|

TRISFETITE: ce se mananca de ziua celor TREI IERARHI

Rețete de suflet – Cele mai gustoase bucate gătite în mânăstirile românești

Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și călăuzitoarea credinței ortodoxe în întreaga Românie

Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor

Reţete vechi româneşti reinventate

30 ianuarie – Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (sau, în popor, Trisfetite)
Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă la 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc îndreptarele ortodoxiei, fiind faruri pentru sufletele creștinilor răsăriteni pe timp de furtună și dezbinare.
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.
Şi Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit puterea cuvântului în chip minunat. Orator înnăscut, poet şi mare cărturar, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântătorul de Dumnezeu”, adică „Teologul”, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul său, taina Sfintei Treimi.
În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul, chemându-i pe toţi, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, la pocăinţă şi la milostenie, îmbărbătându-i şi dojenindu-i, dând ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie. A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei şi Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel.
Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă, îndurând cu răbdare numeroase neputinţe şi boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta.
Pentru spor şi pentru sănătate, la masa sărbătorească închinată treimii de arhierei se mănâncă peşte şi fructe, simboluri ale unei vieţi duhovniceşti smerite. De Trisfetite, cum i se mai spune sărbătorii de către poporeni, gospodinele fac colivă, merg la biserică s-o sfinţească şi apoi împart ofrandele cu colivă, fructe şi peşte la trei bărbaţi, în amintirea părinților și fraților dispăruți înainte de vreme. De asemenea, în ziua praznicului, pentru a afla care este ursitul lor, fetele trebuie să mănânce pâine cu sare.
La masă, de ziua cuvioșilor Învățători, se aduc bucate simple și sățioase, asemenea celor gustate cândva de cei trei smeriți păstori ai sufletelor de creștini, aidoma celor puse pe talgere în trapeza unei monahii: ardei umpluți cu urdă și mărar uscat, bulz cu hribi, cartofi cu brânză la cuptor, ghebe umplute cu brânză de burdufi, mâncare de bob sleit, gălbiori uscați reînviorați în apă călduță, puși lângă o mămăliguță în care s-au strecurat câteva fire de șofran, zacuscă de pește, legume coapte cu o pană de somn, tăiței de casă cu pește și roșii, plăcintă de pește cu legume și smântână, mere rase cu zahăr și scorțișoară, plăcinte mânăstirești cu prune sau dovleac, gutui coapte cu nuci și stafide.
…O masă cum și Sfinților Trei Ierarhi le-ar fi priit, de bună seamă!

Citiți AICI mai multe povești despre mâncarea sacră de la KERA CALITA. Locanta Jaristea!

Puteti comanda cărți de Aurora Nicolau a.k.a. Kera Calița la INTEGRAL:
- – Bucătăria Balkaniei
- Tainica inimă a Bucurescilor
Puteți comandaCĂRȚI cu aceeași tematică AICI: www.eintegral.ro

OFERTĂ SPECIALĂ!

Pachet Sfinți, Duhovnici și Mărturisitori români I

Pachetul conține 7 cărți – numai 70 lei!

1. Părintele Galeriu – Predicatorul de foc;

2. Sava Gotul de la Buzău – Martirul credinței;

3. Mari duhovnici români: de la Părintele Stăniloae la Ieromonahul Iustin Marchiș;

4. Nicolae Steinhardt, marea convertire;

5. Sfântul Nicodim de la Tismana;

6. Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Curățenia mărturisitoare;

7. Monseniorul Ghika, un aristocrat în Gulagul Valah

Pachet Sfinți, Duhovnici și Mărturisitori români II

Pachetul conține 8 cărți – numai =80 lei!

1. Sfântul Ierarh Dosoftei;

2. Sfinții Mucenici de la Niculițel;

3. Cuviosul Daniil Sihastrul;

4. Moaște și locuri de pelerinaj în România și în țările din jur;

5. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;

6. Ștefan cel Mare și Sfânt;

7. Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și călăuzitoarea credinței ortodoxe în întreaga Românie;

8. Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply