„Războaiele bananelor” din America Centrală și Caraibe
Caraibele și America Centrală au reprezentat mereu o zonă de interes maxim pentru Statele Unite, care nu au ezitat niciodată să intervină militar în aceste zone. Banana Wars au fost o serie de acțiuni militare ale SUA îndreptate împotriva unor țări și teritorii din America Centrală și zona Caraibelor, efectuate între 1898 – 1938. Războaiele bananiere au început cu războiul hispano-american din 1898, care a adus Statelor Unite controlul asupra Cubei și Puerto Rico, și s-au finalizat în 1934 o dată cu retragerea trupelor americane din Haiti și începutul „politicii de bună vecinătate” a administrației Roosevelt. Anterior, însă, au avut loc separarea Panama de Columbia (1903), ocupația americană din Nicaragua (1912-1933), Haiti (1915-1934) și Republica Dominicană (1916-1924), precum și numeroase intervenții în Honduras (1903, 1907, 1911, 1912, 1919, 1924 și 1925).
Intervențiile militare au fost efectuate în primul rând de Corpul de Pușcași Marini al Statelor Unite, care a dezvoltat și un manual, Small Wars Manual (1921) bazat pe experiențele lor. Ocazional, Marina a oferit sprijin, dar au fost dislocate și trupe din Armata Statelor Unite.
Motivațiile SUA pentru conflicte au fost în mare parte economice. Termenul „Războaiele bananelor” a fost inventat mult mai târziu, fiind legat de evocarea intereselor comerciale ale SUA în regiune. Americanii au încercat să-și mențină sfera de influență și să asigure securitatea Canalului Panama (care a fost deschis în 1914). Statele Unite construiseră recent Canalul Panama pentru a promova comerțul global și a-și mări puterea navală. Companiile americane, precum United Fruit Company, avuseseră, de asemenea, mize financiare importante în producția de banane, tutun, trestie de zahăr și alte mărfuri în Caraibe, America Centrală și nordul Americii de Sud.
Toate poveștile despre „războaiele bananelor” duse de SUA le găsiți în volumul Războaiele președinților americani, apărut la Editura Neverland, în colecția Președinții Americii, care mai cuprinde Marile secrete ale președinților americani, Iubirile președinților americani, Aventurile președinților americani, Averile președinților americani, Ciudățeniile președinților americani, Pasiunile și hobby-urile președinților americani și Miau-miau la Casa Albă. Animalele de companie ale președinților americani.
În 1903, Panama s-a desprins din Republica Columbia, susținută de guvernul SUA, în timpul Războiului de O Mie de Zile. Tratatul Hay–Pauncefote a permis SUA să construiască și să controleze Canalul Panama. În 1903, Statele Unite au stabilit suveranitatea asupra zonei Canalului Panama. După războiul hispano-american, SUA au pus mâna pe Cuba și Puerto Rico în 1898. În decembrie 1899, președintele american William McKinley l-a declarat pe Leonard Wood, general al armatei Statelor Unite, ca deținător al puterii supreme în Cuba. Insula a fost ocupată de SUA din 1898 până în 1902, sub conducerea lui Wood ca guvernator militar, și din nou din 1906 până în 1909, 1912 și din 1917 până în 1922, apoi, sub rezerva îndeplinirii condițiilor Tratatului cubano-american (1903) până în 1934.
În Republica Dominicană, intervențiile militare au avut loc în 1903, 1904 și 1914, țara fiind ocupată de SUA din 1916 până în 1924. Haiti a fost ocupată de SUA în perioada 1915–1934, ceea ce a condus la crearea unei noi constituții haitiene în 1917, care a instituit modificări care includeau sfârșitul interdicției anterioare asupra proprietății funciare de către non-haitieni.
Toate poveștile despre „războaiele bananelor” duse de SUA le găsiți în volumul Războaiele președinților americani, apărut la Editura Neverland, în colecția Președinții Americii, care mai cuprinde Marile secrete ale președinților americani, Iubirile președinților americani, Aventurile președinților americani, Averile președinților americani, Ciudățeniile președinților americani, Pasiunile și hobby-urile președinților americani și Miau-miau la Casa Albă. Animalele de companie ale președinților americani.
Nicaragua a fost și ea ocupată de SUA aproape continuu din 1912 până în 1933, după debarcări intermitente și bombardamente navale în deceniile anterioare.
Implicările militare ale SUA în Mexic din această perioadă au avut aceleași cauze comerciale și politice generale, dar reprezintă un caz special. Americanii au dus războiul de frontieră cu Mexicul din 1910-1919 din motive suplimentare: pentru a controla fluxul de imigranți și refugiați din Mexicul revoluționar (pacificos) și pentru a contracara raidurile rebelilor pe teritoriul SUA. Cu toate acestea, ocuparea Veracruz din SUA din 1914 a fost un exercițiu de imagine, o demonstrație de forță și nu o problemă a integrității frontierei; avea ca scop întreruperea aprovizionării cu muniții germane către guvernul liderului mexican Victoriano Huerta, pe care președintele SUA Woodrow Wilson a refuzat să îl recunoască. În anii anteriori Primului Război Mondial, SUA au fost, de asemenea, atenți la echilibrul regional de putere în raport cu Germania, care a înarmat și consiliat guvernul mexican. De două ori în timpul Revoluției Mexicane, armata SUA a ocupat Mexicul: în timpul ocupării temporare a Veracruzului în 1914 și între 1916 și 1917, când generalul american John Pershing a răscolit țara în căutarea lui Pancho Villa.
Honduras, unde United Fruit Company și Standard Fruit Company au dominat exportul de bananelor și căile ferate asociate, a cunoscut invazia trupelor americane în 1903, 1907, 1911, 1912, 1919, 1924 și 1925. Scriitorul O. Henry a inventat termenul „republică bananieră” în 1904 tocmai pentru a descrie situația din Honduras.
Prima companie care a încheiat un acord cu guvernul din Honduras a fost Vaccaro Brothers Company (Standard Fruit Company). Compania Cuyamel Fruit i-a urmat apoi exemplul. United Fruit Company a încheiat, de asemenea, contracte cu guvernul prin intermediul filialelor sale, Tela Railroad Company și Truxillo Rail Road Company. Un astfel de contract implica cel mai adesea drepturi exclusive asupra unor mari suprafețe de teren agricol și de plantații în schimbul construirii de căi ferate în Honduras. Producătorii de banane din America Centrală (inclusiv cei din Honduras) „au fost afectați de boala Panama, o ciupercă-parazit (…) care a distrus producția în regiuni mari”. De obicei, companiile abandonau plantațiile decimate și distrugeau căile ferate și celelalte utilități folosite, astfel încât schimbul de servicii între guvern și companii nu putea fi întotdeauna respectat. Scopul final al contractelor era controlul total al comerțului cu banane de la producție până la distribuție. După caz, pentru atingerea obiectivelor lor, companiile au finanțat luptătorii de gherilă, campaniile prezidențiale și guvernele.
În Hondurasul britanic (Belize, acum) situația era semnificativ diferită. În ciuda faptului că United Fruit Company a fost singurul exportator de banane și compania a încercat, de asemenea, să manipuleze guvernul local, țara nu a suferit instabilitatea și a evitat violentele conflicte armate pe care le-au trăit vecinii săi.
Toate poveștile despre „războaiele bananelor” duse de SUA le găsiți în volumul Războaiele președinților americani, apărut la Editura Neverland, în colecția Președinții Americii, care mai cuprinde Marile secrete ale președinților americani, Iubirile președinților americani, Aventurile președinților americani, Averile președinților americani, Ciudățeniile președinților americani, Pasiunile și hobby-urile președinților americani și Miau-miau la Casa Albă. Animalele de companie ale președinților americani.
