|

DIETA FERICIRII practicată de MIHAELA RĂDULESCU – așa a slăbit 32 kg! Galerie FOTO

La 49 de ani, Diva de la Monaco are o un corp de invidiat. Nu are niciun pic de celulită și are un abdomen perfect plat. Mihaela Rădulescu este foarte atentă la ceea ce mănâncă, iar aceasta face și foarte mult sport. Deși acum are o siluetă trasă prin inel, vedeta a avut probleme cu kilogramele atunci când a rămas însărcinată cu băiatul său, Ayan. La vremea respectivă, Mihaela Rădulescu luase în greutate 32 de kilograme. ‘Cred că mi-am câştigat dreptul de a vorbi despre siluetă, diete şi soluţii de slăbit miraculoase, de vreme ce ambalajul meu a suferit o modificare substanţială de la sarcină. Cele 32 de kilograme pe care le aveam în plus, dobândite prin indolenţa de a mânca fără noimă, de bucurie că eram gravidă şi că aveam o sarcină fără probleme, mi-au schimbat întreaga abordare a… frigiderului, aragazului sau a dulapurilor cu provizii gospodăreşti. După ce a trecut euforia sarcinii şi minunea alăptatului (care, la mine, a durat sase luni), am realizat că… eram nu numai o mamă fericită, ci şi o… grasă nefericită. Toată viaţa făcusem sport de performanţă (gimnastică) şi nu refuzasem nici o provocare la alte întreceri sportive. Singurul capitol la care n-am avut nici o reclamaţie de când mă ştiu fusese silueta mea, corpul atletic, bine proporţionat, şi dinamismul cu care mă mişcam. Cu 32 de kilograme în plus, gazela din mine semăna mai mult cu o raţă legănată, ca să nu spun… balenă eşuată’, a declarat Mihaela Rădulescu pentru Viva!.
Retete vegetariene cu „gust” de carne;
Alfabetul mâncării sănătoase
Diva de la Monaco a apelat la ajutorul specialiștilor și a ascultat cu sfințenie ceea ce i-a recomandat doctorul. „Mâncam exact ce-mi recomandase doctorul, fără nici o excepţie, făceam sport zilnic şi simţeam, destul de palid la început, că sunt pe drumul cel bun. Când mi-a spus să nu mă mai urc pe cântar zilnic, ci o dată pe săptămână, am căpătat şi mai mult curaj, căci kilogramele se topeau amical. Cât despre disciplina şi ambiţia mea, admit că n-au fost niciodată mai performante’, a mai spus vedeta. Mihaela Rădulescu recomandă tuturor femeilor o dietă destul de simplă. Vedeta mănâncă des și puțin, iar seara nu mănâncă alimentele grele. De asemenea, Mihaela Rădulescu a renunțat și la prăjeli. ‘Cea mai buna dieta e aia in care esti fericit, mananci ce-ti place, te simti bine, iubesti daca iti dau mana si soarta si.. atat. Eu nu ma abtin de la nimic. Mananc mult mai des si mai putin, asta e singura forma de disciplina alimentara. Dar cand vine o nenorocire culinara, nu pot sa ma abtin. (…) Am inteles demult ca prajelile in ulei nu fac bine, ca masa de seara trebuie sa fie lejera si devreme, ca gustarile dintre mese te fac sa mananci mai putin si ca la masa trebuie sa stai pe indelete, daca tot are nevoie creierul de 20 de minute ca sa inregistreze senzatia de satietate. Stiu sigur ca-mi face bine sa beau multa apa si niscaiva ceaiuri, stiu sa ma abtin de la dulciuri si rontaieli, pretuiesc orice aliment neincarcat cu ingrasaminte sau pesticide’, a mai spus prezentatoarea TV.
Multe povești inedite în cartea lui Dan-Silviu BoerescuSanda Marin. Viața ca o carte de bucate” din colecția „Destine controversate, editată de Integral, disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

RETETE VECHI:Bucataria Balkaniei

Reţete vechi româneşti reinventate
„Acum, mai mult ca niciodată, sunt mult mai atentă la ce mănânc. Până acum, făceam doar sport şi duceam o viaţă foarte disciplinată, fără nopţi pierdute, fără alcool. De câţiva ani, am înţeles că şi alimentaţia cântăreşte greu în această ecuaţie şi că, oricât de bună ar fi moştenirea genetică, trebuie susţinută cu o alimentaţie sănătoasă, minimalistă, dar nutritivă, cu un supliment de vitamine care trebuie luate doar după sfatul specialistului.
Aşa că mi-am “redecorat” frigiderul pe interior – arată mult mai verde, dar şi cu ouă, lactate, brânzeturi, peşte, fructe şi multe lichide. Şi am reuşit să antrenez şi copilul în acelaşi ritm culinar sănătos. Nu avem “junk food” în casă, sub nici o formă şi încerc, pe cât posibil, să nu consume aşa ceva decât atunci când chiar nu are încotro şi îi e foame… în deplasare. Are voie dulciuri, dar le preferăm amândoi pe cele făcute în casă sau îngheţata şi ciocolata. Micul dejun e masa cea mai copioasă şi… mai de familie. Mă trezesc mereu prima, fac sucuri de fructe, pregătesc ouăle aşa cum le mănâncă fiecare, pun masa şi de multe ori mă ajută şi fiul meu. Mănânc ouă aproape zilnic (fierte în coajă sau în apă cu oţet), beau lapte sau iaurt de capră, îmi fac un cocktail din toate fructele pe care le am prin casă, la care adaug câteodată şi un gălbenuş de ou.E singura masă la care mănânc pâine, de cele mai multe ori prăjită, dar mereu din cereale integrale. Îmi iau vitaminele (aici n-aş detalia, pentru că nu vreau să ia nimeni la întâmplare pastile, ci să consulte un nutriţionist înainte) şi-mi fac programul de sport. Mănânc fructe când mă apucă foamea, iar la prânz aleg între supă, peşte sau salate, rareori o carne albă, doar la grătar. Nu mănânc sosuri şi nu pun în salate decât ulei de măsline. Mai iau o gustare după-masă: ori sunt legume crude (morcov, conopidă, ciuperci, anghinare, roşii, ardei, avocado) ori e o îngheţată de ciocolată, de la care nu mă pot abţine vara. Seara, mănânc cam în acelaşi registru, dar foarte puţin şi beau câte un ceai verde sau de iasomie. Beau multe lichide, mai ales apă, doar o cafea dimineaţa şi niciodată alcool. Cred cu tărie că o astfel de alimentaţie e în primul rând sănătoasă şi abia apoi benefică pentru ten, siluetă, păr, tonus. Nu cred în diete drastice, nici în înfometare, nici în pastile de slăbit. Cred că ajunge să-ţi antrenezi ambiţia pentru a te abţine de la excese, grăsimi, dulciuri prea multe. Şi mai cred în oglinda în care e bine să te priveşti foarte realist: nu toată lumea poate avea un trup perfect, dar oricine poate avea o sănătate bună, un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant” a mai spus Mihaela într-un interviu pentru CSID.ro.

Citeste si:

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply