|

RENEE ZELLWEGER – dieta pentru OSCAR la 50 de ani / Galerie 30 FOTO spectaculoase

Renée Zellweger este una dintre surprizele ultimului an, în cinematografie. Îndrăgită la Hollywood pentru rolul din seria de comedii „Jurnalul lui Bridget Jones”, actrița a intrat într-un con de umbră în 2014, după ce a apărut complet schimbată, cel mai probabil în urma unor intervenții estetice, scrie Libertatea.
Ultimii ani au fost foarte săraci în roluri pentru actrița care în aprilie va împlini 51 de ani. După 4 filme făcute în 2009 și unul în 2010, Renée Zellweger n-a mai apărut în nicio producție cinematografică până în 2016! A circulat ipoteza că tocmai lipsa ofertelor ar fi împins-o să apeleze la chirurgia estetică, un chip nou, proaspăt reprezentând o șansă în plus la castinguri. A fost însă invers. Perioada de pauză s-a extins, după ce vedeta a apărut cu chipul complet schimbat. Reacția industriei filmului a fost una de respingere.
Alfabetul mâncării sănătoase
Rețete de suflet – Cele mai gustoase bucate gătite în mânăstirile românești
2017 și 2018 i-au adus câte o colaborare, ambele au trecut însă neobservate. Abia anul trecut, vedeta a avut norocul ca, pe lângă un rol într-un serial TV, să ia castingul pentru „Judy”, filmul care spune viața legendarei Judy Garland. Doar un pic de machiaj a trebuit ca Renée să se transforme în Judy, voce știm că are – a jucat în premiatul musical „Chicago” -, iar regizorul Rupert Gold a avut încredere să-i dea rolul pe mână. Oscarul pentru rolul principal din „Judy” e al doilea din cariera lui Renée Zellweger. În 2004, actrița a luat trofeul la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”, pentru rolul din „Cold Mountain”.
Pentru a juca in filmul “Jurnalul lui Bridget Jones”, Renée Zellweger a fost nevoita sa se ingrase in jur de 10-11 kilograme. Ea a reusit asta avand o dieta hipercalorica formata din peste 20 de gogosi pe zi, hamburgeri cu cartofi, milkshake-uri, pizza si paste. Daca vi se pare ceva cunoscut in meniul de mai sus, atentie mare la randurile de mai jos! Cum a slabit actrita 11 kg De indata ce s-au terminat filmarile la filmul in cauza, Renée s-a pus pe slabit. Dieta pe care a urmat-o ea se intinde pe 24 de zile, pe parcursul carora ai voie sa iei cate mese vrei si sa mananci la orice ora iti convine, cu singura conditie de a te limita la alimentele permise. Nu uita ca rezultatele difera de la persoana la persoana, dar se recomanda sa se combine dieta cu activitatea fizica. Alimentele permise in dieta sunt carnea (vita, porc, miel, rata), legumele (salate, rosii, castravetii, varza proaspata sau murata, ceapa, spanacul, etc.) sau pestele. Poti adauga la salate sare, otet, ulei, piper, dar fara sosuri. Toate modalitatile de a gati alimentele de mai sus sunt permise cu exceptia prajitului. De asemenea, poti bea cafea, ceai sau apa minerala, dar neindulcite nici cu zahar sau miere. Dupa a 6-a zi a dietei poti bea un pahar de vin.
1. A renunțat complet pentru o perioada la paine, cartofi, alimente cu faina, orez, mazare, fasole, naut, carne prajita, soia, paste, nuci, carnati, lapte, smantana, branza, cascaval, branza afumata sau topita, iaurt, margarina, unt, dulciuri, zahar, ciocolata, covrigei, chipsuri, produse care contin soia, inghetata si fructe.
2. Ce a mâncat? Peste, inclusiv peste la conserva, carne de toate felurile, fiarta, la cuptor sau fripta, in niciun caz prajita, salate si legume. De asemenea, a mai consumat din cand in cand cate un ou. La salate a adaugat ulei de masline, piper, sare sau otet.
3. A băut numai cafea, ceai si apa minerala, fara sa adauge vreodata miere, zahar sau alt indulcitor. Dupa 6 zile de dieta si-a permis sa bea un pahar de vin rosu.
4. A făcut foarte multe exercitii fizice, corpul ei fiind, dupa cum se poate vedea in poze, destul de transformat.
Alimentele care nu sunt permise: paine, cartofi, faina, orez, fasole, carne prajita, soia, paste, nuci, carnati, zahar, dulciuri, fructe, inghetata si toate produsele lactate ca laptele, branza, smantana, unt. Atentie ! Daca ai intrerupt dieta lui Renée Zellweger chiar si pentru o zi, mancand alimente care nu sunt permise, va trebui s-o iei de la inceput. Poti urma dieta in 2 cicluri de cate 24 de zile, intre care iei o pauza de 2-3 saptamani pe parcursul carora este de dorit sa mananci disociat. Dupa ce ai terminat dieta, de asemenea, este bine sa mananci disociat circa 2 luni pentru a-ti mentine rezultatele. In timpul dietei ar trebui sa iei urmatoarele vitamine si minerale: C, E, calciu, magneziu. Cand iti atingi greutatea dorita, te poti opri din dieta, conform specialiștilor (vezi și aici).
Puteți comandaCĂRȚI cu aceeași tematică AICI: www.eintegral.ro

- Bucătăria Balkaniei

- Rețete vechi românești reinventate

- Matache Măcelaru. Rețete cu dichis de altădata
Reţete vechi româneşti reinventate

Retete vegetariene cu „gust” de carnePachet cărți Bucătărescu I numai 70 lei – 7 titluri!

1. Matache Măcelaru ‒ Rețete cu dichis de altădată;

2. Reţete vechi româneşti reinventate;

3. Retete vegetariene cu „gust” de carne;

4. Retete la gratar „altfel”;

5. Retete exotice cu peste si fructe de mare „pe gustul românilor”;

6. Rețete de Paște reinterpretate;

7. Alfabetul mâncării sănătoase

Pachet cărți Bucătărescu II numai 70 lei – 7 titluri!

1. Cel mai trăznit manual de gătit pentru copii;

2. Confesiunile unui bucătar fericit;

3. Terapia culinară cu bere;

4. Marea carte a murăturilor;

5. Cartea de bucate de Post;

6. Rețete de suflet – Cele mai gustoase bucate gătite în mânăstirile românești;

7. Pomana porcului și alte secrete ale bucătăriei de Crăciun

Citeste si:

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply