|

MĂRȚIȘOARE feminine neprețuite! 33 FOTO de 1 Martie!

Plăcerile păcătoase ale gastronomiei


Se spune că, odată, Soarele a coborât pe Pământ, într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să salveze Soarele. Atunci, mai mulţi pământeni au hotărât să-l conducă pe tânăr şi, astfel, i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu. Drumul tânărului a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Zile întregi s-au înfruntat voinicul şi zmeul, până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul a eliberat Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se stingea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
OFERTĂ!

Pachet Poveștile Jariștei – 3 volume – 150 lei (preț inițial: 180 lei)!

Pachetul conține cărțile

1. Bucătăria Balkaniei

2. Tainica inimă a Bucurescilor

3. Plăcerile păcătoase ale gastronomiei

Puteți comandaCĂRȚI cu aceeași tematică AICI: www.eintegral.ro
Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit ființelor dragi pe 1 Martie, a primit de-a lungul timpului înțelesuri felurite, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii câmpurilor și grădinilor.
Mărțicul se prinde în piept sau la mână înainte de răsăritul Soarelui, în zorii zilei. Firicelul de ațică sau mătase albă semnifică voința bărbatului de a urni din nou Pământul încremenit în gerul iernii, iar cel roșu, împletit cu acesta, este iubirea ce se revarsă din sufletul femeii și dă rod semințelor primăverii. Astfel, vara se împacă cu iarna, căldura se întrepătrunde cu frigul, iar peste toate domnește iubirea creând o însoțire fertilă.
Se prea poate ca, în vechime, sărbătoarea Mărțișorului să fi fost de fapt revenirea la viață a Naturii după Marele Potop pomenit în Biblie. De asemenea, se spune că femeia (sau bărbatul!) care poartă mărțișorul mai multe zile la rând între 1 și 9 martie va avea noroc pururea peste an. În alte părți, se poartă fie toată luna martie, fie până la Florii, fie până la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, fie până când se aude cucul cântând întâia oară, fie până la zărirea primilor pomi înfloriți, bunăoară cireșii. Pentru acel om, toate celelalte anotimpuri vor fi precum primăvara, pline de speranță și de bucuria noilor începuturi, menite să aducă harul în căminul și gospodăria sa.
Credințele din bătrâni dăruiesc mărțișorului puteri deosebite. Simbolul din piept sau de la încheietura mâinii are puterile unui talisman. Poartă noroc și apără de Forțele Răului. Ferește de pârjolul razelor orbitoare ale soarelui de primăvară. Ține deoparte bolile și deochiul. De aceea, dacă șnurul se prinde la încheietura mâinii, neapărat el trebuie potrivit într-un nod, care va ține necazurile departe de tine. Oamenii din popor mai ştiu ca mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca o jucărie.
În unele locuri păstrătoare cu evlavie ale tradiției, precum în obcinile bucovinene, femeile trebuie să poarte la gât, agățate de șnurul mărțișorului împletit roșu cu alb, bănuți de aur sau de argint. În vremurile de odinioară, această monedă trebuia purtată timp de 12 zile, după care era folosită pentru a cumpăra o felie de brânză albă, dulce și frumoasă. Astfel, fata care a purtat acel mărțișor fermecat avea să fie dulce și frumoasă tot timpul anului, păstrând chipul luminos și neted vreme îndelungată.
OFERTĂ!
Pachet LOVE – 10 cărți – 100 lei!
Livrare gratuită pentru toți îndrăgostiții!
Pachetul conține:

1. Povești de dragoste și război în Bucovina „Grădina Imperiilor”;

2. Iubirile știute și mai puțin știute ale Regilor, Principilor și Principeselor României;

3. Născută să iubească: Maria – Cea mai frumoasă Regină a României;

4. Nunțile regale de la Carol I la Principele Nicolae;

5. Elena Lupescu – o biografie care iese din comun și obsesiile lui Carol al II-lea;

6. Și principii iubesc câteodată… Povești de dragoste din Carpați până la Viena;

7. Iubirile pătimașe ale Casei Regale. Regina Maria, Carol al II-lea, Prințul Nicolae;

8. Româncele pe care le-au iubit regii din lumea întreagă;

9. Povești de iubire și drame amoroase dintr-un trecut pasional;

10. Iubirile lui Bălcescu și alte istorii romanțate ale pașoptiștilor
Răspândit în toate zonele ţării, mărţigușul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar Simion Florea Marian arată – în opul său Sărbătorile la români – că amuleta de argint este aninată mai cu seamă la gâtul copilandrilor. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur, era numită mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. Mărțișorul nu se aruncă niciodată, asemenea vreunei podoabe nefolositoare. Copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. De aceea, la începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor românești, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În alte locuri, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi povestea: „…La început, atunci când va fi fost acest început, mărţisorul nu era mărţisor şi poate că nici nu se chema așa, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului înca înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primavara le pătează pielea şi că pentru asta nu era niciun leac. Cărturăresele de pe vremuri, făcând farmece, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase rasucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. …Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţisor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zimţii de marț. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, întelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi”.
Din vremurile vechi a fost lăsat ca de 1 Martie să nu se muncească, ci să se prăznuiască, mesele oamenilor de bună credință trebuind să fie bogate precum recoltele anului. Simbolic, firul roșu împletit cu alb se lega de scaunele mesenilor sau se atârna de codițele fructelor păstrate peste iarnă și aduse pe tipsii la sfârșitul mesei. Mai multe detalii vă oferă KERA CALIȚA!

1 Martie 2019 se sărbătorește și la Jariștea Locantă!

Mezelic

biftec tartar migălit pe cruton
unt de sardele bătut cu destoinicie
rulou de caşcaval împopoțonat cu struguri
brânzică din Peloponez stropită cu olio din Creta
piept de raţă afumat cu surcele de vișin și fag
drob de ficăţei de curcan îndopat cu semințe
terină de iepure cu fructe confiate
măsline şi vegetale felurite

Felul II
jumări de somn cu mămăligă și cremă aiuritoare de usturoi
sau
pulpă de rață cu varză albă călită, mămăligă și ciușcă de ardei iute
Cofet
Tort de ciocolată cu înghețată de vanilie

Spectacol
Taraful Crailor de Curtea Veche
Muzică mexicană cu Ana Maria Petre și Freddy Camacho
Steaua muzicii maramureșene Ionuț Sidău
Trubadurul Doru Tufiș
Gurista Gabrielle Haraza

Tacâmul și distracția sunt prețăluite la 100 de bănuți de argint curat.

Citeste si:

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply