminaţi de făcut pe toate, fierbeţi-le timp de 10 minute. Într-un vas topiţi untul cu paprika. Puneţi bucăţile de mantî pe farfurie (cu puţin din lichidul în care au fiert). Turnaţi sosul de iaurt peste ele, apoi untul topit.

Notă: Noi nu folosim nici unt topit şi nici paprika. Peste mantî, Didi pune în farfurie sos de roşii (cumpărat de-a gata sau făcut de el, din roşii, busuioc, pastă de ardei şi usturoi). Peste sosul de roşii pune sosul de iaurt peste care presară sumac şi mentă. Rezultatul e că mâncăm fiecare câte două sau trei porţii. E unul din felurile mele preferate. Sumacul e un fel de praf maroniu cu gust acrisor (seamănă la aspect cu paprika). Se foloseşte cu precădere peste toate sosurile cu iaurt şi se poate găsi în orice magazin oriental sau cu specific arăbesc.

ADRIANA GURAU este scriitor si gastronom, corespondentul nostru special in SUA.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply