|

OPERATIUNI SECRETE ale unor puteri străine în ROMANIA & 30 FOTO inedite

KGB în România, poveste fără de sfârșit

Scena Revoluției din Decembrie 1989 a fost doar una dintre cele pe care au evoluat agenții unor puteri străine, încercând și, uneori, reușind să influențeze evenimente epocale din istoria noastră, în care oamenii cu dublă sau multiplă comandă, reprezentând interesele imperiilor vecine – în special ale Rusiei – au ajuns foarte aproape sau chiar în vârful piramidei politice autohtone.
De la misiunea agentului dublu (otoman și țarist) Manuc Bey în România, încheiată cu răpirea Basarabiei în 1812, la evenimentele din decembrie 1989, agenții Imperiului Rus (din Ohrana dar nu numai!) și, apoi, ai Uniunii Sovietice (NKVD, GRU, KGB etc.) – toți au folosit România ca teren de antrenament și, în egală măsură, de operațiuni strategice.
Atentatul de la Senat din 1920 a fost o primă încercare a nou instalatei puteri sovietice de influențare a vieții politice românești. Acțiunea violentă a straniilor provocatori cu bombă nu urmărea, probabil, în afara destabilizării temporare a climatului socio-politic al României reîntregite (și care recuperase Basarabia furată în 1812!), vreun alt scop decât acela de testare a reacției autorităților de la București în fața unei astfel de situații.
Atentatul din Senatul României din 1920 a fost înfăptuit, la 8 decembrie 1920, prin instalarea și amorsarea unei bombe artizanale, de către un grup terorist de extremă stângă. La 8 decembrie 1920, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, au pus la cale un atac terorist cu bombă artizanală plasată în sala Senatului României. Goldstein era șeful unui grup anarhist-terorist condus de Abraham Grinstein, șeful serviciului de terorism cu sediul la Odessa.
Deflagrația i-a ucis pe Ministrul Justiție, Dimitrie Greceanu, decedat la spital, și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost și răniți printre care președintele Senatului, generalul Constantin Coandă (tatăl inventatorului Henri Coandă), episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu.
Atentatul a dus la condamnarea comuniștilor în Procesul din Dealul Spirii și la interzicerea Partidului Comunist.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Operațiuni secrete ale unor puteri străine în România” din colecția „Istorii secrete”, editată de Integral , disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Operaţiunea „Autonomous”

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943, Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta Operaţiunea Autonomous. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere 1Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a căsătorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth Walsh, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey, ea însăși o agentă pentru viitorul serviciu MI6,
Însoțitorul britanic al lui de Chastelain în misiunea din ’43-’44 era căpitanul Ivor Porter. Ofițerul fusese deja în România timp de un an, cu acoperirea de asistent la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursul de limba şi literatura engleză, pentru ca apoi, după 23 august 1944, să devină ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945.Cel de-al treilea membru al grupului, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la Primul Război Mondial, apoi emigrase în Anglia. Până la 23 august 1944, cei trei au fost „prizonieri de lux” în apartamentul de serviciu al șefului Jandarmeriei Române, generalul Constantin Z. „Piki” Vasiliu, din sediul instituției de pe Ștefan cel Mare, și au intermediat negocierile Guvernului Român cu Marea Britanie, pe una dintre liniile folosite.
Cei trei se bucurau de notorietate și chiar de o oarecare celebritate în România, încă de dinainte de a fi fost parașutați, dacă ne gândim la simplul fapt că au vrut să o recruteze și pe …Maria Tănase ca agent secret al Intelligence Service.

Borșul rămâne o licoare magică: https://www.comentator.ro/fusion/907-13-retete-de-bors-din-gastronomia-veche-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-4-galerie-foto

Budincile de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/924-7-feluri-de-budinca-retete-vechi-si-galerie-foto

Poporul român – un mare iubitor de brânză: https://www.comentator.ro/fusion/921-un-popor-mare-iubitor-de-branza-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-5-galerie-foto

Toate rețetele mari de clătite: https://www.comentator.ro/fusion/890-totul-despre-clatite-mica-enciclopedie-dulce-sarata-insotita-de-galerie-foto

Povestea și rețetele cârnaților inventați în fugă de haiduci: https://www.comentator.ro/fusion/808-povestea-si-reteta-carnatilor-de-plescoi

Mititeii de poveste – rețetele vechi autentice și alte detalii istorice savuroase: https://www.comentator.ro/fusion/883-adevarata-poveste-a-mititeilor-si-retetele-de-mici-de-odinioara-galerie-foto

Sarmalele alea bune, ca-n Sanda Marin: https://www.comentator.ro/fusion/852-sarmale-reteta-sanda-marin-galerie-foto
Deliciul suprem de Crăciun la români: https://www.comentator.ro/fusion/846-galerie-foto-si-reteta-purcel-de-lapte-cu-umplutura-la-cuptor
Ocaziile festive merită rețete speciale: https://www.comentator.ro/fusion/837-tort-de-ciocolata-cu-crema-de-coniac
Nu cunosc nimic mai bun de Crăciun decât o pastă de jumări meseriașă, servită cu ceapă roșie pe o felie de pâine neagră:https://www.comentator.ro/fusion/827-pasta-de-jumari-deliciul-absolut-de-craciun-reteta-galerie-foto
Nu cunosc nimic mai bun de Crăciun decât o pastă de jumări meseriașă, servită cu ceapă roșie pe o felie de pâine neagră:https://www.comentator.ro/fusion/827-pasta-de-jumari-deliciul-absolut-de-craciun-reteta-galerie-foto

Ritual barbar dar bucate incredibil de gustoase: https://www.comentator.ro/fusion/815-pomana-porcului-inaintea-craciunului-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-3-galerie-foto-de-pofta
Povestea și rețeta cârnaților de Pleșcoi, cei mai populari din România: https://www.comentator.ro/fusion/808-povestea-si-reteta-carnatilor-de-plescoi
Când hrana ajunge Rugăciune, la mânăstiri se fac cozonaci cu Har, după rețeta Maicii Sofronia: https://www.comentator.ro/fusion/801-reteta-de-cozonac-a-maicii-sofronia-de-la-agapia-galerie-foto
Adevăratul cozonac de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/788-reteta-unica-de-la-pastorel-cozonacul-cu-50-de-oua
De la „Taci și-nghite” și bulz răsturnat la mămăligă cu ciocolată! https://comentator.ro/fusion/776-mamaliga-exploziva-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-2-retete-si-galerie-foto
…să ne bucurăm de viață ca pe vremuri: https://www.comentator.ro/fusion/624-sambata-dulce-cu-clatite-ana-lugojana
Draga Olteanu mi-a explicat cândva ce fel de brânză trebuie folosită pentru cea mai bună rețetă de plăcintă: https://www.comentator.ro/fusion/654-balada-culinara-pentru-draga-olteanu
Șoriciul definește, cred, cel mai bine sentimentul românesc al ființei… culinare (chiar și în cele mai neobișnuite combinații!): https://www.comentator.ro/fusion/733-soriciul-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-1

Normele aberante din showbiz impun standardul slăbănoagelor fără forme dar nu toată lumea este de acord: https://www.comentator.ro/fusion/645-vedete-care-fac-foamea-si-farmecul-modelelor-xxl< /strong>
…să ne bucurăm de viață ca pe vremuri: https://www.comentator.ro/fusion/624-sambata-dulce-cu-clatite-ana-lugojana

Spionii ex-Mossad din dosarul de hărţuire a şefei DNA
DIICOT anunţa pe 6 aprilie 2016, printr-un comunicat, că israelienii Ron Weiner și David Geclowicz au fost reținuți pe data de 3 aprilie, ei fiind arestați în aceeași zi pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București. Aşa începea scandalul Black Cube.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel cât și în Londra/UK, împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept a conținutului acestora”, se arăta în comunicatul DIICOT.
Cetățenii israelieni erau anchetați de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a procurorul șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în ceea ce ei denumiseră operaţiune „Tornado”. Doi dintre suspecți, Dan Zorella și Avi Yanus sunt foşti ofițeri de informații și co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan — fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011.

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
Operațiuni secrete ale unor puteri străine în România” din colecția „Istorii secrete”, editată de Integral , disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Citeste si:

Tags:

Leave a Reply