|

BUDINCA de CARTOFI cu afumătură în versiune DeliBake

Vă spuneam zilele trecute că tocmai am schimbat arsenalul de bucătărie, trecând pe modul Tefal: Resource & DeliBake.
Cum am găsit un pic de timp liber, m-am apucat să și gătesc ceva bun. În fapt, ceva potrivit pentru vremea mohorâtă de afară, ceva care să îmi bucure sufletul. Atunci când ajung în asemenea situații, există remediul minune pentru tristețe și melancolie – cartofii. Sunt alimentul meu preferat! Nu trufele, nu stridiile, nu caviarul – …cartofii! Cartofii în orice stare de agregare.
Există o prejudecată culinară care spune că, în general, în formele de copt se fac deserturi dulci, pandișpanuri sau tarte. Nu-i adevărat! Eu prefer mâncărurile sărate, așa că astăzi am purces la alcătuirea unei budinci de cartofi cu afumătură. Am ales cartofii scoși din grădină, i-am curățat, spălat și fiert superficial în apă cu sare și cu praf de usturoi. Apoi, i-am pus într-una din noile mele forme de copt DeliBake, una dreptunghiulară, pe care profanii ar crede că poate fi folosită doar la chec sau cozonac. Printre cartofi, la distanțe egale, am aranjat felii generoase de kaizer afumat. După care am potopit totul cu cașcaval afumat ras, am turnat amestecul de ouă de țară bătute bine cu iaurt gras grecesc și ademenite cu un pic de boia dulce, am scuturat un pic forma ca ingredientele să se așeze cât mai natural și am dat budinca la cuptor, la 180 de grade. După 35-40 de minute, era gata rumenită! O rețetă extrem de simplă dar întotdeauna aducătoare de confort spiritual…

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply