|

O nouă viziune asupra BURGERILOR – bunătăți la cuptor!

Cum bine știți din articolele postate în ultimele săptămâni, mi-am schimbat arsenalul de bucătărie, trecând pe modul Tefal: Resource & DeliBake.
De asemenea, recent, vă spuneam și că există o prejudecată culinară care spune că în formele de copt se fac numai deserturi dulci, pandișpanuri sau tarte. Este adevărat dar numai până la un punct! Eu fac în ele și mâncăruri sărate sau condimentate, precum acea budincă de cartofi cu afumătură, pe care am dichisit-o într-una din noile mele forme de copt DeliBake, una dreptunghiulară, pe care profanii ar crede că poate fi folosită doar la chec sau cozonac.
De data aceasta, însă, am ales forma mare de copt DeliBake de la Tefal, fiindcă vreau să fac – și nu pe grătar, în stilul clasic! – niște burgeri de Black Angus la cuptor, înconjurați de multe legume – broccoli și conopidă în special, dar și ceapă roșie și boabe de porumb dulce. Acest vas de copt din oțel carbon de înaltă calitate și având un înveliș antiaderent excepțional îmi ușurează mult munca, economisind semnificativ timpul de pregătire. Practic, nu trebuie decât să aranjez echilibrat legumele în tavă, să dispun burgerii de vită de rasă simetric, să sprayez compoziția cu ulei de măsline și să presar un mix proptiu de condimente care conține pulberi de piper verde, ardei iute, sare de mare și ienibahar. Apoi, bag în cuptorul preîncălzit și las la foc mediu o jumătate de oră, la jumătatea intervalului întorcând burgerii pe cealaltă parte, ca să se coacă uniform. Asta-i tot!!! Era să uit, în ultimele cinci minute de coacere lentă adaug și câteva steluțe de piureu de cartofi „duchesse”, iar la servire pun pe burgeri câte o lingură de pastă de tomate (făcută astă-vară din roșiile din grădina mea de la țară).
…Este simplu să faci bunătăți la cuptor dacă te ajută nu doar ingredientele de calitate, ci și forma de copt! De aceea, eu optez pentru DeliBake de la Tefal.
…Iar în curând vin Sărbătorile, când – da! – voi face și cozonac, chec, pandișpan și alte minunății!

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply